Literatură

Marina Abramović, încălcând toate granițele

Marina Abramović, încălcând toate granițele

O artistă erudită în adevăratul sens al cuvântului și dăruită cu multiple talente și cu care avem marea onoare de a fi contemporani, Marina Abramović, s-a născut în anul 1946 la Belgrad. Și-a început cariera de artistă performativă în anii 1970, pe vremea când studia  la Academia de Arte Frumoase din Belgrad, multe dintre lucrările ei timpurii fiind o formă de rebeliune față de educația ei strictă. În performance-urile ei, Abramović, își folosește corpul ca pe un instrument de testare a propriilor limite fizice și mentale, provocând  spectatorii să iasă din atitudinea de contemplare pasivă. Lucrările ei sunt caracterizate de rezistență și durere, repetiție de durată, precum și de accentual pus pe interacțiunea cu auditoriul.

Astăzi după o carieră de aproape jumătate de secol, este supranumită „bunica artei performative” și conduce Institutul Marina Abramović, unde predă abordarea durațională asupra artei performative, numită Metoda Abramović.

Viața acestei performerițe este extrem de frumoasă și extrem de încărcată de peripeții. Perioade de post și perioade de tăcere absolută, regimuri drastice pentru regenerarea corpului, pentru că arta performativă a artei sale presupune interacțiune corp la corp, și toate programele sale artistice mizează pe anduranța umană și pe capacitatea de focusare, un control absolut pe care corpul îl exercită asupra minții.

Dar jurnalul se deschide cu Marina mica în Belgradul anilor 1951 „cu Tito la butoane” și cu „comunism și socialism”, cu niște părinți care se căsătoresc din dragoste, își salvează pe front viața unul altuia. Mama ei Danica și tatăl ei Vojo au trait o imensă poveste de dragoste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial: „Mama, maior al armatei, conducea un pluton din prima linie, însărcinat cu descoperirea partizanilor răniți și retragerea lor în siguranță. Dar odată, în timpul unui asalt german, ea s-a îmbolnăvit de tifos și a ajuns inconștientă printre cei grav răniți, acoperită complet cu o pătură, cu febră mare. Ar fi avut toate șansele să moară, dacă tata nu ar fi fost așa mare iubitor de femei. I-a văzut părul ieșind de sub pătură și nu s-a putut abține să nu ridice pătura. Când a văzut ce frumoasă era, a luat-o de acolo și a dus-o în cel mai apropiat sat, unde localnicii au îngrijit-o și au pus-o pe picioare. Șase luni mai târziu, era înapoi în prima linie, ajutând la recuperarea răniților și transportarea lor la spital. Acolo, printre cei grav răniți, l-a recunoscut pe cel care o salvase. Tata zăcea, pe moarte, sângerând abundent – nu exista sânge pentru transfuzii. Dar mama a descoperit că aveau aceeași grupă sanguină. I-a dat din sângele ei și i-a salvat viața.”, astfel relatează autoarea scenele care i-au adus împreună pe părinții ei, așa cum vedem în niște circumstanțe inimaginabile, unde iubirea nu-și prea făcea locul de atâtea arme și răni, însă a existat un miracol acolo, pe care ea îl receptează ca atare.

Chiar dacă relația agresivă a părinților Marinei însemna o zdruncinare absolută a vieții ei și a vieții fratelui mai mic. Dominată de mama sa și supusă, alintată de tatăl său, totuși Marina își găsește odihnă și găsește frumosul de care are nevoie studiind artele. Pictează, citește foarte mult. De la școala de arte și până la lamele cu care își cresta abdomenul în timpul performance-urilor sale, e cale lungă. Face de fiecare dată publicul să se înspăimânte și totodată să cugete la sensul vieții, al corpului, al cărnii și al sângelui. Vin să îi vadă spectacolele oameni dintre cei mai însemnați. Pierde două relații de câte 12 ani fiecare, merge să se reculeagă în India și în Tibet, pleacă peste tot pe unde știe că poate medita, are liniște, poate învăța metode noi de meditație și sensuri noi. Are mare grijă de ea însăși, concepe planuri de performance neîncetat, intră în toate muzeele cu lucrările sale. La un moment dat se împrietenește cu faimoasa intelectuală feministă, Susan Sontag, ea vine să îi vadă spectacolele. Chiar și Lady Gaga îi cere să o învețe diverse tehnici care ar ajuta-o în munca sa, în clipurile sale. Colaborează cu cele mai remarcabile personalități ale lumii mondene și toate astea pornind de la nimic. Strict munca și talentul său, dar o muncă asiduă în care crede.

Marina ne învață foarte multe lucruri utile pentru viață prin acest jurnal, din experiențele ei putem extrage o sumă de elemente care ne pot folosi. Dar cea mai folositoare mi-a fost lecția cicatricilor. Un fotograf faimos îi spune la un moment dat să stea nemișcată că nu e interesat de fața ei, ci de cicatricile ei. Marina Abramović m-a învățat că adevărata frumusețe și grandoare constă în cicatrici, ele sunt dovada momentelor importante din viața fiecăruia dintre noi, în cazul său, un corp dedicat artei performative. Corpul său este monumentul său, la fel în dreptul fiecărei femei. În timpul lecturii nu am descoperit ca Marina să fi avut parte de reacții urâte din partea bărbaților din viața ei doar pentru că trupul său era scrijelit și cicatrizat. Este o lecție și pentru bărbați, de asemenea, corpurile perfecte, poate nu întotdeauna poartă o istorie, o hartă, cum este cea a Marinei, istoria unei învingătoare și a unei incredibile artiste. Iubită de o lume.

Marina Abramović, încălcând toate granițele, Pandora Publishing, 2019, aici!