Naratorii care au reușit să surprindă probabil toate fanteziile și devierile scriitorilor sau a unei epoci întregi. Toți romancierii sunt de fapt niște „mincinoși sadea”. Asemeni despoților, te atrag în propria lume și încearcă, cât timp îi citești, să te facă să le urmezi propriile lor reguli. Au o singură armă prin care reușesc să ne supună.
Cuvântul este cel care te poate foarte bine subjuga. Pentru că orice carte este o altă lume, sau un alt mod în care ar putea fi lumea. Este poate plăcut să știi că lumea care se deschide în fața ta este o posibilitate, sau poate o simplă fantasmă care te poate aduce mai aproape de mintea celui care o imaginează.
Atunci când citești o carte unde naratorul se adresează la persoana I singular ai tendința să crezi că este chiar autorul, nebunul sau victima care trec prin acele stări. Există foarte multe ficțiuni care surprind comportamentele considerate deviante. Multe dintre aceste cărți au fost considerate, poate pe bună dreptate, imorale atunci când au apărut pentru prima dată. Asta pentru că păreau să umanizeze răul pe care le exemplificau. Nu vrem să prezentăm oamenilor răul drept ceva demn de urmat. Prin intermediul acestor scrieri se urmărește altceva. Miza este să se trezească în ei compasiunea. Să încercăm poate să privim victimele prin ochii lor. Ochii unor oameni bolnavi pentru care victimele nu erau umane în ochii lor.
Cei mai (ne)buni naratori care au să te pună pe gânduri
1. Alex din Portocala mecanică Burgess a fost primul romancier care a dezbătut atât de bine importanța „comportamentelor deviante” prin intermediul personajului său narator Alex. Chiar dacă faptele naratorului nostru sunt cu adevărat demne de criticat, spre final înțelegem de fapt premisa profundă a romanului. Pentru că Alex și drogurile folosite sunt de fapt doi pioni ai libertății. Cât ar trebui să fie dispus un om să se sacrifice pentru binele colectiv? Argoul este un artificiu stilistic încântător, poate ce ne place cel mai mult la Alex este faptul că nu este un personaj atât de bine dezvoltat. Alex este o voce a unei rațiuni pe care ești gata de la început să o condamni. Aici, autorul este malefic, de ce? Pentru că prin alegoria folosită de el regăsim nevoia de libertate. Comportamentul lui care tinde spre viol și violență, apoi reabilitarea sa crudă. Acea terapie exagerată ne face părtași ai lui Alex. Devenim derbedeii care caută liberate.
Sursa: independent, Martin Amis
2. Odilo Unverdorben în Săgeata timpului de Martin Amis. La fel ca în Portocala mecanică, conceptul înalt al Săgeții Timpului devine ceva mai puțin surprinzător. Conștiința unui medic nazist care își retrăiește viața din nou, urmărind firul modului în care cadavrele sunt reînviate de ucigași. Care devin mai tineri și se micșorează până când sunt suficient de mici pentru a se întoarce în pântecele mamelor lor. Nu-l vedem pe Odilo rău. Dar trebuie să-l descoperim atunci când sufletul său se apropie de ororile pe care le-a comis. Vedem mai întâi consecințele, interpretând o fantezie a Holocaustului. Care este regretată de făptașii săi și care s-a desfăcut magic.
3. Humbert Humbert în Lolita de Vladimir Nabokov. Mulți oameni pot simți instinctiv că Humbert face ceva mai rău decât crima. Este poate un subiect greu de digerat pentru multe alte epoci. Un abuz sexual al copiilor, premeditat. Poate că mai rău este modul în care vorbește despre asta. Humbert ne pune în aceeași situație cu a lui. Ne invită să simțim pe pielea noastră simpatia nu pentru Lolita. O „nimfetă” pe care o abuzează.
Este unica lui șansă prin care reușește să își trăiască dorința bolnavă. Această trăire erotică și romantică este de o imensă durere. Nabokov ne invită, ca prin stilul său frumos de a scrie, să fim părtași la tragedia acesteia. Naratorul este atât de malefic încât te aduce până la punctul în care să empatizezi cu acest bărbat. Poate chiar și atunci când a drogat-o și violat-o pe micuța fată de 12 ani.
