Home > Actualitate > Ministrul Apărării face declarații, după ce Rusia a acuzat România că a transmis mercenari în Ucraina
Actualitate

Ministrul Apărării face declarații, după ce Rusia a acuzat România că a transmis mercenari în Ucraina

Ministrul Apararii, Vasile Dîncu
Foto: INQUAM / Octav Ganea

Ministrul Apărării din România a dat mai multe detalii legate de acuzațiile privind deplasarea în Ucraina a unor mercenari români. Rusia a acuzat ieri România că a trimis mercenari în Ucraina. Potrivit ministrului Vasile Dîncu, acesta este un procedeu propagandistic, o informație falsă lansată cu interese de dezinformare a populației.

În încercarea eșuată de a distruge Ucraina, Putin își minte propria populație

Ministrul Vasile Dîncu susține că informația este falsă și că se poate verifica dacă numeroși români au trecut granița cu Ucraina. De la debutul conflictului ruso-ucrainean, autoritățile de la frontieră au analizat în amănunt fiecare intrare și ieșire din România și din Ucraina. Datele indică faptul că în Ucraina nu au intrat foarte mulți români de la declanșarea războiului.

Este o informație falsă… Nu putem verifica dacă sunt cetățeni străini în Rusia sau Ucraina… Nu putem ști cine a ajuns acolo și cu ce scop. Noi știm fluxul către Ucraina, nu au mers oameni în această perioadă spre Ucraina, avem o statistică exactă… Este o informație pentru opinia publică nespecializată”, a explicat Vasile Dîncu.

Ministrul Apărării susține în declarațiile sale că rușii încearcă să arate că au date foarte exacte ceea ce reprezintă un procedeu propagandistic. Cu toate acestea, România nu confirmă sprijinul mercenarilor și nici trimiterea acestora în spațiul ucrainean.

Este un procedeu propagandistic… Vrea să arate că are date foarte exacte… E o incercare de a arăta că este o coaliție mondială împotriva Rusiei și de aceea nu reușesc ei în Ucraina”, a mai transmis Vasile Dîncu.

Totul a început în momentul în care Ministerul Apărării din Rusia a transmis că forțele din Ucraina sunt sprijinite de mii de mercenari străini. Printre luptătorii străini s-ar afla și aproximativ 1,500 de români, susțin rușii. Autoritățile din Rusia nu au prezentat nicio dovadă pentru afirmațiile făcute, ci doar declarații verbale nefondate, numind din nou războiul „operațiune specială”.

Între timp, din cauza unor interese politice de ambele părți și a unor ambiții istorice, conflictul ruso-ucrainean a dus la uciderea miilor de civili nevinovați, printre care zeci de bătrâni, de femei și de copii. Au fost distruse casele a milioane de oameni care au muncit întreaga viață, mii de copii și-au văzut părinții murind, au fost distruse spitale și instituții de învățământ, instituții de cultură și alte locuri istorice importante. Războiul deschis de Rusia pare de departe de a se încheia curând, deși sunt aproape două luni de la debutul său.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor