Home > Diverse > Lifestyle > Nu arunca zațul de cafea! Utilizări casnice nebănuite ale acestuia
Lifestyle

Nu arunca zațul de cafea! Utilizări casnice nebănuite ale acestuia

Nu arunca zațul de cafea! Utilizări casnice nebănuite ale acestuia

Cu toții iubim să savurăm o cafea caldă și aromată dimineața, însă cine s-ar gândi că putem folosi această băutură minune și pentru casa noastră? Zațul de cafea nu ar trebui niciodată aruncat, căci are multe întrebuințări la care nici nu ne-am gândit până acum.Poate fi reciclat cu ușurință, ba chiar vă va ajuta să economisiți niște bani.

Moduri inedite în care poți refolosi zațul de cafea

Fertilizator pentru plante

Iubitorii de plante știu cât de frustrant este atunci când acestea își pierd din vigoritate și par că se vor usca curând. Trandafirii, hortensia sau azalea sunt flori destul de pretențioase, care au nevoie de sol acid. Aici vine în ajutor zațul de cafea, care este un fertilizator excelent, îmbogățind pământul cu nitrogen și potasiu. Tot ce trebuie să faci este să îl amesteci cu frunze sau fire de iarbă, apoi să îl aplici la rădăcinile plantei.

Produs de curățare nebănuit

Datorită texturii sale abrazive, zațul de cafea curăță excelent suprafețele greu accesibile. Poate fi folosit împreună cu detergentul de vase sau cu el de curățare a podelelor. Nu va dăuna suprafețelor, iar petele nedorite vor dispărea fără prea mult efort și zgârieturi. Este un mod eficient de a-ți proteja vesela și suprafețele, care nu necesită achiziționarea unor produse scumpe de curățare.

Elimină mirosurile neplăcute

Cu toții știm cât de deranjant este atunci când există un miros neplăcut, care pare să nu dispară, indiferent de cât de mult efort depunem pentru a-i descoperi originea și a face curățenie. Zațul de cafea ne vine din nou în ajutor, căci are capacitatea de a absorbi aceste miresme nedorite. Funcționează mai ales în frigider, acolo unde de cele mai multe ori alimentele își combină mirosurile și uneori chiar îl absorb, făcându-le să fie greu de consumat. În loc să arunci tot conținutul frigiderului, poți așeza puțin zaț de cafea pe o farfurioară și să-l lași să-și facă minunea.