Home > Cultură > Literatură > „Marile speranțe” de Charles Dickens, o capodoperă literară realistă cu influențe romantice a secolului XIX
Literatură Premium

„Marile speranțe” de Charles Dickens, o capodoperă literară realistă cu influențe romantice a secolului XIX

„Marile speranțe” de Charles Dickens, o capodoperă literară realistă cu influențe romantice a secolului XIX

Romanul „Marile speranțe” a fost publicat pentru prima dată în 1861, aceasta este una dintre cele mai bune lucrări ale lui Charles Dickens, el fiind cunoscut și ca cel mai bun scriitor din epoca Victoriană. Firul narativ al romanului surprinde o luptă pentru dragoste, care oferă un amalgam de sentimente precum: ambiție, dispreț, tristețe, putere, fericire și frică.

Încadrarea romanului într-un curent literar: realism îmbinat cu romantism

Marile speranțe” este un roman realist printre care se regăsesc și elemente romantice. Deși elemente realiste sunt mult mai des întâlnite în poveste, romantismul își face simțită prezența prin scenele romantice descrise de Dickens care îți fac simțurile să se trezească la realitate.  Combinația dintre realism și romantism transformă romanul într-un portal către extaz.

Înainte de a putea clasifica un roman într-un anumit gen, este necesar să înțelegem acel gen și ce îl constituie. Cum ideea de romantism s-a schimbat oarecum de când s-a scris Marile Speranțe,  acum ar fi ușor să confundăm  „romantismul” cu un „roman romantic”. Temele și problemele implicate într-o poveste de dragoste tradițională sunt destul de diferite de cele explorate într-un roman romantic modern, care se concentrează, de obicei, în jurul vederii înțelese în mod obișnuit despre „romantism” care înseamnă dragoste.

Într-un glosar de termeni literari, romantismul este definit după cum urmează:

„Romantic – un termen larg, de obicei denotând o narațiune cu personaje, scene și teme exotice, exagerate, adesea idealizate.”

Dacă ar fi să căutăm cuvântul romantism într-un dicționar, am fi informați că acest cuvânt, romantism, are o serie de semnificații principale. Primul se ocupă de dragoste – al doilea, îl descrie în felul următor: „O calitate misterioasă sau fascinantă sau atrăgătoare, ca de ceva aventuros, eroic sau ciudat de frumos”, iar al treilea, explică ideea romantismului în literatură, de obicei medievală, menționând „cavaleresc eroi și „evenimente extraordinare sau misterioase”

Acțiunea romanului „Marile speranțe”

În roman ne este prezentat un băiat de șase ani pe nume Pip care trăiește în mlaștinile englezești alături sora sa (doamna Joe Gargery) și soțul surorii sale (domnul Joe Gargery). Sora lui este la fel de arțăgoasă și răutăcioasă ca majoritatea surorilor mai mari, dar cumnatul său Joe este cam cel mai bun lucru care i s-a întâmplat lui Pip. Într-un Ajun de Crăciun, Pip întâlnește un condamnat înfricoșător care tocmai a evadat din închisoare într-o curte a unei biserici. Pip fură mâncare de la sora sa, astfel încât să ajute condamnatul. Curând după aceea, Pip este rugat să o viziteze pe doamna Havisham, o doamnă înfiorătoare care locuiește în apropiere. Înfiorătoare deoarece conacul ei era acoperit de mușchi; ea purta încă rochia de mireasă pe care o purta când a fost părăsită la altar în urmă cu zeci de ani; iar întregul loc era acaparat de gângănii.

Singurul lucru bun al conacului este Estella, fiica adoptivă a domnișoarei Havisham. Estella este rece și snoabă, dar uimitor de frumoasă. Pip continuă să fie invitat înapoi să se joace cu ea, iar el dezvoltă o oarecare simpatie față de ea.  Această simpatie se transformă într-o simpatie mai mare, ca în final să devină o dragoste consumatoare. Când Pip a ajuns la vârsta la care putea muncii, acesta începe o ucenicie la fierăria cumnatului său, datorită sprijinului financiar al domnișoarei Havisham. Am crede că Pip este încântat, însă băiatul ura ceea ce făcea, tot ce voia era să devină un gentleman și să se căsătorească cu Estella.

Ca prin minute, mai târziu, Pip ajunge in posesia unei averi prin intermediul unui binefăcător misterios și nedezvăluit, își ia rămas bun de la familie și se îndreaptă spre Londra pentru a deveni un gentleman. Viața lui este destul de dulce la început. Domnul Jaggers, îngrijitorul lui Pip, este unul dintre cei mai mari și mai răi avocați din oraș. Pip își face și un nou prieten Herbert Pocket, fiul vărului domnișoarei Havisham.

Herbert îi prezintă lui Pip orașul, aceștia au o viață aglomerată.  Au parte numai de petreceri la castele sofisticate, întâlniri cu menajere, excursii la teatru, etc. Insă Pip avea și câteva probleme, cheltuie prea mulți bani și ori de câte ori ajungea acasă era rușinat de Joe. Între timp, Estella, care a plecat în turnee prin lume, se întoarce la Londra și este chiar mai superbă ca niciodată.

La împlinirea vârstei 21 de ani, Jaggers îi dă lui Pip o indemnizație anuală de 500 de lire, pe care o folosește pentru a-l ajuta pe Herbert să obțină un loc de muncă. Timpul a tot trecut, – Pip este un om al orașului; Estella îl respinge în continuare – până când, la 23 de ani, apare un necunoscut. Străinul este binefăcătorul lui Pip. Străinul este … condamnatul pe care Pip l-a ajutat când avea doar șase ani!

Numele acestuia este Abel Magwitch. Instanțele l-au exilat în New South Wales sub ordinea strictă de a nu se mai întoarce niciodată în Anglia, așa că nu numai că Pip este foarte uimit să afle că binefăcătorul său nu este Miss Havisham, după cum presupune, ci un criminal. Evident, Pip decide că trebuie să îl scoată pe Magwitch din țară, dar nu înainte ca Pip să o salveze pe domnișoara Havisham dintr-un incendiu care îi arde casa și, în cele din urmă, o ucide.

Pip concepe un plan pentru a-l scoate pe Magwitch afară din țară, dar este neliniștit – și cu un motiv întemeiat. Cum se pregătesc de marea lor evadare, Estella se căsătorește. Planul eșuează și Magwitch este aruncat în închisoare și moare, dar nu înainte ca Pip să-i spună adevărul șocant: Estella este fiica lui.

După aceste evenimente traumatice, Pip se îmbolnăvește cu adevărat, iar Joe vine în ajutor. De îndată ce Pip își revine, Joe îl lasă în toiul nopții, după ce a achitat toate datoriile lui Pip. Evident, Pip îl urmărește acasă, intenționând să-i ceară iertare și să-i propună să se căsătorească cu prietena lui din copilărie, Biddy. La sosirea acasă, însă, află că Joe și Biddy tocmai s-au căsătorit, ceea ce este … puțin ciudat. Pip își cere scuze și apoi se mută la Cairo. Timp de unsprezece ani, Pip lucrează la compania de transport maritim a lui Herbert din Cairo, trimitând bani lui Joe și Biddy.

Câțiva ani mai târziu, Pip este înfățișat în Londra împreună cu fiul lui Joe și Biddy, când se întâlnește cu Estella. Acesta află că a avut o viață grea: soțul ei a fost abuziv, iar după ce a murit s-a recăsătorit cu un doctor sărac.

Elemente realiste în proza lui Dickens

Povestea descrie realitatea în detaliu. Această caracteristică este vizibilă atunci când Dickens ilustrează realitatea personajelor principale, el descriind în detaliu circumstanțele care au avut loc. O caracteristică a realismului este că personajele sunt mai importante decât acțiunea în sine.

Personajele sunt strâns legate unele de celelalte, de natură și de propria clasă socială. Această caracteristică este văzută și în personajul portretizat de Dickens, cum interacționează în viața normală, având legătură cu societatea și natura.

Clasa din care făceai parte era foarte importantă. În poveste, clasa este ușor vizibilă, relațiile erau clar influențate de apartenența la clasa inferioară sau clasa superioară, avem ca exemplu familia lui Pip și familia Estellei, unde clasa reprezenta o barieră. Și asta făcea ca Pip să fie mereu batjocorit de Estella și de domnișoara Havisham. Pip își dorește cu disperare să facă parte din mulțimea rece, dar nu are pantofii potriviți, argoul potrivit sau părinții potriviți.

În „Marile Speranțe”, a fi „gentelman” echivalează practic cu a face parte din mulțimea populară. Pip află că a fi bine-plăcut înseamnă mai mult cum acționezi decât cum arăți. Și indiferent de ceea ce faci, nu vei fi suficient de bun pentru majoreta.

Roman realist, pavat cu elemente de romantism

Una dintre caracteristicile romantismului este interesul autorului pentru simboluri. Unul dintre simbolurile constant întâlnite este ceața. Ceața este prezentă pe tot parcursul poveștii și mai ales pe mlaștinile orașului natal al lui Pip. Ceața are două întrebuințări, una de a umezi lucrurile și a doua este îngreunarea vizualizării lucrurilor. Ceața apare atunci când Pip îl întâlnește pe condamnat în cimitir, apare când Pip părăsește orașul, în noaptea în care Orlick încearcă să-l omoare pe Pip și se ridică când Pip și Estella se reunesc la sfârșitul romanului. Întunericul și lumina reprezintă și ele simboluri in romanul ui Dickens. Estella, al cărei nume înseamnă „stea”, este adesea descrisă ca strălucitoare și radiantă. Acest lucru ne încurcă, deoarece de obicei asociem lumina cu binele și întunericul cu răul, iar Estella nu este întotdeauna cea mai pozitivă influență pentru Pip. Ceva ne spune că acest roman încearcă să scuture acele noțiuni și asociațiile la care ne gândim instantaneu atunci când vedem imagini de întuneric și lumină. Contrastul constant dintre cele două subliniază și calitatea gotică a romanului și ajută la crearea unei amprente vizuale.

O altă caracteristică a romantismului este evadarea din realitate pentru că aceasta este în esență scopul lui Pip: vrea să plece în marele oraș, să facă avere și apoi să se căsătorească cu Estella, pentru el a obține toate acestea însemna sa evadeze din realitatea plictisitoare și tristă în care trăia.

Există o enigmă în jurul trecutului Estellei; când Pip întreabă cine erau părinții ei și când a fost adoptată, i se spune: „A existat întotdeauna o Estella, de când am auzit de o domnișoară Havisham”. A nu ști cine sunt părinții tăi sau a fi fost orfan toată viața este, fără îndoială, un concept romantic, oricât de neplăcut este în realitate,  deschide calea pentru tot felul de eventualități și adaugă automat un element de mister unui personaj, esențială într-o poveste de dragoste. Există constituenți ai „Marilor Speranțe” care sunt sinonime cu un romantism tradițional. De exemplu, multe elemente ale complotului sunt destul de nerealiste și fantastice – personajul domnișoarei Havisham, excentricitățile și viața ei, felul în care o obsedează Estella și își trăiește viața prin ea, ea atârnă de frumusețea Estellei, de cuvintele ei , atârnă de gesturile ei și avea momente în care o privea de parcă ar fi devorat frumoasa creatură pe care o crescuse. Finalul poveștii, o reconciliere și sugestie de dragoste și prietenie între Estella și Pip, este unul foarte puțin probabil – cu toate acestea, o adevărată poveste de dragoste trebuie să aibă un final fericit.

Așadar romanul este unul realist la bază, care are împrăștiate elemente romantice. Această neașteptată combinație face ca povestea să devină mai reală si să te țină în priză.

Intriga principală a romanului nu se concentrează în jurul iubirii, sau într-adevăr al relațiilor de orice fel, și nu este fantastică. Dickens folosește, de asemenea, comedia în cadrul romanului, care de obicei nu va apărea într-o poveste romantică tipică. Comedia este făcută din moartea și înmormântarea doamnei Joe, în timp ce într-o poveste de dragoste tradițională aceasta ar fi fost romantizată și dramatizată. În concluzie, există argumente atât pentru, cât și împotriva declarației conform cărora „Marile speranțe” este o romanță. Există puncte în roman care susțin ideea că este o poveste de dragoste; cu toate acestea, multe aspecte nu ar apărea de obicei într-o poveste de dragoste.