Cu prilejul poveștii de viață fascinante a Mariei Iudina, multe alte realități din blocul sovietic sunt scoase la lumină. Rămâne încă o enigmă adevărata situație a morții lui Stalin. Tot ce știm este că o compozitoare prigonită reușește să îl sensibilizeze chiar și pe temutul Stalin. Mai jos este prezentată în linii mari strania și frumoasa întâmplare dintr-o noapte a anului 1944.
Maria Iudina (1899-1970) s-a născut într-o familie de evrei în Nevel, Vitebsk Governorate, Imperiul Rus, a fost cel de-al patrulea copil al lui Veniamin Iudin (reputat fiziologi și expert criminalist) și al Raisei Iakovlevna Iudina. A urmat studiile la Conservatorul din Petrograd, fiind îndrumată de Anna Iesipova și Leonid Nikolaiev, dar a studiat în paralel și cu Vladimir Sofronitski, colegii săi de facultate erau nume precum Dmitri Shostakovich și Vladimir Sofronitski. În anii 1921 și 1922 urmează cursurile departamentului de istorie și filologie a Universității din Petrograd, mai apoi finalizează cursurile de teologie, datorită cărora trece de la iudaism la creștinismul ortodox în anul 1919.
Viața Mariei Iudina nu a fost una deloc ușoară, a avut un destin asemănător unei „sfinte devotate”. În numele credinței sale a trecut prin multe greutăți. Nici Stalin nu a reușit să îi tempereze caracterul neînduplecat, prețul devotamentului față de divinitate a fost însăși munca ei. Alteori și-a sacrificat libertatea, gata oricând să-și dea chiar viața. În ciuda faptului că a scăpat de arest, a fost hărțuită de autoritățile sovietice în multe alte moduri. Batjocorită în Pravda, fiind numită călugărița în fața căreia studenții stau în genunchi.
Oricât de dure ar părea toate acestea, tot putem spune că Iudina a fost foarte norocoasă, având în vedere că au fost oameni arestați sau duși în gulag pentru mult mai puțin. Iar asta s-a datorat iubirii și fascinației lui Stalin pentru artă. Un adevărat meloman care credea sincer despre sine că este un veritabil intelectual ale cărui gusturi reprezintă un adevărat etalon pentru sovietici, de ce nu chiar și pentru Occident. Pentru că până la urmă nu trebuia să demonstreze Occidentului că arta poate să se dezvolte în comunismul sovietic, poate mult mai bine decât în Occident?
Despre iubirea lui Stalin față de artă în mod sincer nu putem fi siguri, dat fiind că a fost un conducător cât se poate de brutal, care voia să țină sub teroare mulți dintre intelectualii ce reprezentau cel mai mare pericol. Faptul că arta nu trebuia să fie atât de ușor de admirat de către sovietici, reiese din faptul că „supușii” puteau fi controlați printr-un dezechilibru emoțional constant. Iar ritmul acesta al controlului a început să crească o dată cu venirea celui de-al Doilea Război Mondial.
Minunata pianistă Maria Iudina
După ce a absolvit studiile de la Conservatorul din Petrograd, Iudina a fost invitată în cadrul universității în rolul de profesoară. Un rol pe care și l-a sumat timp de 10 ani de zile (până în 1930). Întreruperea carierei sale de profesoară s-a datorat incompatibilității dintre convingerile sale religioase și normele unui stat declarat ateu. Pe parcursul a câțiva ani a rămas fără loc de muncă și fără adăpost, a reușit să se salveze pentru că a primit un alt post de profesoară de pian la Conservatorul din Tbilisi în perioada 1932-1933.
Mai apoi, în anul 1936 se alătură facultății de pian a Conservatorului din Moscova, la invitația lui Heinrich Neuhaus, unde predă până în anul 1951. În perioada 1944-1960 predă și la Institutul Gnessin (devenit Academia Rusă de Muzică Gnessin), de unde este dată afară din cauza convingerilor sale religioase și a promovării muzicii moderne occidentale.
A urmat o perioadă în care i s-a permis să performeze în public, dar nu avea dreptul de a se înregistra cântând. Însă oaza aceasta a fost la rândul ei distrusă pentru că a ales ca, în timpul unui recital, să citească poezia lui Boris Pasternak pe scenă, în fața unui public care cerea chiar și un bis. Iudinei i-a fost interzis să mai cânte pe orice altă scenă în public timp de cinci ani. Interdicția a fost ridicată în anul 1966 de atunci a mai ținut prelegeri despre romanticism la Conservatorul din Moscova.
Maria Iudina și Iosif Stalin
Ideea că Stalin ar fi fost vrăjit de muzica Iudinei este cu atât mai stranie dacă ne gândim la faptul că mulți alți muzicieni, chiar foști colegi de Conservator de-ai Iudinei, au fost numiți „dușmani ai poporului” de dictatorul sovietic. De exemplu Dmitri Dimitrievici Șostakovici, despre care mulți credeau că era un copil minune, era considerat un dușman al poporului.
Fascinația lui Stalin față de Iudina s-a născut într-o seară din anul 1944 când a auzit la radio Concertul pentru pian nr. 23 al lui Mozart în interpretarea Iudinei. Dictatorului i-a plăcut atât de mult încât a cerut imediat o copie a concertului ei. Doar că radioul nu avea nicio înregistrare fusese un concert în direct, și cum șefilor le era teamă să îl informeze că nu există trebuia să vină repede cu o soluție. Ca să-i poată oferi o înregistrare au găsit o metodă neconvențională.
Iudina a fost trezită în miezul nopții pentru a veni la studio pentru a înregistra „copia” cerută de Stalin. La studio o aștepta o orchestră condusă de un dirijor, aduși în mare grabă ca ea. Ora târzie a bulversat dirijorul care a fost înlocuit de un altul, dar nici cel de-al doilea dirijor nu a reușit să se adune. Cu toate acestea Iudina și-a păstrat calmul și a oferit o performanță impecabilă. Al treilea dirijor a avut nervi de oțel și a dus proiectul până la capăt.
Sursa: stiridinlume
Până la ivirea zorilor concertul a putut fi înregistrat, s-a obținut o singură variantă, care a fost dusă lui Stalin. Din fericire între concertul redat în direct și înregistrare nu existau diferențe observabile atât de ușor. Stalin a fost atât de impresionat încât a doua zi i-a trimis Iudinei 20. 000 de ruble. Iudina s-a bucurat de generozitatea dictatorului, banii primiți i-a donat unei biserici, transmițându-i lui Stalin că în schimb se va ruga lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lui făcute în fața poporului și a țării.
Chiar dacă răspunsul Mariei Iudina era pe atunci ca o condamnare la moarte, Stalin nu a făcut nimic în privința declarației sale. Am putea spune că muzica ei a reușit să îmblânzească chiar și inima unuia dintre cei mai aprigi bărbați ai lumii. Nu știm dacă lucrurile au stat așa cu exactitate, cert este că este foarte posibil ca dictatorul înaintea morții sale chiar să fi ascultat concertul lui Mozart în interpretarea Iudinei, același concert înregistrat în miezul nopții, care mai poate fi ascultat chiar și în zilele noastre pe youtube.
Moartea lui Stalin
Despre moartea lui Stalin se știe că a survenit în urma unui accident vascular cerebral, în urma căruia a mai supraviețuit câteva zile. În tot acest timp dictatorul a fost înconjurat de tot felul de medici și mulți acoliți. Moartea acestuia a fost făcută publică imediat, pentru ca alegerile unui alt lider sovietic să poată fi făcută în pace.
Legat de controversele care există în jurul dictatorului cunoaștem și ironia soții a morții lui Prokofiev care a avut loc cu nu mai o oră înaintea morții lui Stalin. Am putea spune că a fost o ultimă cenzură pusă asupra compozitorului. Dacă vorbim despre compozitorii care au fost afectați de Stalin îl putem aminti și pe Mstislav Rostropovici, al cărui activism politic s-a definit cu adevărat în ultimele decenii ale URSS-ului, dar ale cărui convingeri s-au năruit când s-a retras de la Conservator ca semn al devotamentului său față de Șostakovici, care fusese concediat pe nedrept.
Faptul că acesta ar fi fost descoperit fără viață, iar pe fundal s-ar fi auzit concertul înregistrat al Mariei Iudinei (care nu are nicio legătură cu decesul lui Stalin), o imagine care a apare în filmul făcut după viața dictatorului, Moartea lui Stalin al cărui regizor este Armando Iannucci, despre care s-a speculat cu mult înainte. Nici în ziua de azi nimeni nu poate aduce argumentele necesare prin care să se demonstreze că scena aceasta nu a avut loc.
Că scena a avut sau nu loc și în realitate, nu are cea mai mare imporanță, dar asta nu face decât să arate că numele Mariei Iudina a fost unul important pentru Stalin. Filmul în sine este și o mărturie a caracterului ei. Putem să înțelegem atitudinea sa aproape sfidătoare, curajul și devoțiunea față de propriile sale convingeri. Artista era gata oricând de sacrificiu pentru ideile și idealurile sale.
Sursa „mitului” Iudinei
Sursa acestei povești este o carte a muzicologului Solomon Volkov pe care a publicat-o în anul 1976, publicată trei ani mai târziu după ce plecase deja din Rusia. Cartea prezintă viața lui Șostakovici, colegul de Conservator al Iudinei. O istorie personală a compozitorului care a avut multe probleme, asemeni Iudinei, cu autorităților sovietice. Se presupune că în carte urmărim declarațiile făcute de compozitorul Șostakovici.
Potrivit compozitorului, într-o seară din anul 1944, Stalin ascultă la radio Concertul de pian nr. 23 în interpretarea Mariei Iudina și cere o copie. Stalin nu știa că îi fusese interzis să-și înregistreze performanțele, iar oficialii Comitetului Radio speriați de consecințe caută o soluție. Motiv pentru care Iudina este sunată și chemată de urgență în studio, spre norocul lor, interpreta nu le poartă ranchiună și acceptă propunerea stranie din noapte.
