Ştiri mondene

Mirela Vaida a avut în tinerețe un iubit mult mai celebru decât ea. Despre cine este vorba?

Pe Mirela Vaida o știm cu toții datorită rolului de prezentatoare în cadrul emisiunii „Acces Direct” difuzată pe Antena 1. Femeia este o soție model și o mamă incredibilă pentru cei trei copii ai săi. Totuși, încă nu s-au știut detalii despre fosta sa relație până de curând. Aceasta a avut o legătură pasională cu un bărbat care era în stare să îi pună lumea la picioare.

În 2002 Mirela era la începutul carierei sale de interpretă de muzică populară și se bucura de atenția sporită a lui Claudiu Popescu. Bărbatul era foarte cunoscut în aceea perioadă datorită trupei No-Name pe care a înființat-o. Și el lucra tot în domeniul muzical, iar asta a ajutat-o enorm pe Mirela să se dezvolte din multe puncte de vedere.

În aceea perioadă Mirela era o domnișoară gata să  își urmeze visul oriunde ar duce-o. Ea și-a câștigat un loc de onoare în cadrul trupei de fete Ho-Ra, în urma unui casting. Firea dezinvoltă și gata să facă compromisuri l-a atras pe Claudiu într-un vârtej emoțional foarte puternic. Totuși, în 2003 ziarele de la aceea vreme declarau că cei doi s-au despărțit din cauza unor divergențe.

În prezent Mirela este căsătorită cu Alexandru Vaida, un om de afaceri care călătorește destul de des. Cei doi au împreună teri copii minunați de care Mirela nu uită niciodată să se ocupe. De-a lungul timpului au fost puse întrebări în legătură cu absența bărbatului din mediul online. Mirela a vrut să clarifice puțin lucrurile și a dat câteva declarații în premieră.

El este un tip mai retras. Din toate pozele pe care le am pe Facebook, el nu apare în nici măcar una. Nu are cont de Facebook, nu are cont de Instagram. El are o părere altfel decât a mea, ceea ce este bine pentru că mă completează. E alegerea lui să nu fie persoană public, respect treaba asta.”, a spus femeia.