Istorie

Mihail Roller și măsluirea istoriei românești. Despre mutilarea realității sub călcâiul comunist

Mihail Roller și măsluirea istoriei românești. Despre mutilarea realității sub călcâiul comunist

Atunci când ne avântăm în ițele istoriei omenești ne angrenăm într-o muncă ce poate cu foarte multă ușurință să complice și mai mult imaginea despre o lume inaccesibilă. Se poate să mă hazardez când spun, fără să aduc o sursă sau un argument care să fie susținut de dovezi științifice, dar istoria ne întinde multe capcane, istoria ne apare ca o știință exactă, nu există nimic mai greșit decât să avem convingerea că este absolut în regulă să scriem un articol legat de o un eveniment istoric în care să emitem propriile opinii sau chiar păreri, legate de unele dintre cele mai profunde aspecte ale istoriei națiunii noastre. România țara aceea mică, țara ce putea să aibă populația Chinei și istoria Franței, rămâne un subiect sau mai spus un simplu subiect pentru mulți dintre jurnaliștii noștri.

Oricât ar părea de ireal sau de mercantil cuvintele pot fi simple instrumente în mâinile sau degetele unui om care urmărește un succes de scurtă durată. Tonul familiar creează impresia de apropiere, e de parcă te invită cineva să-ți spună povești undeva în jurul unui foc de tabără. Se creează o anume intimitate unde ai vaga impresie că urmează să afli detalii dintre cele mai „savuroase” (parafrazând mai mult cititele articole contemporane), ai impresia că se deschide o atare cutie a Pandorei sau se mușcă dintr-un delicios măr al cunoașterii. E simplu să atragi oamenii în jocul tău despre istorie, despre adevărul acela care este al tău și vrei să se mărească sub influența ta. Cel care vehiculează istoria trebuie să resimtă o anumită satisfacție atunci când poate convinge că realitatea a fost alta decât știu ceilalți.

Există puterea cuvântului de a fermeca. Aici, aproape de focul ăsta anemic din tabăra noastră virtuală nu vom arunca sursele sau bibliografiile printre vreascurile luminate delicat de lumina albăstruie (de data asta) a flăcării intimității încropite în paragrafele de mai sus. Desigur, orice „demonstrație științifică” necesită argumente, necesită dovezi. Și un articol scris despre istorie este mai mult un act de rememorare sau de evocare a trecutului și mai puțin un act jurnalistic. Limbajul bombastic sau diferitele elemente catchy nu au ce căuta în el. Istoria nu trebuie să fie prezentată într-un mod captivant, realitate nu a fost nicicând iertătoare, nu are nevoie de prea multe stilizări.

Mihail Roller și măsluirea istoriei românești

Istoria este palpabilă atunci când începe să fie prezentată prin prisma celor care au trăit-o, atunci când poți să empatizezi cu cei care au fost prigoniți, torturați, nedreptățiți, când mergi mai departe de cifre, când Primul Război Mondial nu este doar un simplu război soldat cu 275.000 de morți în România, este o tragedie care a distrus familii și a afectat natura umană. Este suferința oamenilor, nu un număr.

Mihail Roller scrie undeva la 49 de volume legate de istoria României. Practic acesta a depus o muncă titanică de a rescrie întreaga noastră istorie, o nouă istorie care să se încadreze în anumite norme convenabile contemporaneității sale. Dar poate cea mai cunoscută lucrare a sa rămâne Istoria RPR, manual pentru învățămîntul mediu, sub red. Mihail Roller, Editura de Stat Didactică și Pedagogică, 1952,1956. Un manual din care elevii în anul 1960 învățau că:  

„Regele avea moşii întinse, multe fabrici, mulţi bani în bănci. El ţinea strânse legături cu foştii moşieri şi cu marii fabricanţi, pe care îi ocrotea cu grijă. Împreună cu aceştia şi cu alţi duşmani de peste graniţă, regele punea la cale diferite acţiuni potrivnice poporului nostru”.

Mihail Roller un mare comunist și antisionist care a ținut să ofere adevărul care credea că a rămas nespus. Care era convins de faptul că Holocaustul nu fusese destul de menționat pentru ca o asemenea tragedie să nu se mai repete (probabil o meteahnă a istoriei scrisă chiar și în zilele noastre). Care a vrut să prezinte mișcarea legionară și actele crude ale membrilor săi, care din păcate s-a axat și pe detalii care nu consider că nu îi fac cinste și nu i-au făcut vreodată. Punând accent pe influența slavă asupra istoriei noastre. Nu sunt în măsură să pot oferi un verdict cu privire la calitatea acestei lucrări, aș pretinde că sunt din breasla istoricilor sau cel puțin a celor pasionați de acest aspect al existenței noastre. Dar orice istorie închinată unei ideologie cu siguranță are mai multe metehne decât cele scrise obiectiv, dacă asta se poate face în adevăratul sens al cuvântului.

Chiar în prezent e greu să delimită minciuna de adevăr, realitatea de ficțiune și cu atât mai mult când vine vorba despre trecut. Să ne uităm în mitologia greco-romană, câte variante sunt numai legate de începutul lumii sau mai simplu legate de întemeierea Romei, trebuie să fie măgulitoare oricare dintre aceste variante. Dar cât de departe de adevăr trebuie să fie toate.  Ar fi prea mult să folosesc cuvinte tăioase, dat fiind că nu am trecut prin teroarea aceea. Dar pot să fiu cel puțin dezgustată de faptul că un popor a putut să-și extermine cele mai importante personalități ale sale. Indiferent dacă vorbim de așa-numita facțiune „nazistă” de la noi din țară care l-au ucis la o margine de pădure pe Iorga sau că vorbim de închisorile comuniste sau „obsedantul deceniu”, de acele lăcașuri ale ororii în care oameni mari precum Mircea Vulcănescu au pierit în condiții mai rele decât cel mai probabil marii infractorii ai vremii.

Săpați puțin câte puțin în trecutul omenirii și cu siguranță ororile care stau la baza omului modern vă văr îngrozi. Nu e nevoie de prea mult efort să anulezi un om, nu e nevoie de arme sau de „pumni dați în locurile esențiale”, e nevoie de lipsă de empatie și asta ne face oricând criminali. Dar cât de pervertită trebuie să fie o societate care efectiv își „programează” copiii să fie într-un fel anume, să vadă lumea dintr-o anumită perspectivă. Orbiți de prezent se poate să nu putem vedea neregulile existente, dar cum omului trebuie să îi fie greu să nu despartă restul în buni și răi. Pentru că monarhia din moment ce fusese abandonată sau înlăturată trebuia să fie ceva negativ, e firesc că binele trebuia să fie de partea comuniștilor, cei care vin și reabilitează discrepanțele sociale.

În anii 1960 se delimitează modul în care se scrie despre instaurarea monarhiei. Există un manual conceput de Dumitru Almaş, G. Georgescu-Buzău şi Aron Petric, unde se oferă o analiză detaliată a modului prin care este detronat Cuza iar Carol și cei care îi erau alături sunt ponegriți preț de jumătate de pagină. Iar prințul devine un simplu pion al lui Bismarck, prin intermediul lui germanii puteau să își împlinească scopurile sau știm despre Carol că avea idealul de a schimba în bine strict viața burghezo-moşierilor prin exploatarea țării. În mare iubirea față de monarhie era și rămâne în relație antonimică cu manualele de istorie din perioada comunistă.

Dar nici acum nu pot spune că am cum să demonstrez că este întru totul greșit pentru că „sunt interese mari la mijloc”, pentru că „există un aranjament de undeva de sus”, unul care poate să existe și azi, de fiecare dată istoria poate să fie pervertită, devine o monedă de schimb pentru te miri ce interese. Pentru că oricât de obiectivă se anunță o lucrare care tratează istoria unui popor trebuie să rămână ceva, un mic element, oricât de mic, prin care autorul își va pune în relief propriile sale convingeri.