Nae Caranfil a fost printre cei care au participat la evenimentele din Piața Universității și a asistat la Mineriadă

Nae Caranfil a fost printre cei care au participat la evenimentele din Piața Universității și a asistat la Mineriadă
Data actualizării: 1 martie 2022, 17:52

Familia Caranfil a reușit să ofere lumii întregi o altă persoană care a revoluționat industria cinematografică. Tudor Caranfil este unul dintre cei mai cunoscuți critici de film ai anilor 70-80, iar fiul său i-a călcat cât de cât pe urme, devenind un scenarist, actor și regizor foarte cunoscut în România. Moștenirea tatălui său (în afară de pasiunea pentru cinematografie) a fost și ușurința de a se exprima oral, folosindu-se de umorul de care a avut parte în copilărie.

Nae Caranfil s-a născut pe data de 7 septembrie 1960 la București, bucurându-se de o copilărie în care filmele i-au fost cel mai bun prieten. În 1984 a terminat cursurile Institutului Național de Artă Teatrală și Cinematografică, urmând ca după 9 ani să își facă debutul în lumea regizorilor de succes cu filmul „E pericoloso sporgersi”, un film care a fost premiat la Festivalurile de Film de la Bratislava, în 1993 și Festivalurile de Film de la Baule, în 1994.

A studiat pianul timp de 5 ani în copilărie, însă la 13 ani a renunțat la acest instrument deoarece i s-a părut mult prea plictisitor, firea sa activă nepotrivindu-se deloc cu acel mediu, după cum avea să relateze el ulterior. La acea vârstă, și-a anunțat părinții că își dorește o carieră în lumea cinematografică. În 1987 a mers la Bruxelles, acolo unde a participat la un seminar dedicat viitorilor scenariști, care trebuia să țină doar 10 zile, însă nu s-a mai întors de acolo decât după 2 ani, după ce a picat regimul comunist.


A participat la evenimentele din Piața Universității din 1990

În luna mai a anului 1990, regizorul se va implica activ în fenomenul care a avut loc în Piața Universități, urmând să se inspire de-a lungul timpului pentru a crea noi filme tocmai din întâmplările care au avut loc acolo. Participarea sa la evenimentele respective au avut ca scop principal dorința de a schimba modul în care statul era condus. Într-un interviu acordat pentru adevarul.ro, regizorul susține că a rămas impresionat de felul în care oamenii au reacționat în primele zile de protest, aceștia făcând torțe din ziare și cântând „Vino, Doamne”.

Citește și:

Desigur, au existat și dezavantaje în urma participării sale, bărbatul rămânând cu o imagine tristă, care l-a urmărit de-a lungul vieții. În același interviu, acesta povestește că oamenii erau mult prea violenți, ajungându-se la lupte între cei care se contraziceau, pe care el le considera nelalocul lor.

„Eu am avut patru discursuri cu totul. Au fost extrem de prizate. Primul a declanşat strigăte de fericire. Urla Piaţa, se descătuşa! Se auzea, de ce să nu spunem, chiar şi numele meu: „Nae! Nae!”. La al doilea discurs am propus jocul ca eu să fiu Iliescu, iar mulţimea să fie mitingul FSN. În ideea de a demonta mecanismul puterii şi pe cel al manipulării maselor. Ei au intrat în joaca asta instantaneu. A fost unul dintre momentele istorice ale Pieţei.”, a declarat Nae Caranfil pentru sursa menționată anterior.

Din fericire, regizorul nu a fost implicat în niciun fel de scandal, evitând astfel să aibă legătură cu oamenii legii. Acesta avea o regulă, de fiecare dată se așeza strategic, în așa fel încât să nu fie niciodată prins la mijloc și să nu fie agresat chiar și din greșeală.

Perioada mineriadei

Mineriada a fost o mișcare puternică, care a speriat oamenii din toată țara, deoarece minerii își cereau drepturile mai serios ca niciodată. Regizorul Nae Caranfil susține că în momentul în care a avut loc marșul minerilor, acesta se afla în incinta Teatrului Nottara, unde activa pe atunci, făcând repetiții pentru piesa de teatru care urma să fie pusă în scenă. Chiar dacă a văzut ce se întâmplă afară, acesta și-a continuat ziua mergând să mănânce la un restaurant pe care-l frecventa adesea în acea perioadă, restaurantul Minion, de pe a cărui terasă se puteau vedea șirurile de mineri care mărșăluiau constant.

„Mă simţeam într-un fel apărat, mă gândeam că nu se vor lua de mine, eram omul invizibil, simţeam eu că nu sunt în primejdie. Nu ştiu ce a fost în capul meu atunci, că altfel sunt esenţialmente fricos.”, a mai declarat Nae Caranfil în cadrul aceluiași interviu.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe www.monden.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨