Ca și marele nostru poet Nicolae Labiș, genialul catalan Antoni Gaudí a murit la câteva zile după ce a fost lovit de un tramvai în timp ce se îndrepta, ca în fiecare seară, spre Sagrada Familia dinspre biserica Sant Felip Neri. În urma accidentului, şi-a pierdut cunoştinţa şi nimeni nu a recunoscut în omul care nu avea acte de identitate pe celebrul arhitect.
Nu a fost recunoscut deoarece, dintr-o decizie personală pe care a luat-o când era în culmea gloriei, s-a retras din lume. Gaudí, care în tinereţe a avut o viaţă socială şi culturală intensă, a trecut de la imaginea unui tânăr dandy la neglijarea aspectului personal. Mânca frugal şi aflat în această recluziune voită a căpătat în schimb fervoare unui sentiment mistic şi religios.
A fost dus la spitalul Santa Cruz, unde a decedat pe 10 iunie 1926 și fost recunoscut ulterior de preotul de la Sagrada Familia.
Avea să fie înmormântat două zile mai târziu în cripta bisericii pe care o construia, în urma unei ceremonii la care au participat o mulţime de oameni. Majoritatea locuitorilor Barcelonei au mers să-şi ia rămas bun de la el.
Dragostea neîmpărtășită
Gaudi și-a dedicat viața în întregime profesiei sale, rămânând singur. Se știe că a fost atras de o singură femeie — Josefa Moreu, profesor la Cooperativa Mataró, dar aceasta nu a rezonat cu el.
După aceea, în 1884, Gaudi s-a refugiat în pacea spirituală profundă pe care i-a oferit-o credința sa catolică. Este adesea descris ca nesociabil și neplăcut, un om cu reacții brutale și gesturi arogante. Însă, cei apropiați l-au descris ca fiind prietenos și politicos, plăcut de vorbit și fidel prietenilor.
Familie de cazangii
Antoni Gaudi i Cornet este cunoscut drept unul dintre cei mai prodigioşi arhitecţi, precum şi unul dintre cei mai mari exponenţi ai modernismului, potrivit Muzeului Antoni Gaudí – Casa Batllo din Barcelona.
S-a născut la 25 iunie 1852, la Reus după unii biografi sau la Riudoms, după alţii. Mas de Riudoms era o comunitate mică lângă Reus unde familia celebrului arhitect îşi petrecea vara. Provenea dintr-o familie de fabricanți de cazane, fapt care i-a permis tânărului Antoni, care îşi ajuta tatăl şi bunicul în atelier, să dobândească o abilitate specială în aprecierea spaţiului şi volumului.
Gaudi a fost un copil cu o sănătate delicată, motiv pentru care o perioadă de timp a stat în Mas de Riudoms, unde a petrecut multă vreme contemplând tainele naturii, pe care le-a considerat marele său profesor de la care a deprins o cunoaştere superioară, pentru că natura este opera supremă a Creatorului.
Astfel, a găsit esenţa şi sensul arhitecturii în urmărirea aceloraşi tipare, respectând întotdeauna legile sale. În adolescenţă a urmat şcoala profesorului Francisco Berenguer din Reus, iar între anii 1863 şi 1868 a urmat liceul Ordinului Piarist.
La Barcelona
Tatăl său, Francisco Gaudí, făcând un sacrificiu important, şi-a trimis cei doi fii, Francisco şi Antoni la Barcelona, în 1869, pentru ca primul să studieze medicina, iar cel de-al doilea arhitectura.
Francisco, fratele celui care mai târziu va deveni un celebru arhitect, şi-a luat diploma la 12 martie 1873, dar a murit ca urmare a hemoptiziei la 1 iulie 1876. La scurt timp după fiul său Francisco, în 8 septembrie 1876, a murit şi mama sa, Antonia Cornet, evenimente care l-au afectat mult pe Gaudí.
Între 1869 şi 1873, Gaudí a terminat studiile pregătitoare la Facultatea de Ştiinţe din Barcelona, cu aşteptări nu prea mari, deoarece Şcoala Provincială de Arhitectură nu era înfiinţată. Până în 1871, la Barcelona a existat doar o modestă şcoală de maeştri constructori.
Odată obţinută diploma de arhitect, în 1878, Antoni Gaudí s-a stabilit singur într-un birou din Carrer del Call, în Barcelona, de unde, cu o mare dedicaţie, a început opera sa arhitecturală, dintre care o mare parte este inclusă în Patrimoniul Mondial.
Întâlnirea providențială
La mijlocul anului 1878, a avut loc întâlnirea providenţială dintre Gaudí şi Eusebi Güell, un promotor al industriei naţionale cu un gust marcant pentru arte, ce a avut ca rezultat una dintre cele mai rodnice relaţii de prietenie şi patronaj din istorie.
Relaţia care a început din acel moment nu a fost doar cea dintre client şi arhitect, ci a avut ca rezultat şi o legătură de admiraţie reciprocă şi pasiuni comune. S-a legat astfel o prietenie care i-a dat arhitectului Gaudí posibilitatea de a începe o carieră profesională deplină, în care a avut posibilitatea să-şi dezvolte toate calităţile artistice.
În afara relaţiei cu Güell, Antoni Gaudí a primit un număr mare de comenzi şi a propus nenumărate proiecte, dintre care o mare parte le-a şi realizat.
Între capodoperele arhitecturale realizate de Gaudí, care s-au succedat în timp, se numără Torre Bellesguard, Parcul Güell, restaurarea Catedralei din Mallorca, biserica Colonia Güell, Casa Batlló, La Pedrera şi, în cele din urmă, Sagrada Familia (Sfânta Familie).
Foto: eferrit.com
Catalan sută la sută
Gaudi a fost un naționalist catalan dedicat și un susținător al culturii catalane, dar a fost reticent să devină activ din punct de vedere politic pentru a lupta pentru autonomie. Politicieni, precum Francesc Cambó și Enric Prat de la Riba, i-au propus să candideze pentru deputat, dar el a refuzat.
În comparație cu unii dintre colegii și contemporanii săi, naționalismul său catalan a fost mai puțin politic și mai orientat spre artă, istorie, cultură și limbă.
În catalană, cu Regele Spaniei
Gaudi avea un atașament profund față de limba sa natală catalană. Când regele Spaniei Alfonso al XIII-lea a vizitat Sagrada Familia, Gaudi a refuzat să vorbească în spaniolă și i-a vorbit doar în catalană.
A refuzat de asemenea să vorbească spaniolă cu prim-ministrul Antonio Maura, care, fiind originar din Mallorca și, prin urmare, vorbitor de catalană, a ajuns să-i răspundă lui Gaudi în catalană, încălcând astfel protocolul în fața regelui Alfonso al XIII-lea.
În mod similar, când filozoful Miguel de Unamuno a vizitat Sagrada Família, poetul Joan Maragall a trebuit să traducă discursul catalan al lui Gaudi în spaniolă.
Gaudí vorbea catalană în public, în ciuda faptului că acest lucru fusese declarat ilegal în timpul dictaturii lui Primo de Rivera, care a încercat brutal să suprime cultura catalană.
