Home > Ştiri mondene > Mihai Albu și Iulia Albu se ceartă din nou! Fiica lor, Mikaela, este motivul disputei dintre ei
Ştiri mondene

Mihai Albu și Iulia Albu se ceartă din nou! Fiica lor, Mikaela, este motivul disputei dintre ei

Mihai Albu și Iulia Albu se ceartă din nou! Fiica lor, Mikaela, este motivul disputei dintre ei

Iulia Albu și Mihai Albu sunt din nou protagoniștii unei dispute în mediul public, la doar câteva zile după ce fiica lor, Mikaela, și-a serbat ziua de naștere. Micuța a avut parte de petrecere aniversară organizată de tatăl său, însă una dintre invitate a fost confirmată recent cu Covid-19, iar criticul de modă a izbucnit. Își acuză fostul soț că a fost neglijent cu fiica sa, ba chiar că a expus-o virusului în mod conștient.

Gestul lui Mihai Albu de a-i serba ziua de naștere a fiicei sale a avut un rezultat neașteptat, după ce una dintre prietenele Mikaelei a fost confirmată pozitiv cu Covid-19. Cu toate că atât micuța cât și creatorul de modă sunt în afara oricărui risc, acest lucru nu a împiedicat-o pe fosta sa soție să-i aducă noi acuzații în legătură cu felul în care îi poartă de grijă fetei lor.

Din câte a povestit chiar creatorul de modă, totul s-a întâmplat în urmă cu o săptămână și jumătate, în data de 2 Octombrie. Mikaela a împlinit frumoasa vârstă de 12 ani, iar Mihai a dorit să-i ofere o petrecere pe cinste, în ciuda situație epidemiologice sensibile cu care ne confruntăm. Creatorul de modă a fost însă foarte atent la condițiile în care s-a desfășurat evenimentul, ba chiar a solicitat tuturor invitațiilor să-și efectueze un test pentru noul virus. Cum toți au avut un rezultat negativ, celebrarea s-a desfășurat fără probleme, iar una dintre prietenele fiicei sale a rămas peste noapte la ei.

Problemele au apărut abia la o săptămână mai târziu, când fetița a fost confirmată pozitiv cu Covid-19. Iulia Albu l-a acuzat pe fostul său soț că nu a fost suficient de preventiv și că a expus-o pe Mikaela conștient la un risc deosebit, chiar dacă bărbatul și-a luat toate măsurile de prevenție posibile.

Mihai Albu se apără și confirmă că el și Mikaela sunt în afara oricărui risc

În acest context, Mihai Albu a simțit nevoia să clarifice această situație, declarând că atât el, cât și fiica sa, sunt perfect sănătoși. Imediat cum au aflat că prietena Mikaelei a fost confirmată cu noul virus, cei doi și-au făcut teste, iar rezultatul a fost unul negativ.

„Toți copiii au intrat cu teste făcute și aduse de părinți, deci n-au avut acces pe acea terasă fără test făcut. Eu am fost pregătit cu teste, iar dacă cineva venea fără test, aveam teste să le fac copiilor. Nu era nimeni bolnav, nu avea nimeni simptome. […] Într-adevăr, a mai fost o fetiță, care săptămâna aceasta a fost diagnosticată, dar părinții ei susțin că de la școală s-ar fi infectat. Este vorba despre fetița cu care a dormit Mikaela, după petrecere. […] De cum am aflat de acea fetiță, eu cu Iulia am discutat asupra acestui aspect, i-a făcut testul COVID și e negativă, la fel sunt și eu.”, a declarat Mihai, conform cancan.ro.