Metoda Papusa, inovatie in escrocherie ce lasa romanii fara bani

Data actualizării: 17 martie 2025, 15:32

Escrocii devin tot mai inventivi, găsind mereu noi metode prin care să profite de bunătatea oamenilor. O astfel de înșelătorie, cunoscută sub numele de „Metoda Păpușa”, a revenit în atenția autorităților din București, după ce o femeie a fost prinsă folosind acest truc pentru a obține bani de la trecători.

Cum functioneaza Metoda Papusa?

Recent, Primăria Sectorului 6 a transmis un mesaj de avertizare pentru cetățeni, informându-i despre această metodă de înșelătorie care face victime în plină stradă. Poliția Locală a depistat o femeie care cerșea la intersecția Drumul Sării cu Bulevardul Ghencea, folosind o păpușă înfășurată ca un nou-născut pentru a stârni mila trecătorilor.

Escrocii se folosesc de empatia oamenilor, mizând pe dorința acestora de a ajuta o mamă aflată în dificultate.

Persoanele care aplică această metodă își creează un scenariu convingător: țin în brațe o păpușă înfășurată în haine groase, astfel încât să pară un copil adevărat. Se plâng că nu au bani pentru lapte, scutece sau alte lucruri necesare bebelușului. Aleg locuri aglomerate, cum ar fi intersecții mari, piețe sau stații de autobuz, unde pot atrage atenția trecătorilor. Adoptă o atitudine disperată, plâng sau imploră ajutor, sperând să sensibilizeze oamenii.


Combaterea escrocheriei

Politia Locala ia masuri impotriva escrocilor. Femeia prinsă la cerșit în Sectorul 6 a fost dusă la sediul Poliției și amendată, însă autoritățile avertizează că astfel de cazuri sunt frecvente și că trebuie să fim vigilenți. Primăria Sectorului 6 a transmis un apel către locuitori: „Atenție! Metoda Păpușa revine! Totul este doar un truc pentru a vă impresiona și a vă lua banii. Vă rugăm să nu cedați!

Citește și:

Sfaturi utile

Pentru a evita să devenim victimele escrocilor care folosesc metoda de cerșit cu păpușa, este important să fim vigilenți și să luăm în considerare următoarele sfaturi: Nu oferiți bani în astfel de situații – Dacă doriți să ajutați, îndemnați persoana respectivă să meargă la un centru de asistență socială sau la o organizație caritabilă. Fiți atenți la detalii – Dacă „copilul” este mereu înfășurat și nu se mișcă deloc, este foarte posibil să fie o păpușă. Anunțați autoritățile – Dacă suspectați că cineva folosește această metodă pentru a înșela oamenii, sunați la 112 sau anunțați Poliția Locală. Nu lăsați emoțiile să vă influențeze judecata – Este ușor să ne lăsăm impresionați de o scenă dramatică, dar trebuie să fim atenți și să analizăm situația obiectiv.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe www.monden.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨