Monden > Ştiri mondene > Mesaje emoționante pentru Cătălin Scărlătescu, cu ocazia sărbătoririi zilei sale de naștere
Ştiri mondene

Mesaje emoționante pentru Cătălin Scărlătescu, cu ocazia sărbătoririi zilei sale de naștere

Astăzi își sărbătorește ziua unul dintre cei mai iubiți și mai apreciați chefi din cadrul emisiunilor culinare de la noi din țară, Chef Cătălin Scărlătescu. Acesta este de ani de zile pe micile ecrane, începând la postul de televiziune PRO TV, ca jurat al emisiunii MasterChef, mai apoi a ajuns la Antena 1 în cadrul emisiunii Hell`s Kitchen, iar de 9 sezoane stă la masa juraților emisiunii Chefi la cuțite.

Indiferent despre ce emisiune sau post TV vorbim, pe Cătălin îl vedem mereu alături de cei doi colegi și prieteni, tot chefi bucătari, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea, cât și de prezentatoarea emisiunii care este tot parte din această gașcă iubită, Gina Pistol.

Cătălin petrece de ziua lui în Mykonos

Cunoscut ca un iubitor al mării și al vremii însorite, cât și un adevărat călător în timpul său liber, cheful bucătar a decis ca anul acesta să-și sărbătorească ziua tocmai în Grecia, Mykonos. A împlinit frumoasa vârstă de 49 de ani, cu toate că nu lasă să se vadă, mai ales de când a reușit să slăbească foarte mult. Acum postează toată ziua pe contul său de Instagram și ne arată cât de relaxat este și cât de bine se simte în vacanță, departe de ploile ce au năpustit peste România.

Mesaje emoționante pentru Cătălin Scărlătescu, cu ocazia sărbătoririi zilei sale de naștere

Mesajele din partea prietenilor

Așa cum era de așteptat, prietenii lui din spatele camerelor de luat filmări, Sorin și Florin, nu au întârziat să apară cu mesajele frumoase cu ocazia acestei zile speciale, transmise prin conturile lor de Instagram:

„Cine n-are un Cătălin, să-și găsească neapărat! Îți poate scoate peri albi (după cum se și vede), dar e prietenul ăla pe care te poți baza întotdeauna! La multi ani, @chef_catalin_scarlatescu Ți-am pregătit un buchet de leuștean ?” – Sorin Bontea

„La mulți ani, Cătălin aka Regele Scoicilor, Președintele Bucătarilor din Calea Lactee, Cheful Chefilor, cel mai bun bucătar român în viață, Barajul Vidraru, Arcul de Triumf, Casa Poporului, Patrimoniu Unesco, Inventatorul Suprem! Tot binele din lume, omule”. – Florin Dumitrescu

O altă persoană ce a ținut să-i ureze de bine a fost Gina, cea cu care Cătălin a avut o relație foarte apropiată pe parcursul filmărilor pentru Chefi. Înainte ca Gina și Smiley să confirme că formează un cuplu, fanii emisiunii aveau impresia că prezentatoarea și juratul au ceva mai mult decât o simplă prietenie, poate chiar o relație în adevăratul sens al cuvântului. La vremea respectivă, proaspăta mămică a oferit interviuri în care a clarificat care este relația dintre ea și Scărlătescu, explicând că sunt glume de-ale lor și că nu se pune problema de ceva mai mult decât o frumoasă și strânsă prietenie.

Urări și din partea foștilor concurenți

O altă persoană ce a avut câteva cuvinte frumoase de transmis în social media pentru iubitul chef bucătar este chiar Cătălin Rizea, soțul Addei, ce a devenit cunoscut în urma participării în cel de-al treilea sezon Asia Express, acolo unde a ieșit în semifinală, ca mai apoi să reapară la Antena 1 la cel de-al optulea sezon Chefi la cuțite, unde a făcut parte din echipa mov a lui Cătălin și unde a ajuns mai departe decât s-ar fi gândit oricine. Cei doi s-au înțeles extrem de bine pe parcursul filmărilor și s-a legat o frumoasă prietenie de lungă durată.

„La mulți ani, iubire!!! Să fii sănătos, iubit și să rămâi mereu așa om frumos cu inimă mare!” – Cătălin Rizea, tot pe Instagram.