Home > Actualitate > Social > Ministerul Muncii anunță câți pensionari mai are România în prezent
Actualitate Social

Ministerul Muncii anunță câți pensionari mai are România în prezent

Ministerul Muncii anunță câți pensionari mai are România în prezent

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a publicat un nou bilanț legat de numărul pensionarilor din țara noastră. Se pare că România are din ce în ce mai puține persoane care beneficiază de pensia lunară.

Câți pensionari mai sunt în România

Numărul total al pensionarilor era, la finele lunii martie 2022, de 4.813.753 persoane. Se pare că acest bilanț prezintă o scădere cu 30.319 persoane față de 31 decembrie 2022 și cu 88.904 persoane comparativ cu perioada similară din 2021. Potrivit datelor centralizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), din totalul pensionarilor, 95,79% erau pensionari de asigurări sociale de stat (4.610.885 persoane) și 4,21% pensionari agricultori (202.868 persoane).

Mai mult, bilanțul scoate în evidență faptul că pe 30 martie 2022, comparativ cu 31 martie 2021, numărul pensionarilor de asigurări sociale de stat era mai mic cu 52.901 persoane. De altfel, statisticile realizate de Ministerul Muncii arată o medie mai mare cu 174 lei.

Proporția cea mai mare din cadrul pensionarilor de asigurări sociale de stat o aveau pensionarii pentru limită de vârstă – 78,91%, corespunzătoare unui număr de 3.638.292 persoane. Pensia acestora (1.773 lei) a fost în luna martie 2022 mai mare cu 190 lei față de perioada corespunzătoare a anului anterior.

Din numărul total al pensionarilor de asigurări sociale de stat cu pensie anticipată și pensie anticipată parțială, femeile reprezentau 53,29%. De partea cealaltă, din totalul pensionarilor de asigurări sociale de stat cu pensie pentru limită de vârstă, femeile reprezentau 55,82%

Conform informațiilor furnizate de CNPP, în luna martie 2022, din totalul pensionarilor de asigurări sociale de stat 24,57% aveau pensia până la nivelul de pensie de 1.000 lei. Câștigul salarial mediu brut era de 6.401 lei, pensia medie asigurări sociale de stat reprezentând 27,70% din câștigul salarial mediu brut și 45,03% din câștigul salarial mediu net (3.937 lei)”, subliniază MMSS.

Cât despre pensionarii proveniți din fostul sistem de asigurări sociale pentru agricultori, în număr de 202.868 persoane la sfârșitul lunii martie 2022, 92,79% primeau pensii pentru limită de vârstă, 0,17% pensii de invaliditate și 7,04% pensii de urmaș. Pensia medie era de 711 lei, cu 67 lei mai mare decât în luna martie 2021. Pensionarii cu limită de vârstă dețineau o pensie medie de 741 lei, cu 69 lei mai mare decât în luna martie 2021.

La sfârșitul lunii martie 2021, se aflau în plată 169 de beneficiari de ajutor social tip pensie, cu 37 persoane mai puțin decât în perioada corespunzătoare a anului trecut, ajutorul social mediu pe care l-au primit fiind în cuantum de 381 lei.

De altfel, conform datelor publicate de Ministerul Muncii, în trimestrul I din anul în curs s-au acordat conform Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război și Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, drepturi în valoare medie de 878 lei/persoana pentru 28.815 persoane, cu 9.051 persoane mai puțin față de perioada corespunzătoare a anului trecut.

MMSS a mai atras atenția că la finele lunii martie din acest an, 7.851.858 persoane participau la fondurile de pensii administrate privat Pilonul II, cu 173.423 persoane mai mult față de 31 martie 2021. Cei mai mulți participanți la sistemul pensiilor private sunt cei cu vârste cuprinse între 25 și 45 de ani (4.860.508), se mai arată în documente publicate de Ministerul Muncii.

Recomandări autor