Home > Ştiri mondene > Maurice Munteanu face noi declarații despre trăirile avute pe parcursul celor 7 sezoane de „Bravo, ai stil!”
Ştiri mondene

Maurice Munteanu face noi declarații despre trăirile avute pe parcursul celor 7 sezoane de „Bravo, ai stil!”

Maurice Munteanu

Maurice Munteanu este încă din primul sezon la masa juriului de la Bravo, ai stil!. Emisiunea a ajuns acum la finalul celui de-al șaptelea sezon, iar în tot acest timp juratul a trecut prin diverse stări și emoții. A avut și momente în care s-a supărat, dar de cele mai multe ori s-a distrat, a râs, a rămas la fel de amuzant și a știut întotdeauna cum să ofere un sfat într-un mod elevat, cu exemple și imagini prin care să explice concurentelor și celor de acasă cum ar fi fost corect din punct de vedere vestimentar.

7 sezoane pline de emoție

Sâmbăta aceasta, unul dintre cele mai adorate reality show-uri cu și despre stil de la noi din țară va ajunge la final, astfel că vom afla care dintre cele 5 mari finaliste vor intra în posesia marelui premiu, de 100.000 de lei. Un nou sezon se termină, iar Maurice își amintește cu drag de toate momentele frumoase petrecute atât alături de colegi, cât și de concurente. De la un sezon la altul au apărut surprize tot mai mari, iar cel mai interesant sezon a fost cel în care au decis să aducă o schimbare și au adus în postura concurentelor vedete de la noi din țară.

Juriul s-a schimbat de la un sezon la altul. Din păcate, pe parcursul celor 7 sezoane a avut loc și un eveniment tragic, pierderea lui Răzvan Ciobanu ce s-a stins din viață în urma unui accident de mașină. Maurice își amintește cu drag de fostul său coleg de platou și parcă regretă că nu este și el, acum, alături de ei. Însă, cea mai mare fericire a lui Maurice atunci când se gândește la toată această experiență o reprezintă sutele de mesaje primite în social media de la diverși tineri care îi mulțumesc pentru toate sfaturile în materie de modă oferite.

Așa cum spuneam și anterior, întotdeauna Maurice a jurizat obiectiv ținutele, nu a ținut cont de cea care este în fața lui, dar a știut întotdeauna și cum să pună problema astfel încât cei de acasă să și învețe ceva din tot ceea ce explică. Am putea spune că este chiar cel mai îndrăgit personaj de la masa juriului, reușind să și stârnească hohote de râs, dar și să pună punctul pe i atunci când consideră că direcția stilistică nu este cea corectă.

„Acum, Bravo, ai stil este cumva ca și copilul meu, mă gândesc cu emoție la toate sezoanele. De foarte multe ori îmi vine în minte Răzvan Ciobanu, care, acum, din păcate, nu mai este printre noi. Mă mai gândesc la multe momente frumoase care s-au întâmplat aici și cel mai mult mă emoționează mesajele pe care le primesc.

De-a lungul celor șapte sezoane am primit zeci de mii de mesaje de la cei de acasă. Am apreciat întotdeauna că au știut să citească printre rânduri, că există foarte mulți adolescenți care mi-au mulțumit pentru anumite referințe pe care le-am dat de-a lungul emisiunilor, că pe mulți i-am ajutat să își găsească calea.”, a declarat Maurice Munteanu, conform informațiilor oferite de Kanal D.