Home > Cultură > Istorie > Misterele Egiptului Antic! Motivele pentru care animalele erau mumificate
Istorie Premium

Misterele Egiptului Antic! Motivele pentru care animalele erau mumificate

Misterele Egiptului Antic! Motivele pentru care animalele erau mumificate

Egiptul Antic este încă plin de secrete. Deși s-au făcut foarte multe descoperiri de-a lungul timpului, se pare că nu știm aproape nimic despre practicile egiptenilor și despre modul în care aceștia priveau zeii. Mumificarea animalelor a început în jurul anului 1.500 î.e.n. Acest fenomen este studiat de arheologi de mai bine de 150 de ani și se pare că încă nu au fost descoperite toate detaliile care au stat la baza acestei practici.

Animalele mumificate s-au găsit în foarte multe locuri, unele dintre ele fiind sacrificate și mumificate pentru nume sonore ale Egiptului. Pisicile au fost cele mai mumificate animale. Pe lângă acestea s-au găsit capre, câini, lei, tauri, gazele, vulturi și chiar crocodili. Totul pare straniu dar aceste mumificări aveau un scop, dar mai ales un întreg ritual.

Pentru a conserva animalele, egiptenii le îmbălsămau și le înveleau în pânze. Unele animale erau poleite cu aur, altele aveau morminte cu diverse decorații. Efortul pentru aceste ritualuri erau în cea mai mare parte pentru zei. Unele animale erau considerate manifestări ale zeilor și erau venerate.

Locuitorii Egiptului Antic credeau cu tărie că unele animale erau trimise de zei. Tocmai din acest motiv ele deveneau idolii lor, iar ritualul de mumificare era unul special, animalele fiind aranjate în morminte cât mai sofisticate cu putință. Dacă o rasă de animal nu era considerată zeitate, ele ajungeau ofrande pentru zei. Ele erau oferite preoților și depuse în temple pentru zeități. Așa cum mergem noi astăzi la biserică și aprindem lumânări, așa mergeau egiptenii la preoți cu animale mumificate. Arheologii au descoperit în templele sacre imense gropi pline cu animale mumificate.

Egiptul Antic, izvor nesecat de ritualuri sacre

Specialiștii au descoperit multe motive pentru care animalele erau mumificate. Două dintre ele au legătură cu tărâmul de dincolo. Animalele de companie trebuiau să meargă în viața de apoi alături de stăpânii lor, pentru a le fi credincioase în continuare. Egiptenii cred în viață veșnică, însă pentru aceasta este nevoie de un ritual foarte important. Îmbălsămarea era foarte importantă dar și mormântul. În el era obligatoriu să fie toate cele necesare unui trai pentru viața de apoi.

Un alt motiv pentru care erau mumificate animalele are legătură tot cu viața de apoi. Unele rase de animale erau considerate hrană pentru suflet. De acest privilegiu beneficiau doar oamenii foarte bogați, în mormintele lor fiind puse și animalele mumificate.

Motive pentru mumificare au fost foarte multe. Locuitorii din Egiptul Antic erau foarte devotați divinității și apelau la multe lucruri pentru a nu supăra zeii. Multe animale au fost sacrificate la scară largă în numele unor zei. Fiecare avea câte un animal specific care era adus drept ofrandă pentru a îndeplini unele cerințe sau pentru a nu supăra zeitate.

Zeii aveau preferințe! Trei povești ale animalelor mumificate pentru divinitate

1.Sobek și crocodilii

Templul Kom Ombu era cunoscut ca loc destinat venerării zeului-șoim Horus și a zeului-crocodil Sobek. Aici au fost descoperite peste 300 de mumii de crocodili, aduse ofrandă. De ce crocodil? Pentru că această reptilă este considerată sacră. Face asocierea cu Nilul și cu fertilitatea, fiind astfel cea mai bună alegere pentru un cadou oferit lui Sobek.

„Egiptenii antici credeau că această mumie era încarnarea zeului-crocodil Sobek. Având o lungime de patru metri, animalul este îmbrăcat în rășină. Peste 25 de pui de crocodil mumificați sunt atașați de spatele său”, se precizează pe site-ul British Museum.

2.Bastet și pisicile

Din anul 2.890 î.e.n., Bastet este considerată zeița războiului, fiind asociată cu o leoaică. Denumirea sub care mai era cunoscută această divinitate era Zeița-pisică, fiind reprezentată sub forma unei feline. Din acest motiv, ofranda adusă ei erau pisicile mumificate.

3.Horus și șoimii

Așa cum am specificat deja, Horus era cunoscut ca zeul-șoim. În fotografia de mai jos este prezentat un șoim dintr-o colecție privată. Acesta a fost mumificat în perioada Ptolemeică (332-30 î.e.n.). După cum putem observa în imagini, procesul de mumificare a fost făcut minuțios. Pânza care acoperă corpul animalului este în două nuanțe și o mască din ghips pe care este reprezentat un cap de șoim.

Ritualul mumificării a devenit afacere

Nu oricine poate face astfel de lucruri. Specialiștii susțin că este vorba despre o combinație între știință și artă. În Egiptul Antic, acest ritual era făcut de preoți. Aceștia spuneau rugăciuni specifice și rosteau incantații pentru ca rugile lor să fie auzite de zeități.

Deși vorbim despre o perioadă cu mult înainte de existența noastră, între 380 î.e.n. și 400 e.n, gustul afacerii exista și atunci. Având în vedere numărul mare de cereri, animalele mumificate au devenit un business foarte profitabil. Numărul animalelor mumificate a depășit cifra de 70 de milioane. Această afacere era un meșteșug ca oricare altul, ele fiind vândute în locuri special amenajate.

Pentru că mumificare este un ritual sfânt, afacerea cu animale mumificate nu era tocmai cu animale. Arheologii au descoperit foarte multe animale mumificate, însă atunci când le-au examinat au avut parte și de surprize. În locul animalului sau măcar a unor bucăți din el, în unele pânze erau înfășurate bețe sau pene. Conform cercetătorilor de la Universitatea din Pennsylvania, aceste înlocuitoare pentru animale nu erau chiar înșelătorii. Numărul cererii de animale mumificate era foarte mare, iar preoții au decis să comercializeze aceste replici. În plus, cel mai probabil prețul lor varia, piața fiind diversificată pentru toate segmentele de populație. Nu oricine își permitea achiziția unui crocodil mumificat.