Home > Ştiri mondene > Mașina celebrului comisar Moldovan a fost vândută! S-a aflat ce sumă a fost plătită pentru renumita mașină
Ştiri mondene

Mașina celebrului comisar Moldovan a fost vândută! S-a aflat ce sumă a fost plătită pentru renumita mașină

Mașina celebrului comisar Moldovan a fost vândută! S-a aflat ce sumă a fost plătită pentru renumita mașină

Săptămâna trecută a avut loc o licitație online organizată de compania Artmark. Printre obiectele scoase la licitație, a fost și mașina celebrului comisar Moldovan. Dacă nu vă mai aduceți aminte ce bijuterie conducea Sergiu Nicolăescu în filmele sale de acțiune, ei bine este un superb Mercedes 170V, fabricat în anul 1940.

Mașina a devenit celebră în filmul „Un comisar acuză”. Aici vestitul comisar Moldovan a fost purtat pentru deslușirea misterelor de o bijuterie de mașină. Autovehiculul a fost scos la licitație, iar conform site-ul companiei Artmark, prețul a pornit de la 25.000 de euro. Valoarea mașinii nu a crescut foarte mult de la prețul inițial, ea fiind vândută cu 28.000 de euro.

Mercedes-Benz 170V este un model mai special, fiind singura mașină produsă de Daimler-Benz înainte de Primul Război Mondial. Mașina a fost un real succes, fiind cunoscută drept  „Calul de cursă al Germaniei”. Pentru că a fost un autoturism foarte apreciat și solicitat, construcția lui 170V a continuat și după Al Doilea Război Mondial. Compania Artmark a menționat că în România mai sunt patru exemplare funcționale de Mercedes-Benz 170V. În anii ’40, aceste modele au fost transformate în ambulanțe și trimise pe front pentru a transporta răniții.

La licitația a mai fost vândută o mașină utilizată pe front. Este vorba despre un Jeep Willys, care a fost în anul 1950 în corpului de armată americană detașat în Coreea de Sud. Pentru că nu a devenit în niciun fel celebră, Jeep-ul a fost vândut cu 19.000 de euro.

Ce s-a mai vândut la licitația organizată de Artmark

Un alt obiect celebru a fost vândut în cadrul licitației. Este vorba despre un vas grecesc de ceramică pentru uleiuri parfumate. Acesta are o vechime de 2.500 de ani și este posibil să fi fost folosit la ritualurile nupțiale. Obiectul este celebru pentru că a aparținut actorului Anthony Quinn. Vasul grecesc, însoțit de raportul de expertiză a fost vândut la suma de 3.250 de euro.

În cadrul licitației au mai fost prezente în catalog și două mici colecții de antichități. În aceste colecții se afla și o statuetă veche de peste 4.000 de ani a zeiței fertilității. Statueta a fost realizată de către civilizația din Valea Indului, în secolul XX î.e.n. Prețul de pornire a fost de 500 de euro.