Home > Actualitate > Economie > Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că suprafața afectată de secetă devine tot mai mare
Actualitate Economie

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că suprafața afectată de secetă devine tot mai mare

seceta
Foto: Pexels.com /Riley Welsh

Suprafața afectată de secetă a urcat la 154.773 de hectare în 20 de județe. Anunțul a fost făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Seceta afectează tot mai multe zone

Situația suprafețelor la culturile calamitate se raportează zilnic pe baza proceselor verbale de constatare a pagubelor încheiate. În acest sens, conform analizei, până în prezent, au comunicat suprafețe afectate de secetă județele: Arad, Bacău, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Galați, Giurgiu, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Teleorman, Tulcea, Timiș, Vaslui și Vrancea.

Conform prognozei de specialitate emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 28 iulie – 3 august, în cultura de porumb neirigat, conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 va prezenta valori scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată, puternică și extremă), în Dobrogea, Banat, Crișana și Maramureș, pe suprafețe agricole extinse din Moldova, Muntenia, Transilvania și Oltenia. Rezerva de umiditate din sol se va încadra în limite satisfăcătoare, local în nordul și sud-vestul Olteniei, nordul, nord-vestul și vestul Munteniei, izolat sudul, sud-vestul și estul Transilvaniei, nordul Moldovei.

„Menținerea temperaturilor ridicate din aer, asociate cu deficitele accentuate de umiditate în sol, vor determina deprecierea accentuată a stării de vegetație la culturile prășitoare neirigate (porumb, floarea-soarelui), îndeosebi pe suprafețele agricole din sud-estul, sudul, estul și local vestul țării. Ca urmare, în aceste zone se va generaliza fenomenul de ofilire și răsucire a frunzelor în orele de amiază, uscarea aparatului foliar, forțarea proceselor vegetative mergând până la stagnarea acestora. Astfel, pe arealele unde ofilirea plantelor va fi ireversibilă se vor putea extinde suprafețele agricole compromise”, se arată în prognoza ANM.

Specialiștii spun că lucrările de recoltare la grâul de toamnă se vor putea finaliza, pe aproape întreg teritoriul agricol. La rândul lor, agricultorii încă mai speră că ploile vor reveni în teritoriu și vor ajuta pământul să își revină după această perioadă grea.

„La floarea-soarelui, datorită condițiilor nefavorabile din perioadele anterioare (secetă pedologică, arșiță) se va generaliza forțat faza de maturitate ceară, îndeosebi pe suprafețele agricole din jumătatea de sud a țării. În restul zonelor, va predomina înflorirea și creșterea capitulului (10-100%). Cultura de porumb va parcurge apariția paniculului, înflorirea și mătăsirea (50-100%) pe majoritatea suprafețelor, iar la hibrizii extratimpurii și timpurii se va înregistra maturitatea în lapte (10-60%). În majoritatea bazinelor specializate, sfecla de zahăr își va continua fazele de alungire și îngroșare a axei hipocotile (30-100%), iar cartoful, formarea și creșterea tuberculilor. Pe suprafețele afectate de seceta pedologică se va semnala uscarea prematură a vrejilor la cartof, tuberculii având totodată dimensiuni reduse. La pomii fructiferi predominante vor fi creșterea rodului și acumularea zahărului, precum și maturarea fructelor și recoltarea. Vița-de-vie va parcurge fazele de creștere și dezvoltare a boabelor. Local în podgoriile din jumătatea de sud a țării, la soiurile timpurii de masă se va putea declanșa coacerea boabelor”, au mai transmis agrometeorologii, conform sursei citate.

În mod normal, condițiile meteorologice vor permite desfășurarea lucrărilor de recoltare, transport și depozitare la fructe și cereale. Se vor mai putea realiza și lucrările de întreținere la prășitoare, pomii fructiferi și vița-de-vie. În această perioadă se va menține o vreme mai caldă decât în mod obișnuit, chiar caniculară, pe întreg teritoriul agricol.

Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 17 – 30 grade Celsius la în majoritatea zonelor din teritoriu. Sunt așteptate valori mai ridicate cu 1 – 5 grade Celsius în raport cu mediile multianuale. Temperatura maximă a aerului se va încadra între 23 – 37 grade Celsius, în toate zonele de cultură, iar cea minimă va fi cuprinsă între 10 – 23 grade Celsius, în majoritatea regiunilor agricole, valori mai scăzute fiind posibile în zonele depresionare.

Recomandări autor