Home > Ştiri mondene > Nicole Cherry aproape a intrat în ultimul trimestru de sarcină. Câte kilograme a luat în plus și cum se simte artista
Ştiri mondene

Nicole Cherry aproape a intrat în ultimul trimestru de sarcină. Câte kilograme a luat în plus și cum se simte artista

Nicole Cherry aproape a intrat în ultimul trimestru de sarcină. Câte kilograme a luat în plus și cum se simte artista

Mai este foarte puțin până ce Nicole Cherry va deveni mămică. Urmează să intre în ultimul trimestru de sarcină și abia așteaptă momentul în care își va strânge copilul în brațe, pe micuța Anastasia. Așa cum era de așteptat, artista noastră a câștigat câteva kilograme în plus de când cu sarcina, dar nu o deranjează absolut deloc. Așa cum și-a obișnuit toți urmăritorii, povestește despre toate schimbările și noutățile care apar în viața ei de viitoare mămică.

Abia așteaptă să devină părinți

Nicole, în vârstă de 22 de ani și iubitul ei, Florin Popa, în vârstă de 30 de ani, abia așteaptă momentul în care Anastasia se va naște și își vor putea lua în primire atribuțiile de părinți. Și-au dorit mereu să fie părinți tineri și, cu toate că Florin este mai mare, pentru Nicole dorința a devenit o realitate.

Din fericire pentru ea, așa cum a povestit, cu toate că se apropie cu pași repezi de ultimul trimestru de sarcină, nu a luat prea multe kilograme în plus. Se simte și foarte bine, nu are deloc o sarcină grea, însă se așteaptă ca lucrurile să se mai schimbe, fiind ceva normal în ultima perioadă de sarcină.

„Am luat șase kilograme în momentul de față. Nu am de ce să ascund. Mă simt foarte bine. Nu am simțit aceste 6 kilograme. Mă bucur că ea crește și se dezvoltă foarte bine. Sperăm că și ultimele 3 luni să fie la fel de bine și să le ținem sub control”, a povestit artista.

Ambii sunt foarte încântați și parcă nu mai au răbdare ca Nicole să nască. Este o decizie foarte importantă pentru familia lor. Totul a trecut extrem de repede și Nicole a declarat că nici nu a  apucat să înțeleagă prea bine tot ce i se întâmplă. Este prima ei sarcină, iar fanii speră că nu va rămâne ultima.

Momentul în care a aflat că este gravidă a luat-o prin surprindere, cu toate că se aștepta la asta, mai ales că erau și semne care să o ateste. Însă, se pare că Florin nu a fost primul care a aflat că iubita lui este însărcinată.

„A fost mega amuzant, pentru că cea de-a doua liniuță era extrem de ștearsă. I-am dat doar o poză mamei, fiindcă nu înțelegeam. Zic: „Testul ăsta face mișto de mine?”. După aceea, mama mi-a zis să-i trimit surorii mele, și sora mea a avut reacția: „OMG, OMG, OMG!!! încontinuu. Atunci, am zis: „A, e clar!”, a mai povestit aceasta.