Home > Cultură > Celebrități > Nagarjuna, cel mai important gânditor budist după Gautama Buddha
Celebrități Cultură Istorie

Nagarjuna, cel mai important gânditor budist după Gautama Buddha

Nagarjuna, cel mai important gânditor budist după Gautama Buddha

Nagarjuna (150-250 d.Hr.) este cel mai important gânditor indian după Gautama Buddha. El a fondat școala Madhyamaka (Calea de mijloc) a budismului Mahayana. Scrie despre doctrina vidului și este starețul universității Nalanda, foarte cunoscută în acea perioadă. În acest articol, voi oferi detalii despre filozoful indian Nagarjuna.

Al doilea Buddha

Scrierile lui Nagarjuna au influențat foarte mult școala Mahayana și au dat naștere școlii budiste “Trei Tratate” (Sanlun) din China. În Tibet, oamenii îl consideră pe Nagarjuna al doilea Buddha. În mod eronat, a fost asociat cu nihilismul pentru că respinge ideea de „sine”. În realitate, Nagarjuna înțelege lumea ca interconectare între oameni, cunoașterea sinelui nostru și a celorlalți.

Nagarjuna s-a născut lângă orașul Nagarjunakonda (Andhra Pradesh azi) într-o familie înstărită de preoți hinduși (brahmani). A fost educat în spiritul hinduismului și a scris mai mult în limba sanscrită. Foarte devreme, și-a dăruit toată averea și a devenit călugăr budist. A fost starețul universității budiste Nalanda, în India antică. Nalanda înseamnă „dătătoare de cunoaștere” și era o universitate monahală cunoscută, care deținea o bibliotecă mare de texte sacre.

Scrieri

Fondată în 427 d.Hr., Nalanda a funcționat până când invadatorii musulmani au distrus-o în 1197. Ruinele ei se găsesc în apropierea orașului Patna. Nagarjuna a devenit maestrul celor cinci ramuri de bază ale budismului tradițional: arte, gramatică, logică, medicină, meditație. Are o viziune care îl inspiră să renunțe la confort și la poziția socială și să rătăcească în căutarea eliberării.

Nagarjuna cunoștea atât filozofia hindusă, cât și credințele școlii Mahayana și cele care nu intrau în sfera budismului. Cea mai cunoscută lucrare a sa este „Tratat despre Calea de Mijloc” care se bazează pe conceptul de „vid” (śūnyatā). Amintim scrierile: Condițiile iluminării, Expunerea minții iluminate, Imnul realității absolute, Șaptezeci de versuri despre vid, Pulverizarea categoriilor, Sfârșitul disputelor.

Conform legendelor despre viața sa, Nagarjuna ar fi ajuns, cu ajutorul meditației, la regele Naga, care avea grijă de Sutrele Prajñā Pāramitā încredințate de Buddha. Regele știa că Nagarjuna era ales de Buddha să explice învățăturile sale oamenilor, așa că i-a dat textele sacre.

„Nāga” sunt șerpi din mitologia hindusă și budistă. Simbolizează fertilitatea și statornicia și sunt asociați cu noțiunea de regalitate. În sudul Indiei, reprezintă obiect de închinare. În iconografia budistă, Nagarjuna este reprezentat cu șerpi deasupra capului.

Conceptul de „vid”

Cea mai importantă contribuție a lui Nagarjuna la filozofia budistă este conceptul de „vid”, prezentată ca o continuare a gândirii lui Siddhartha Gautama (Buddha).  A predat conceptele anatman (fără sine) și pratītyasamutpāda (originea interdependentă). Folosește ceea ce se numește „reductio ad absurdum”(prasanga în sanscrită). Capitolul 24 din Tratatul despre Calea de Mijloc anticipează obiecțiile gânditorilor Theravada.

Dacă toate lucrurile sunt goale (vide)
Nimic nu poate apărea și nimic nu se poate dezintegra
Cele Patru Adevăruri Nobile nu vor fi acolo pentru tine
Iar dacă Adevărurile nu vor exista
Dharma (scopul vieții) nu va fi nici ea acolo
Dacă Dharma și Sangha (comunitatea) nu există
Cum poate exista un Buddha?”

Așadar, Nagarjuna știa că va fi acuzat de nihilism și spune că oamenii nu-și dau seama care este sensul golului sau vidului. Oamenii nu au o existență independentă. Departe de a fi nihilistă, filozofia lui Nagarjuna celebrează viața ca scop în sine. El spune că, dacă am putea exista în mod independent față de alte fenomene iar esența noastră nu ar fi supusă schimbării, nu am putea să luăm ființă. Pentru a ne naște, avem nevoie de o cauză, precum părinții noștri. La fel pentru a ne dezvolta și pentru a avea experiențe noi.

El spune că este o contradicție logică să crezi că lucrurile există de la sine. Dacă ar fi așa, creația lor nu ar depinde de altceva iar acest lucru le-ar anula existența separată. Asta înseamnă că toate lucrurile sunt lipsite de natură proprie și există cauzalitate. Pentru a explica acest paradox, Nagarjuna prezintă doctrina celor două adevăruri. Este primul filozof care a propus această idee, care spune că există două tipuri de adevăr: adevărul absolut și adevărul relativ, care ține de lumea aparențelor (paramārtha satya și samvrti satya).

Susține că lumea numelor și a formelor există doar că aparență, nu ca un lucru real, „nici inexistente, nici permanente”. Pentru a înțelege fenomenele din jurul lor, oamenii trebuie să înțeleagă mai întâi golul, vidul, nimicul. Fără forme nu există vid iar fără vid nu există forme. Până și cele două adevăruri există împreună și nu în mod independent. Realizarea acestui lucru duce la perceperea directă a ființei, uniunea dintre aparență și gol. Aceasta este Calea de Mijloc, calea situată între Nihilism și Veșnicie.

Nagarjuna a influențat enorm discursul școlii Mahayana (Marele Vehicul) timp de 700 de ani după moartea sa. Influența lui este prezentă și astăzi în toată Asia iar în Tibet este numit „al doilea Buddha”. Învățăturile sale sunt folosite în timpul inițierilor tantrice (Tantra – tradiție ezoterică din hinduism și budism) iar stilul său de expunere este folosit în mânăstirile tibetane.

Filozofia lui Shankara, fondatorul școlii hinduse Advaita Vedanta, seamănă cu gândirea lui Nagarjuna. Diferența fundamentală este următoarea: Shankara crede că este necesar Brahman (forța cosmică supremă) pentru a uni sinele individual cu universul. Nagarjuna crede că oamenii sunt deja conectați cu universul la toate nivelurile (corp, minte și spirit).