În urmă cu 171 de ani, pe 15 ianuarie 1850, la Botoșani se năștea cel care avea să devină unul dintre cei mai mari poeți. În fiecare an, Mihai Eminescu este sărbătorit cu fast și multă poezie. Copiii recită versuri în școli, iar la Iași sunt depuse buchete sau coroane de flori la monumentul din Parcul Copou, acolo unde se află celebrul Tei al lui Eminescu. Anul acesta va fi puțin diferit. La fel ca toate aniversările, chiar și cea a celebrului poet va fi altfel. Toate evenimentele vor avea loc în online, iar din școli nu se vor mai auzi versurile sale, pentru că sunt închise.
Mihai Eminescu a avut parte de o copilărie extrem se fericită, petrecută la Ipotești și Botoșani. Aventurile sale din copilărie au fost transpuse în versuri, iar de ele ne puteam bucura și astăzi. Nu sunt chiar genul pline de amuzament ca cele ale lui Creangă, însă ne arată libertatea și conectarea cu natura a unui copil de țăran. În poeziile „Fiind băiet păduri cutreieram” și „O rămâi” vom întâlni gândurile poetului legate de copilărie.
În anul 1866 își începe povestea ca poet. Prima poezie făcută publică este „La mormântul lui Aron Pumnul”, versuri scrise de Mihai Eminescu pentru cel care i-a fost profesor de limba română. Revista se nume „Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști” și a fost creată de elevi în cinstea celui care le-a fost profesor. Această primă poezie era semnată M. Eminovici, căci acesta era numele de familie al tatălui său. Tot în acest an este remarcat de Iosif Vulcan, iar versurile scrise de iubitul poet încep să fie publicate în revista „Familia”. Vulcan este cel care îi schimbă și numele, iar astfel Eminovici se transformă în Eminescu.
Mihai Eminescu și începuturile sale în carieră
La puțin timp după ce a devenit poet debutant, el pleacă într-o călătorie în Transilvania, unde este extrem de atras de tradiții. Pașii îi iau calea Bucureștiului, acolo unde are onoarea să îl cunoască pe Ion Luca Caragiale. În Capitala de astăzi își găsește și primul loc de muncă, fiind angajat ca sufleor la Teatru Național. Nu avea mult de muncă aici. Trebuia să le sufle actorilor replicile pe care aceștia urmau să le spună.
În perioada 1869 – 1872, Mihai Eminescu începe studiile la Viena, unde a urmat cursurile de dreptul și filozofia, dar a audiat și seminariile altor facultăți. Aici îl cunoaște pe Ioan Slavici, dar și pe Veronica Micle. Cât timp a stat la Viena și-a început cariera de publicist la ziarul „Albina” și colabora cu cei de la „Convorbiri literare”. În perioada 1972 – 1974 pleacă cu studiile la Berlin. Cei de la Junimea îi acordă o bursă, singura condiție fiind obținerea masteratului în filozofie. Se prezintă ca un student eminent, însă când trebuie să își de-a examenele finale, acesta nu este prezent.
Se întoarce în țară, de data aceasta la Iași, unde devine directorul Bibliotecii Centrale. În perioada petrecută aici, 1874 – 1877, Mihai Eminescu devine bun prieten cu Ion Creangă. Această prietenie este considerată una dintre cele mai frumoase din domeniul literar. Poetul are parte de multe lucruri la Iași: devine redactor la „Curierul de Iași, este profesor, dar se și îndrăgostește de Veronica Micle, cea care va fi muza multor poezii de dragoste. Poetul începe să se confrunte cu probleme financiare, așa că pleacă la București. Devine redactor-șef la „Timpul” și începe sa scrie cele mai lungi poezii, „Luceafărul” și Scrisorile.
Ultimii ani din viața celebrului poet
Începând cu anul 1883 apar problemele grave de sănătate. Este internat la spitalul doctorului Șuțu, iar apoi este mutat la Viena. În acest an apare și singurul volum de poezii a lui Mihai Eminescu publicat cât el este în viață. Acest lucru a fost posibil datortită lui Titu Maiorescu, care s-a implicat în publicarea volumului „Poezii”.
Mihai Eminescu este adus din nou la București, însă nu rămâne aici, ultimii ani din viață sunt o călătorie continuă, starea poetului nefiind una foarte bună. În cele din urmă Veronica Micle îl convinge să vină la București, unde este internat la sanatoriu Caritas. În tot acest timp, marele poet nu mai scrie aproape deloc. Își aduce aminte la un moment dat de niște opere neterminate, însă demența de care suferea nu i-au permis să lucreze. Pe 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, marele poet se stinge din viață. Este înmormântat în București, în cimitirul Bellu. Înmormântarea a avut loc cu fast, având parte de două discursuri. A fost depus la Biserica Sf. Gheorghe, unde un cor a interpretat versurile scrise de el, „Mai am un singur dor”.
Moartea lui Mihai Eminescu este una înfășurată în numeroase povești, unele nefiind demne de un mare poet. Tocmai de aceea am ales să prezint totul într-o manieră cât mai neutră, pentru că, „despre morți numai de bine”. Indiferent ce ar fi făcut pe parcursul vieții sale, este unul dintre cei mai mari poeți, unul studiat de elevi în școli și chiar materie care îi pune în dificultate la bacalaureat. Nu ceea ce ai făcut în viață contează, ci ceea ce rămâne în urma ta. Chiar dacă i-a plăcut viața, a consumat substanțe interzise sau orice altă poveste roiește în jurul acestui nume, iată că la 131 de ani de la moartea sa, el este sărbătorit cu mare fast în fiecare an. Sărbătoarea nu are loc în ziua morții sale, ci pe 15 ianuarie, zi în care s-a născut. Mihai Eminescu nu v-a muri niciodată din literatura română.
