Home > Actualitate > Ministrul Sănătății, primele declarații legate de restricțiile din România. Nunțile și botezurile, interzise complet
Actualitate

Breaking: Ministrul Sănătății, primele declarații legate de restricțiile din România. Nunțile și botezurile, interzise complet

Ministrul Sănătății, primele declarații legate de restricțiile din România. Nunțile și botezurile, interzise complet

După cum a fost anunțat încă de miercuri, zilele acestea vor fi oficializate noile restricții în România. Acestea vor fi evaluate după minim 21 de zile. Până atunci însă, românii trebuie să se obișnuiască cu ideea că de luni, în România vor fi noi restricții. Despre ce urmează de săptămâna viitoare a vorbit Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății.

Spre exemplu, vacanța elevilor este inițial propusă de CNSU pentru o perioadă de două săptămâni, însă aceasta ar putea fi prelungită. După cele 14 zile, dacă nu se observă îmbunătățiri, atunci vacanța elevilor va fi prelungită, urmând apoi să se stabilească modul în care se vor recupera orele sau dacă se va trece în online.

Dacă nu se produce un efect în sensul pozitiv, pe acest segment, există toată posibilitatea de a prelungi această măsură”, a declarat Cseke Attila, referindu-se la vacanță.

Ministrul interimar al sănătății a mai reiterat și că este de acord cu ideea ca autoritățile să înceapă din nou să sancționeze românii care nu respectă restricțiile. Fără sancțiuni, regulile vor fi încălcate.

La noi problema, de multe ori, nu e calitatea legii, e problema de aplicare a legii și de sancționare a celor care încalcă legea”, a conchis ministrul. Cseke Attila a mai explicat că sancțiunile nu se pot impune decât prin lege, în Parlament.

În situația impunerii certificatului verde pentru personalul medical, sancționarea nu se poate face decât prin Parlament. În mod normal, Guvernul ar lua o astfel de decizie, însă acesta este interimar. Inițiativa legislativă a fost depusă în Parlament și se află în dezbatere.

Pe partea de sănătate și pe partea administrativă din sănătate – și Ministerul Sănătății, și toate instituțiile subordonate, în care nu sunt numai medici, sunt și alte categorii profesionale, și Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate, e un mesaj aici care trebuie dat în mod evident – eu am propus și îmi asum, sunt texte foarte clare, amendă de la 50.000 de lei în sus pentru conducătorul unității care permite accesul unui angajat care nu are certificat verde. La recidivă, rămâne fără contract de muncă”, a spus Cseke Attila.

Se pare că România nu este singurul stat european care ia astfel de măsuri. La nivelul întregii Uniuni Europene, astăzi consiliile stabilesc noi restricții destul de drastice. Tot ce se aplică zilele următoare va fi valabil până când valul patru al pandemiei va putea fi ținut sub control.

Certificatul verde, obligatoriu

În afară de magazinele alimentare și de farmacii, certificatul verde va fi obligatoriu peste tot. În cele două cazuri menționate nu se pot aplica măsuri, deoarece sunt spații de maximă necesitate ale oamenilor. În rest, în orice instituție publică, certificatul va fi obligatoriu, anunță ministrul.

Potrivit lui Attila, în vizor pentru această măsură nu ar fi luate doar instituțiile publice, ci și cele din privat. Măsura ar putea fi propusă pentru birouri, firmele cu mai mult de 50 de angajați și spațiile private în care lucrează mai multe persoane. Ministrul le recomandă angajatorilor din România să testeze angajații la o perioadă de timp destul de scurtă, pentru a evita ca personalul să creeze un focar de infecție la locul de muncă.

Românii își iau adio de la evenimentele private

Atunci când vine vorba despre evenimentele private, precum nunți, botezuri, zile de naștere, petreceri tematice, etc., autoritățile pregătesc o interdicție totală pentru desfășurarea lor în restaurante, inclusiv pentru cei vaccinați sau cei care au certificat verde.

Din păcate, realitatea practică ne-a arătat că nu am reușit să controlăm”, a explicat Cseke.

El a adăugat că în acest domeniu, sancțiunile sunt mult mai ușor de pus în aplicare. În schimb, cel puțin pentru moment, restaurantele, cafenelele vor rămâne deschise pentru cei vaccinați. Din primele informații date de ministru, cinematografele sau restul spațiilor în care se desfășoară activități culturale vor permite accesul numai pentru cei cu certificat verde, însă nu se cunoaște momentan la ce capacitate vor funcționa acestea.

Atunci când vine vorba despre carantina de noapte, singurii exceptați de la această regulă sunt românii cu certificat verde, care să ateste că au trecut prin boală sau sunt vaccinați, sau românii care se deplasează la locul de muncă sau pentru urgențe medicale ori bine motivate.

Restricțiile oficiale urmează să fie anunțate astăzi sau mâine, în condițiile în care chiar în aceste momente sunt analizate de CNSU. Ele urmează să intre în dezbatere în ședința guvernului interimar, iar apoi se vor elabora ordine de ministru, în funcție de fiecare domeniu. Cel mai probabil  acestea vor fi date pentru o perioadă de două săptămâni, la fel ca în cazul școlilor, urmând ca apoi să fie anulate, sau prelungite, după analiza situației pandemice de pe teritoriul țării. Momentan, România stă cel mai rău la capitolul „gestionare pandemie”, având în vedere că în ultima perioadă DSP-urile raportează către INSP o medie de 16.000 de cazuri de îmbolnăvire și peste 400 de cazuri noi de deces, la fiecare 24 de ore.

Recomandări autor