Home > Diverse > Frumusețe > „Mișcarea sufragetelor ” sau revoluția rujului roșu. Drumul femeilor către independeță și drept de vot
Frumusețe Istorie

„Mișcarea sufragetelor ” sau revoluția rujului roșu. Drumul femeilor către independeță și drept de vot

„Mișcărea sufragetelor ”

Rujul roșu este, fără doar și poate, unul dintre cosmeticele nelipsite din trusa multor femei. Fie că este folosit pentru a-ți crește încrederea de sine sau un simplu accesoriu pentru o seară în oraș, are puterea de a trasmite cu ușurință senzualitate și putere. Relația dintre doamne și rujul lor roșu își are originile în filele cărților de istorie, fiecărei epoci corespunzându-i o însemnătate pentru acest produs cosmetic.

La începutul secolului XX, rujul roșu era de cele mai multe ori sinonim pentru putere și încredere în sine, în special în timpul „Mișcării sufragetelor”, grupare ce-și avea originile în Anglia.

Reprezentantele acestei mișcări credeau în protestele pacifiste și luptau pentru emanciparea și drepturile femeilor de pretutindeni, încercând să obțină drept de vot și de proprietate într-o lume care până atunci aparținea bărbaților. Cum membrele erau reprezentante ale sexului frumos, nu este de mirare că eforturile lor au avut o conexiune foarte strânsă și cu lumea frumuseții.

Pe măsură ce aceste femei puternice luptau pentru drepturile lor, rujul roșu a devenit un element nelipsit din uniforma pe care o purtau. Roșul aprins, lipsit de orice temere, era feminin, însă în același timp îndrăzneț și puternic. A devenit un simbol al durității într-o vreme în care bărbații încercau să priveze femeile de acest lucru.

Scopul purtării rujul roșu era unul singur: să dobândească mai multă notorietate și atenția asupra cauzei lor. În perioada începutului de secol XX acest lucru a fost văzut ca un semn al femeii emancipate și independente, categorie socială considerată mai degrabă scanaloasă în acel moment. Chiar dacă femeile care „au îndrăznit” să poarte această nuanță de ruj au fost considerate lipsite de moravuri și au fost adesea cenzurate de sexul opus, acest lucru nu a reprezentat un impediment pentru dezvoltarea mișcării.

Totuși, de ce dintre toate nuanțele de ruj, tocmai roșul are o conexiune istorică atât de puternică cu frumusețea și feminitatea? Pentru a înțelege mai bine acest concept, ar trebui să analizăm în primul rând semnificația acesti culori.

Roșul, dintre toate nuanțele, este culoarea vieții, a sângelui care ne curge prin vene. În perioada „Mișcării sufragetelor ” rujul roșu a devenit un accesoriu vital, care marca legătura dintre reprezentatele cauzei și cauza în sine.

Se spune chiar că Elizabeth Arden, fondatoarea liniei de cosmetice cu același nume, obișnuia să împartă ruj roșu „sufragetelor” care defilau pe străzi.

„Sufragetele” au reușit, în cele din urmă, să obțină ce și-au propus. Cu toate că au fost agresate sexual, verbal, chiar desconsiderate de cele asemenea lor, la sfârșitul secolulului XX tot mai multe tări au oferit drept de vor femeilor. Totul s-a oprit în anul 1914, moment în care a început Primul Război Mondial.

Rujul a devenit o formă de protest doar prin faptul că era purtat. Pe lângă faptul că exprima putere prin modul în care arăta, era de asemenea și un simbol al independenței materiale a femeilor față de bărbați. După sfârșitul Primului Război Mondial, femeile au fost forțate să renunțe la ocupațiile lor de casnice și să intre pe piața muncii. Acest lucru le-a permis în scurt timp să-și câștige proprii bani, deci să-și permită să-și cumpere singure mici „atenții”, fără să depindă de un bărbat. Cum rujul era unul dintre cele mai ieftine și ușor accesibile cosmetice în acel moment, nu este de mirare că tot mai multe femei au început să îl poarte zi de zi.