Home > Cultură > Celebrități > Martha Bibescu – o emblemă a aristocrației românești. Povestea unei adevărate femei ce a scris file de istorie
Celebrități Cultură Istorie

Martha Bibescu – o emblemă a aristocrației românești. Povestea unei adevărate femei ce a scris file de istorie

Martha Bibescu – o emblemă a aristocrației românești. Povestea unei adevărate femei ce a scris file de istorie

În al 20-lea arondisment al Parisului, în cimitirul Pere Lachaise, pe o placă de mormânt este scris finalul unei povești frumoase: ,,Marthe Bibesco, ecrivain francais.”

Dar povestea începe departe de Franța, la București, pe 28 ianuarie 1886 când, într-o familie cu puternice tradiții istorice și cultural-diplomatice se naște Martha Lucia Lahovary. Ascendența nobiliară a familiei, tatăl având origini grecești, iar mama provenind din familia lui Constantin Mavrocordat, domnitorul moldovean, a ferit-o de destinul firesc al unei femei născute în secolul XIX într-o societate cu prejudecăți ce aminteau de Evul Mediu.

Povestea unei luptătoare

Fetița născută în iarna acelui an avea să scrie file din povestea sa fabuloasă în America, oaspete de onoare al familiei Roosevelt la Casa Albă, să asculte șoaptele Reginei Maria, să-și mângâie serile ascultând vioara lui George Enescu la Palatul Mogoșoaia, să-și cunoască scriitorul preferat, pe Marcel Proust și să îi devină amică, să atragă privirile regelui Spaniei, să toarne foc în inima kronprinzului Germaniei și chiar să discute atât de firesc cu lideri politici precum Clemenceau sau Churchill.
Ghislain de Diesbach, reputat biograf francez ce a scris și biografia lui Chateaubriand, un scriitor atât de iubit de Martha Bibescu, surprinde atât de bine prima rană sufletească a fetei (după ce mama sa, Smaranda Emma Mavrocordat, pierde unicul fiu, uită din păcate de cele trei fiice, între copile și mamă căscându-se o prăpastie afectivă):

Prea creștină pentru a-l ataca pe Dumnezeu, a păstrat o ranchiună tainică fiicelor ei, pentru faptul de a trăi si a deveni frumoase atunci când fratele lor nu mai era decât o umbră în regatul morților”.

Martha se apropie astfel de tatăl ei, Ion Lahovary, și de bunicul matern, Alexandru Mavrocordat, bărbați la care găsește și mângâiere părintească, dar și resurse fantastice de educație. Despre bunicul ei scria:

M-a convins că am primit viața în devălmășie, dar nu o singură viață, ci mii, toate cele moștenite de la el sau pe cele ce urma ca eu să le transmit”.

Copilăria ei înseamnă profesori particulari, guvernante, înseamnă București, Paris și pensionul doamnelor Dubuc din Biarritz. Copila devine o adolescentă superbă, cu un aer misterios care atrage atenția Reginei Elisabeta, de asemenea o femeie pasionată de arte și literatură. Maria, viitoare regină, scrie în memoriile sale că Martha era ,,un copil cu ochii pătrunzători și cu un spirit veșnic treaz” și, deși era mai mare cu unsprezece ani, ,,alături de ea simțeam că mă aflu în prezența cuiva mult mai în vârstă decât mine”.

La o vârstă fragedă, 16 ani, intră într-o distinsă familie princială, familia Bibescu, prin căsătoria cu prințul George Valentin Bibescu, sublocotenent al regimentului 2 artilerie, căsătorie ce a unit urmașa domnitorilor Mavrocordat cu urmașul Brâncovenilor. Prințul nu a reușit să îi ofere dragostea și liniștea dorite Marthei, fiind celebre escapadele sale în Bucureștiul acelor ani. Lipsit de tandrețe, obsedat de pasiunile sale, George Valentin nu părea să facă mari diferențe între soția proprie și multele femei întreținute. Într-un moment de furie, referindu-se probabil la prima noapte petrecută împreună, prințesa consemnează: ,,Cine a pomenit de o fecioară dată pe mâna unui bărbat, ca o vioară Stradivarius dată pe mâna unei maimuțe?”

Cu toate acestea cei doi au o fiică, Valentina, nașterea copilului dublând suferința ei din primii ani de căsnicie. Deși mama Marthei nu i-a fost alături în copilărie și ar fi trebuit să învețe multe din amintirea acelor ani, nici ea nu își petrece prea mult timp cu propria fiică, lăsând-o deseori sub supravegherea unei bone. Abia după mulți ani, când Valentina crește, relația lor devine una armonioasă.

Prințul Bibescu pleacă în 1905 spre Persia în misiune diplomatică și Martha îl însoțește, călătoria impresionând-o atât de puternic, încât hotărăște să scrie amănuntele copilăriei. ,,Cele opt paradisuri” este titlul ales pentru carte, care este un succes extraordinar, scriitoarea de doar 22 de ani fiind premiată de Academia Franceză. Vor urma multe lucrări impresionante, jurnale de călătorie, romane, eseuri, versuri, corespondență, precum și remarcabile biografii istorice, multe fiind semnate cu pseudonimul Lucile Decaux.

„O asociere netemeinică”, astfel descria prințesa mariajul cu George Valentin Bibescu. Un mariaj din care fiecare a încercat să evadeze, cu toate acestea rămânând împreună până la moartea prințului, având totuși unul pentru celălalt o legătură de afecțiune ciudată, greu de explicat.

1909 este anul în care prințesa fură inima moștenitorului tronului Germaniei, prințul Wilhelm care este atât de amorezat încât îi cere prințului Bibescu voie să îi scrie „celei mai frumoase și mai inteligente femei din România”.

Se va îndrăgosti și ea și tot de un descendent al unei familii importante, poate cel mai celebru burlac al Franței acelor ani, CharlesLouis de Beauvau Craon. Dragostea îi era împărtășită și în mintea prințesei Bibescu a încolțit pentru prima dată gândul divorțului. Hotărârea este însă foarte grea și după ce își oferă zile de reflecție în Alger, la o mânăstire, decide să rămână alături de soț. După mulți ani, avea să conștientizeze că ,,el, Charles Louis, a fost adevărata mea dragoste şi nici el nu s-a împăcat vreodată cu ideea că m-a pierdut.”

Prințul Bibescu îi oferă în 1911 Palatul Mogoșoaia și Martha începe să se ocupe de renovarea acestuia începând cu primăvara anului următor. La inaugurare prima semnătură în cartea de onoare a palatului a fost cea a Reginei Maria.

Primul război mondial face multe victime, iar o parte dintre acestea sunt îngrijite într-un spital din București, condus de prințesa Martha Bibescu. Mai mult decât atât, în timp ce în 1916 mare parte din cunoștințele ei pleacă la Iași, prințesa rămâne la București, la spitalul ei, îngrijind bolnavi și reușind să elibereze chiar, datorită diplomației, mai mulți prizonieri români.
Fiind în București, transmitea regelui și guvernului prețioase informații la Iaşi, iar din cauza acestui aspect a simțit ostilitatea forțelor de ocupație. Aștepta tristele sărbători de iarnă ale anului 1916 la Posada, unde deținea o frumoasă reședință când primește vestea că Palatul Mogoșoaia a fost devastat, iar pe lista pagubelor erau scrise piese valoroase de mobilier precum și picturi rare.

Se autoexilează la Londra, împinsă de împrejurimi

Paradoxal, după ce furnizează timp îndelungat informații despre trupele germane ce ocupaseră Bucureștiul, prințesa este acuzată de colaboraționism și, cu tristețe în suflet, se autoexilează la Londra pentru o perioadă.

După ce zorii păcii au venit în Europa, cu un entuziasm caracteristic ei, entuziasm ce se asemăna teribil cu al Reginei Maria, Martha începe un proiect amplu de renovare la Mogoșoaia, palatul ei de suflet, în același timp scriind cu o febrilitate extraordinară. Apar în deceniul acela „Isvoru, Le Pays de Saules”(,,Izvor, țara sălciilor”) în 1923, volum pentru care este premiată pentru a doua oară de Academia Franceză, „Le perroquet vert” (,,Papagalul verde”) în 1924 şi „Catherine-Paris” în 1927. Scrie pentru liniștea sufletului și pentru locul unde acesta este mai liniștit, toți banii câștigați din scris fiind folosiți pentru șlefuirea Palatului Mogoșoaia, devenit un etalon al luxului dar și un colț de Românie care vibra în ritmul bătăilor inimii prințesei.

Anul 1927 înseamnă pentru Martha lansarea volumului „Catherine-Paris” și reinaugurarea palatului. Părea că frumoasa cu gene lungi și condei de aur și-a găsit echilibrul, primind în anii ce urmează, la Mogoșoaia, pe Charles de Gaulle, Marcel Proust, Regele Carol I, Maria și Ferdinand, Winston Churchill, Regele Alfonso al Spaniei, pe Nicolae Iorga.

Continuă să scrie și în 1928 este publicat ,,La bal cu Marcel Proust”, povestea scurtă a convorbirilor ei cu marele scriitor. Prințesa este deja o scriitoare consacrată, ajunsă la apogeu când în 1936 lansează „O dragoste tandră a lui Napoleon: Maria Walewska”, o biografie istorică ce a avut mare succes.

Până atunci însă simte fiorul rece al vizitelor morții în ultimii ani ai perioadei interbelice, atunci când prințul Bibescu, soțul alături de care a fost până la stingerea acestuia, se îmbolnăvește și moare. Se desparte astfel pentru totdeauna de el, omul pe care nu l-a iubit niciodată suficient, dar i-a admirat totdeauna sacrificiul pentru pasiuni. George Valentin Bibescu a fost fondatorul Automobil Clubului Român, a fondat de asemenea și Clubul Aviatic Român, precum și Liga Națională Aeriană. Pentru a înțelege complexitatea pasiunii lui pentru zbor, este suficient să cunoaștem faptul că în 1930 a deținut funcția de președinte al Federației Aeronautice Internaționale și că aeroportul Băneasa din București a fost proiectul lui, iar terenul pe care a fost construit a fost o moșie de familie.

Martha pierde mulți prieteni înainte de război, decedați sau chiar sinuciși. Prințul îi moare în 1941, după luni de zile de agonie, luni de zile în care ea a stat lângă el, dovadă supremă a modului în care ea percepea devotamentul pentru familie.

Al doilea război mondial ne înfățișează o prințesă ce se implică teribil, activ, în orice activitate ce reprezintă o luptă împotriva potențialului pericol stalinist. Își pune la dispoziție palatul legației elvețiene din România, Mogoșoaia reprezentând o bună perioadă și locul de întâlnire al diplomațiilor aliate.

Finalul celui de-al doilea mare război al secolului XX are ca efect și luarea cu forța de către comuniști, pe 6 martie 1945, a moșiei de la Mogoşoaia. Prințesa obține totuși o mică victorie: declararea palatului ca monument istoric.

Tristă, dezarmată, pleacă pentru totdeauna din țară. În momentul plecării ei, în septembrie 1945, palatul încă îi aparținea în acte, lăsându-l fiicei Valentina și soțului ei, Dimitrie Ghika. Martha merge în Anglia, apoi în Franța, folosindu-și notorietatea și talentul pentru a protesta împotriva coșmarului prin care trecea țara ei natală.

A fost momentul în care prințesa Martha Bibescu s-a rupt definitiv de România. În vreme ce în Franța Casa Dior făcea special pentru ea fastuoase piese de vestimentație, în România parte din sufletul ei, Palatul Mogoșoaia, era naționalizat, iar fiica ei și soțul acesteia erau arestați.

Continuă să scrie și să publice, continuă să dezvolte relații și chiar prietenii cu personalități importante ale vremii, precum René Jouvenel sau lordul Thomson, continuă să spere că poate cumva să influențeze decizii care să schimbe ceva în România ce era măcinată din ce în ce în ce mai mărunt de moara sovietică.

Activitatea literară o propulsează pe lista celor foarte apreciați, iar Academia Franceză îi conferă încă un premiu, de data aceasta Marele Premiu de Literatură pentru întreaga operă. Este anul 1954 când ține discursul de mulțumire în fața Academiei și un an mai târziu prințesa devine membru al Academiei Regale de limbă și literatură franceză din Bruxelles. Imensa personalitate a Marthei Bibescu este apreciată prin conferirea, în 1962, a Legiunii de Onoare a statului francez.

Numirea ei, un an mai târziu, în funcția de consilier al președintelui francez Charles de Gaulle în problema românească pare apoi atât de firească, iar din această numire tot ceea ce trebuie înțeles este faptul că prințesa nu a renunțat niciodată la speranța că poate face multe pentru România, chiar și din exil. Au fost șoapte în Parisul acelor ani care transmiteau că generalul francez capitulase în fața grațiilor frumoasei românce, tot ceea ce știm cu siguranță este însă impresia, scrisă, a lui de Gaulle, parte din corespondența dintre cei doi: ,,Pentru mine, dumneavoastră sunteți personificarea Europei.”

A continuat să scrie până la finalul vieții

Martha a continuat să scrie și în ultimii ani de viață, ultimele cărți apărute fiind „Le Confesseur et les poètes” (,,Confesorul și poeții”) în 1970 şi „Échanges avec Paul Claudel” (,,Corespondența cu Paul Claudel”) în 1972.
Ochii cu genele atât de frumoase se închid, iar condeiul neobosit se așază pe ultima filă scrisă pe 28 noiembrie 1973. Prințesa Martha Bibescu avea 87 de ani, iar după activitatea ei literară au rămas ecouri senzaționale, Rainer Maria Rilke, Francois Mauriac și alți scriitori grandioși lăsând cuvinte frumoase despre Lucile Decaux a lor, Martha Bibescu a noastră.

În al 20-lea arondisment al Parisului, în cimitirul Pere Lachaise, sunt înmormântați mulți oameni care au adus bucurie umanității. Probabil cel mai vizitat mormânt în ultimii ani este cel al lui Jim Morrison, vocalistul trupei The Doors.
Dacă ajungeți în Paris puteți trece și pe la românii care și-au scris departe de țară ultimele pagini ale poveștii începute în România. Veți vedea că pe plăcile de piatră numele lor sunt gravate cu ,,o” la sfârșit: Bibesco, Enesco. Departe de Palatul Mogoșoaia, unde Martha Bibescu asculta vioara tânărului George în seri cu vânt blând ce îi mângâia șuvița ce stătea să cadă pe arcuș, cei doi vechi prieteni se odihnesc împreună, în cimitirul Pere Lachaise.

Lăsați o floare pe mormintele lor și spuneți-le în gând prințesa Bibescu și Jurjac Enescu, cu ,,u” la sfîrșit, pe numele purtate de ei la început de povești.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate