Monden > Divertisment > Literatură > Miruna Vlada, Prematur – noi credem că opţiunile personale sunt mai importante
Literatură

Miruna Vlada, Prematur – noi credem că opţiunile personale sunt mai importante

Miruna Vlada, Prematur
Sursa imagine: mirunavlada.com/blog

Miruna Vlada (n.1986, București) are domiciliu actual la București. Cărți publicate: Poemextrauterine (2004, Editura Paralela 45); Pauza dintre vene (2007, Editura Cartea Românească); Bosnia.Partaj (2014, Editura Cartea Românească); Prematur (în pregătire, Editura Cartier).

Despre volumul de poeme Prematur (în pregătire, Editura Cartier) vom vorbi astăzi. Un manuscris pe care poeta Miruna Vlada prin marea sa generozitate mi l-a împărtăsit într-o oarecare zi când eram cu totul cufundată în îndatoririle zilei. De îndată ce am deschis documentul am realizat că este exact răspunsul la întrebările prietenei mele de o viață. Să am, sau să nu am copii? Este greșit că nu vreau să am copii? Discutasem cu ea despre lucrurile acestea într-un autobuz cu ceva timp în urmă în vreme ce probabil că plecam în Ucraina, sau în U.K., nu îmi amintesc cu exactitate. Tot ce știu e că ea a fost una dintre persoanele care venind din Danemarca într-o vară a aflat de la mine că sunt însărcinată, deși nu existau încă indicii corporale vizibile în acest sens, trebuie să fi fost îngrozită.

Când am citit prima dată Prematur mi s-a părut un volum de poeme scandalos, reducționist în ce privește însemnătatea, sau definirea copiilor. Dar apoi mi-am zis că poate a venit timpul diversității și al liberii exprimări a ideilor femeilor și dorințelor femeilor. Acele lucruri care de obicei nu se spun, acele funcții pe care de obicei ele și le asumă în tăcere, fără foarte multe discuții pe tema procreerii. Dacă vrem sau nu copii era până nu demult un tabu. Nu se punea problema voinței, începea ca o obligativitate de căsnicie. Una dintre funcțiile femeii percepute unanim este aceea de a procrea. Iar conform societății pare să fie o obligativitate, o cerere, un îndemn. În vremea pandemiei apar interdicții de execuție a avortului la libera cerere în spitalele românești, iar în acest context volumul de poeme Prematur apare ca o mană cerească să readucă în prim plan discuția despre libera alegere și decizie asupra propriului corp. Dacă întotdeauna corpul feminin este politic, atunci ceea ce se întâmplă în corpul femeii este politic, în acest sens, pare că statul ține să captureze corpurile femeilor, iar în situații de criză se focusează pe controlul asupra corpurilor de femei.

În antiteză cu literatura despre maternitate, poemele Mirunei Vlada excelează în programul lor politic, acela de pledare pentru dreptul femeilor de a alege. Manuscrisul ne spune o poveste. Povestea unei femei care nu își dorește copii (sau nu poate avea), dar într-o societate patriarhală acest eveniment este resimțit ca o sfidare a regulilor și în consecință blamarea paternală. Dar descoperim accente misandrine și un discurs în general avangardist. Pentru că în mod asumat așa se deschide manuscrisul cu Manifest Extrauterin (după 15 ani) „nu sunt un uter ambulant, un simplu cuib pentru un depunător de spermă”, un aspect la care se referă și Pauline Harmange: „am în spate mulți ani de feminism în care am învățat să-mi cultiv ostilitatea față de bărbați, să mi-o asum și să n-o mai ascund, nici măcar față de cei din anturajul meu”(Pauline Harmange, Eu urăsc bărbații, traducere din limba franceză de Raluca Baciu, Cartea de după, p.21). Și încă un pasaj care să ne direcționeze să observăm tipul de feminism la care aderă poeta „să urli și în somn că nu îl vrei, și apoi că îl vrei.(și nu vorbim aici decât de manifestările exacerbate ale feminismului radical, prost aplicat).”

Nu se poate scrie manifestul (în general) fără lozinci și eliberări de tensiune, cum și aici, așa că aici Miruna Vlada se desprinde de corectitudinea politică să facă loc propriei sale libertăți de exprimare fără să regizeze cine se va simți lezat și de ce. Bine face că își construiește un spațiu al propriei libertăți și nu ține să dea socoteală pentru asta, chiar și când „rebuturi umane” este în context o expresie clasistă și în general de evitat (dar aici am o figură puternic angajată în apărarea drepturilor femeilor și ale omului, ale scriitoarelor și în consecință cred în discernământul său). Revenind la construcția discursului antitot, antiostracizar, antiobligativitate, Miruna ne oferăo carte despre emanciparea feminină în adevăratul sens al cuvântului, despre respingerea manipularilor masculine, despre a cere drepturi care ni se cuvin, despre a nu considera în cele din urmă decizia procreeri o decizie care să aparțină bărbatului. Unde iubirea nu poate fi un troc și nici o unealtă de transformare a femeii dintr-o femeie liberă în femeie-mamă cu supunerea aferentă. Aici femeia își proclamă libertatea, este decisă, nu vrea copii, nu e o decizie de moment, nu există loc de negocieri #NU, MULȚUMESC.

Am să spun că este o carte pe care multe dintre noi o așteptam, dar pe de altă parte s-ar putea ca, dacă o luăm personal, și nu ca pe un act pur experimental, să ne identificăm, să se nască în interiorul nostru diverse controverse, să chiar tragem o linie de demarcație, așa cum s-a tras (greșit) între femeile cu copii și femeile fără copii. Solidaritatea începe încă odată de aici cu Prematur, curajul de a expune toate temerile și angoasele începe de aici. Aș plasa-o pe Miruna Vlada alături de Medeea Iancu între poetele care în România pledează pentru mai ales avort și contracepție, sunt împreună voci deosebit de importante întru combaterea violenței împotriva femeilor, a discriminării și a violului. Nu am mai citit niciodată un volum de poeme precum Prematur, probabil că nici nu va mai fi vreodată un altul, fiincă nu va mai fi niciodată o a doua Miruna Vlada.

Până apare cartea Prematur puteți vizita blogul Mirunei Vlada, aici!