Literatură

Miki Vieru, Hotel Sud, No.2 – A quick fix, your honour

Miki Vieru, Hotel Sud, No2 – A quick fix, your honour

Miki Vieru nu are nevoie de prezentare, căci este un poet în fiecare zi și-n fiecare clipă chiar și în dialogurile cu colegii săi de breaslă (căci numai între poeți îl pot vedea), e vorba despre prima carte pe care am citit-o eu de la el, se numește IERI PARK (Casa de Editură Max Blecher, 2014) și eu am citit-o în camera mea de cămin în primul an de masterat, asta înseamnă că am citit-o prin anul 2016. Am întins mai multe cărți de poezie contemporană pe masă și am ales din cartea lui un fragment ce avea să devină motto pentru debutul meu, nu-l cunoșteam încă pe poetul Miki Vieru și cu atât mai autentică mi se pare alegerea mea din acest motiv, o alegere strict făcută în asentimentul cu scrisul lui. Pe urmă m-a sunat și mi-a spus: „hei, am găsit la Oradea o carte în librărie, când am deschis-o am zis…măi, e chiar cartea mea?” Ei bine, așa a început și prietenia noastră, habar nu aveam ce om e în spatele poeziei, pentru că este un om deosebit.

Cu Hotel Sud No. 2 (Editura Aureo, 2017) revine poetul orădean, Miki Vieru, o carte care pariază pe o lirică romantică abstractă cu versuri scrise ca în fugă, observații de abandon, poeme de dragoste, de speranță, reconfirmânu-și locul pe scena poeziei autohtone. Detașat întrecându-și colegii de breaslă cu o acustică a tandreții extrem de rafinată cu referințe din muzică, versuri întregi ajută compoziția muzicală, motto-uri mixează sentimentele din universul poetic exaltând de o putere oarbă. Nici L.A. Girl nu conștientizează cât de însemnată este retorica care pune într-adevăr iubita într-o lumină mai mult decât prețioasă, face din ea un ideal feminin, o apariție absolută, încântătoare, inegalabilă, unică. Cartea conține două părți: Depoului No. 2 și Hotel Sud No. 2. Delimitate de anume ilustrații sugestive și întrucâtva fatidice (desi n-aveam să o știm chiar în acel an).

Lirica mistică răzbate în această carte de la care timp mai așteptăm o alta (poetul ne tot promite) și aduce alături o întreagă trupă de confrați. Este o carte splendidă, tânără și despre tinerețe, o carte care rezistă prin sine însăși și care lasă reziduuri în conștiința noastră a cititorilor. Și ludic, cuvinte scrise ușor, dar nu fără un imaginar care întotdeauna duce undeva, poate uneori la gâtul ei care devine un instrument care poată să și taie:„încordează sulițele/ verticale ale/ gâtului întorcându-i privirea ” (Mă iubește ea, p.49)

Așa cum ne-a obișnuit în cartea precedentă și aici folosește diverse simboluri pentru o poetică ceva mai stimulant vizual, de exemplu în poemul Causin’a comotion. (p.48) un cerc. El preferĂ simbolurile care exprimă eternitatea, sau fisurarea acesteia. Ei bine, multe englezisme, asta pentru că și formarea sa îl dă de gol, proful de engleză vorbește și despre partea vieții în care își exercită meseria, dar nu se ia foarte în serios, desigur, sau cel puțin reușește să creeze o comparație care îl sustrage de la orice suspiciune că s-ar putea transforma într-un personaj dedat la expunerea CV-ului în lirică, Miki nu este acela: „acasă prietenii trag de pe blatul de lemn/ de pe lângă clisuri/ felii subțiri de ceapă/ ca pe biletele de la română oral”(Oral, p.52)

Poetica confesivă ascunsă în mici glume și limbaj de stradă, uneori de chat, reușește să aibă o voce lirică inconfundabilă, vorbim despre stilul Miki Vieru, o autoritate a liricii sale și care nu se dedă la inflexiuni și trenduri actuale, ei bine, lumea gangurilor, a bețiilor, Costinești și diferitele momente de lumină, bucurie imprimate într-o poezie de lacrimă și dor, de consum, de chestionare a necesității bunurilor materiale, acolo unde suflete sunt și suflete se recunosc. Ploiești este spațiul magic reconfigurat, un spațiu al energiilor tranzitate de o puternică și perpetuă vibrație, turbulențe în amintiri pe care le aduce în față aici ca într-un jurnal, unde comprimă în versuri scurte trăiri uriașe. Miki Vieru este cunoscut ca un trăirist la cotele cele mai înalte, așa cum e personalitatea lui, poezia sa este o oglindă: „plouă cu soare raza e la zece lei suta/ zarea nu mai vede buza de-atâta departe// în Plo dimineața seamănă cel mai mult cu marea/ când țipă pescărușii prințesa măzăriche are sare-n păr// în Plo dimineața e atât de senină că nestânjenit – în/ spațiu-timp-ființă pixelii sfâșie culoarea prin care -/ lumina plouă din tablou paloare și soare iar// până când până însărcinați într-a noua timpul până la bac a trecut mai ușor” (Ploiești/ Soare, p.28)

Oricât s-ar strădui literatura română nu cred că va mai putea genera o voce atât de brută și totodată egalitaristă încărcând cuvintele sale cu sensuri noi, creând spații ale prieteniei, adunând nu doar poeme într-o carte, ci mai ales oameni, ei cu toții devin prieteni ai liricii lui și ai poetului, Hotel Sud No. 2 e o carte care omenește și acoperă cu umanitatea conținută întreaga pleiadă de postumani, o întreagă bătălie pentru tehnologie. Miki pledează pentru interacțiunea umană fizică. Să fim umăr în umăr alături și nu doar fire virtuale, imagini uitate. Recuperează și reactualizează amintiri, aduce trecutul ploieștiului tinereții în prezent. Vindecă trecerea timpului.