Home > Cultură > Istorie > Nihilismul ca filosofie a istoriei. Nietzsche despre filosofia adevărului sau a morții lui Dumnezeu?
Cultură Istorie Premium

Nihilismul ca filosofie a istoriei. Nietzsche despre filosofia adevărului sau a morții lui Dumnezeu?

Nihilismul ca filosofie a istoriei. Nietzsche despre filosofia adevărului sau a morții lui Dumnezeu?
concept personal

Nihilismul poate fi considerat o filosofie în măsura în care poate să fie o metafizică. Filozoful german Friedrich Nietzsche a împărtășit convingerea lui Kierkegaard că filosofia ar trebui să reflecte profund preocupările personale ale ființelor umane individuale. Dar pentru Nietzsche, aceasta a implicat respingerea valorilor tradiționale, inclusiv a religiei creștine. Metafizica este una dintre cele mai importante ramuri ale filosofie.

Prin intermediul ei se poate ajunge la esența reală a lucrurilor. Pentru că prin intermediul ei se poate accede la Adevăr. Pentru filosofia de secol al XIX- lea și al XX-lea cuvântul este cel care aduce la suprafață, la lumină, adevărul. Miza filosofiei trebuie să fie, prin urmare de a pune în lumină adevăratele nuclee tari ale lucrurilor în sine.  Cuvântul pentru filozof este singura cale spre adevăr. Omul a denumit totul la începutul întemeierii limbii în funcție de esența descoperită în lucrul numit.

Umanitatea va rămâne mereu situată în metafizică. Iar metafizica este singura care poate întemeia o eră „în măsura în care menține o umanitate într-un anumit adevăr cu privire la ființarea ca atare în întregul ei, reținând-o totodată acolo”. Martin Heidegger, Ființă și Timp, traducere din germană de Gabriel Liiceanu şi Cătălin Cioabă, Humanitas, București, 2003, p. 12

Nihilismul ca filosofie a istoriei. Nietzsche despre filosofia adevărului sau a morții lui Dumnezeu?

Sursa: Daily- Philosopher

Nihilismul instituie valori prin denunțarea „morții lui Dumnezeu”

O filosofie reală trebuie să încurajeze adoptarea unor valori prin intermediul descoperirii „secretelor lumii”. Dacă avem proprietatea semnificațiilor atunci putem distinge între ce este bun sau nu. Dar semnificațiile se pierd în timp. Asta pentru că natura acestui Adevăr este de a se ascunde. Pe de altă parte, mai spune Nietzsche, Adevărul are proprietatea de a fi istoric. Motiv pentru care mereu este necesară o reconsidere a semnificațiilor, pentru că fiecărei epoci în parte îi corespund anumite valori. Declarația lui Nietzsche despre „moartea lui Dumnezeu” atrage atenția asupra abandonării generale a culturii noastre de orice angajament autentic față de credința creștină. Prin această moarte a lui Dumnezeu se marchează o moarte a unui set de valori. . Miza nihilismului în perspectiva lui Nietzsche, ne spune Heidegger, este că valorile pot muri. Potrivit cu exegeza făcută de Heidegger.

„Valorile, odată ce au fost epuizate, generează nihilismul. Valorile sunt privite organicist; ele trăiesc şi mor. Atunci când mor, ele primesc o trăsătură spectrală, care le permite să supravieţuiască, în ciuda extincției lor actuale.” Ștefan Bolea, Introducere în nihilismul nietzschean, Editura Aius Printed, Craiova,  2012, p. 13

Propunerea lui Nietzsche despre crearea de valori provoacă un sens comun filozofic. Este obișnuit, dacă nu cu totul standard, să explici valorile contrastându-le cu simple dorințe. Ambele sunt atitudini pozitive față de un obiect sau stare de fapt („pro-atitudini”), dar aprecierea pare să implice un element de obiectivitate absent în dorință. Iar în urma acestei debarasări definitive, totale de vechile valori urmează anarhia, nihilismul.

De aceea se crede că nihilismul este negare pură și atât. Este greșit! Nihilismul este o negare care așteaptă o nouă instituire de valori. De aceea este nevoie ca semnificațiile, adevărurile, să fie mereu scoase la iveală. Cartea are în vedere prezentarea conceptelor fondatoare ale metafizicii lui Nietzsche. Acest demers poate părea firesc sau banal, însă până în momentul scrierii acestei cărți, nimeni nu credea că se poate vorbi despre o metafizică a nihilismului filosofului considerat nebun.

Conceptele metafizicii lui Nietzsche în interpretarea lui Heidegger

Conceptele cu care operează Nietzsche, prin care își construiește metafizica, ne spune Heidegger sunt: voința de putere, nihilismul, eterna reîntoarcere a aceluiași, Supraomul și dreptatea. Despre metafizică suntem lămuriți că înseamnă adevărul ființării ca atare în întregul ei. Adică metafizica prezintă tot ceea ce este (ființare în întregul ei) exact așa cum este (adevărul- care se află într-o stare de neascundere).

Adevărul, spune el, este istoric, adică profund legat de contextul epocii, cu alte cuvinte va trebui ca mereu să existe o împrospătare a lucrurilor, a semnificațiilor, motiv pentru care opera lui Heidegger are foarte multe sisteme de numire a conceptelor filosofice, de aici dificultatea traducerii și a înțelegerii sale. Pentru Heidegger metafizica va fi chiar adevărul în întregul lui. Leagă condiția adevărului de metafizică, de conceptul de „ascundere” sau „acoperire”.

„Faptul-de-a-fi-adevărat propriu λόγος ca ἀληθείᾳ vrea să spună că λέγειν ca αποφαινεσθαι fiinţarea despre care este vorba e scoasă în afară din ascunderea ei şi e făcută să se vadă ca un neascuns (αληθεζ) este des-coperită.” Martin Heidegger, Ființă și Timp, p. 44

Heidegger regăsește următoarele concepte în filosofia lui Nietzsche:

  • Voința de putere: Caracterul voinței de putere de a institui valori a fost cel care i-a atras atenția lui Heidegger, reușind astfel să discearnă între nihilismul negativ și cel pozitiv: „Heidegger remarcase deja faptul că „voinţa de putere a devenit origine şi măsură a unei noi instituiri a valorilor”, făcând diferenţa dintre un nihilism negativ, înţeles ca „devalorizare a valorilor supreme” şi unul pozitiv, ce vizează depăşirea nihilismului.”
    voință= actul de a voi înseamnă aspirare către ceva. Putere= exercitarea forței îmi doresc să am putere, adică, ce astăzi ne spune psihologia motivațională, într-un mod ceva mai pragmatic: că trebuie să vrei un lucru să-l poți avea: să te depășești pe tine însuți. Să îți înfrângi condiția și să devii cine ești tu cu adevărat.
  • Nihilismul: istoria adevărului ființării. Adică adevărul nu este mereu același pentru că el, prin esența lui este destinat să se ascundă. Ori nihilismul dărâmă când și când valorile și restaurează ordinea istorică și implicit axiologică a lumii.
  • Eterna reîntoarcere a aceluiași: numește felul în care ființarea (existența) este în întregul ei, prin ea se creează întreg adevărul, prin ea puterea de voință reușește să fie
  • Supraomul– este un nou purtător de dreptate, are în vedere esența/ ființa nihilist-istorică a umanității ce se gândește, este și ce se vrea într-un mod reînnoit.
  • Dreptatea/ Adevărul: esența adevărului ființării/existenței/tot ceea ce este, ca voință de putere. Adică dreptatea este urmărită în tot procesul acesta. Să reînnoim mereu adevărul pentru că așa ajungem să-l trăim (în dreptate).

Prin nihilism ajungem să înțelegem că lumea așa cum este ea nu atinge punctul maxim al existenței. Tot prin ea înțelegem cât de buni suntem sau cât mai avem de lucrat.

„Elementul mai slab se precipită în jurul celui mai puternic datorită hranei deficitare; el vrea să se adăpostească, să devină pe cât posibil una cu acesta.” Este un mod de a se confirma natura lui inferioară, acestuia prin intermediul dorinței devenirii ca cel superior lui. Pe când „Elementul mai puternic, dimpotrivă, îl respinge, el nu vrea să dispară în acest mod; mai degrabă, în cursul creşterii el se scindează în două şi în mai multe părţi.” Voința de putere reprezintă. Prin voință de putere nu trebuie să înțelegem o sete de putere. „Noi, cititorii lui Nietzsche, trebuie să evităm patru contrasensuri posibile : (…) referitor la voinţa de putere (să credem că voinţa de putere înseamnă «dorinţă de a domina» sau «a vrea puterea»).”

Filosofia istoriei și concluzia

În afară de problemele legate de crearea de valori în primul rând, mulți cititori se simt încurcați de ceea ce înseamnă „pozitive” pe care Nietzsche înseamnă să le promoveze. O explicație plauzibilă pentru sentimentul persistent de unclaritate al cititorilor este faptul că Nietzsche dezamăgește așteptarea că filosofia ar trebui să ofere o relatare reductivă (sau cel puțin extrem de sistematizată) a binelui, pe linia „Plăcerea este binele”; „Singurul lucru care este cu adevărat bun este voia bună”; „Cea mai bună viață este caracterizată de liniște”. Nietzsche laudă multe valori diferite și, în principal, nu urmărește strategia stereotipic filosofică de a-și deduce judecățile evaluative de la unul sau câteva principii fundamentale.

Nu este de mirare că prea mult nihilism poate duce la sentimente de depresie și izolare. Dacă ne petrecem mult timp cu gândul la cât de inutile sunt viețile noastre. Această neconformare a realității poate să ne creeze un dezgust profund care ne aruncă într-o lume care nu vorbește aceeași limbă cu a noastră. În ciuda acestui fapt, a vă permite să cădeați sănătos (și pe scurt) să cadă în groapa disperării, care nihilismul poate părea a fi un lucru bun. Vă poate ajuta să stabiliți perspectiva și să gestionați stresul. Muncește zece ore în plus în fiecare săptămână pentru a-ți impresiona șeful dacă merită dacă nu are rost? Ar trebui să te înnebuni în fața unei competiții? Răspunsurile probabile sunt nu, iar nihilismul te poate ajuta să elimini din viață acești factori mici de stres.

Nihilismul este cel care conduce către voințța de putere prin care se instituie valori, prin care subiectul se poate afla în starea de deschidere: „nihilismul reprezintă logica gândită până la capăt a marilor noastre valori şi idealuri.”Voința de putere poate fi considerată o împlinire a subiectului (omul)  atât timp cât prin intermediul ei se poate deschide către transcendent. Voința de putere nu ridică miza condiționării omului. Cât timp voința de putere te face să părăsești de fiecare dată tot ce nu te mai poate împlini este un mod de împlinire.