Home > Ştiri mondene > Nu mai e nevoie de jăratic!
Ştiri mondene

Nu mai e nevoie de jăratic!

Nu mai e nevoie de jăratic!

Vă mai amintiți de povestea cu Petrică și Lupul? Petrică era un cioban retardat, dornic de atenție, care credea că e amuzant să-ți bați joc de timpul personal al celorlați. Că na, ce să faci în vârful muntelui, când te-ai plictisit de făcut dragoste cu iubita behăitoare?

Serios vorbind, povestea asta era cu totul nelipsită din repertoriul bunicilor, în serile friguroase de iarnă, la gura sobei. Privind în retrospectivă, poate n-ar fi trebuit să stau atât de aproape de o sursă de căldură deschisă. Dar revenind la povestire, aceasta avea un rol dublu: pe lângă elementul distractiv, de (pe)trecere a timpului și unul vădit educativ, parte integrantă a unui solid sistem de justiție care se dorea a fi inserat adânc în fiecare fibră a trupului meu atât de bine definit din punct de vedere ezoteric, încă din fragedă pruncie. Jose Saramago avea o parabolă similară, vorbind despre inocularea sentimentului de justiție încă din fragedă pruncie, și de facilitarea acelei tranziții către sistemul de jurăminte pe care le fac martorii, acela de a spune adevărul și numai adevărul.

Pentru că da,  suntem TOȚI de vină. Până la ultimul!

În România anului 2020, s-a întâmplat iar o tragedie. După 5 ani în care ar fi trebuit să învățăm câte ceva din experiențele nefaste ale trecutului. Din păcate, avem o experiență vastă în astfel de nenorociri. Și tot timpul, dar tot timpul, se dă vina pe sistem, pe clasa politică, pe Mercur retrograd, pe PSD, pe PDL, sau pe cine mai e la modă să înjuri în momentul ăla. Un construct abstract, îndepărtat de noi. Chiar așa, de la ce număr de victime este social acceptabil să ieți în stradă la proteste? 10 nu pare suficient, deocamdată.

Când mergeam în vizită de lucru pe la penitenciare, Profesorul Ioan Chiș avea o vorbă: ”nu vă scârbiți, nu vă feriți, și sub nicio nu să vă simțiți superiori lor! Tot din rândurile noastre provin!”. La TNB, acum 4 ani, la scena de final din ”Visul unei nopți de vară” (regia: Petrică Ionescu), iese Fundulea de după cortină și zice:

”-Râdeți?”- sala continuă să râdă, lumea se pregătește să plece…
– Nu mai râdeți! …..DE VOI RÂDEȚI!”

E grea asumarea de vină la nivel colectiv. Avem o imagine idilică despre noi. Vina e aproape întotdeauna la ceilalți. Nu e nevoie de jăratic: infernul sunt ceilalți!

Ba nu. Clar, nu. Noi suntem de vină. TOȚI. Până la ultimul. Pentru că acceptăm orice rahat care e la modă, pentru că ne-am pierdut valorile, demnitatea, direcția. Și să fim sinceri, cu excepția a câtorva cazuri punctuale, România nu se poate mândri că a avut conducători adevărați.

Pare că ultima dată când am avut mândrie a fost în 1821.

În rest, balcanizarea asta odioasă, combinațiile, ridicarea la rang de artă a verbului la diateza reflexivă- a se descurca- , șmecheriile, lipsa de respect a oamenilor pentru cei din jur, glorificarea prostului gust, manelizarea țării, imitarea absolut imbecilă a tot ce e mai rău în America, ”colaborarea” poliției române cu clanurile interlope, filmulețele în care cetățeni cu 4 clase amenință procurori, judecători, sălbăticia generalizată din trafic.

Românul are planuri, strategii, trebuie să parvină. Românul e șantajabil. Prin orice mijloace. Mă gândesc constant la un exemplu personal.

Aveam curs cu un diplomat de rang (f) înalt. Și fiind situația asta dată, aveam emoții, eram anxios. Emoțiile s-au dus imediat când am început cursul. ”Spune-mi pe nume!”, mi-a zis, cu cel mai sincer și pozitiv zâmbet pe care l-am văzut vreodată. Și am făcut un curs despre influența lui E.A. Poe asupra genului S.F., horror și fenomenul grunge din Seatlle pe la începutul anilor 90. Așa a fost de-atunci încolo, fără excepție. Și apoi m-am întâlnit întâmplător cu un băiat pe care-l știam, coleg de școală, cu 10 clase terminate. Fusese promovat într-o funcție la mall, la firma de pază la care lucra. Nu mai e nevoie să spun că nu-i mai puteam ajunge la nas, de cât de important era.

Nu mai avem direcție, nu mai avem caracter(e), nu mai există patriotism. Armata e ocupată cu procese pentru mărci și să interzică FCSB-ului să joace pe noul stadion. De-aia se întâmplă tot. Și nu se va schimba nimic.  Nici pentru copiii noștri, nici pentru copiii lor. NOI, noi toți. Are dreptate ministrul ăla sinistru. Ăia buni sunt prea puțini și de obicei nebăgați în seamă, iar răul se propagă exponențial.

Deși poate că nu asta era tema de azi, am adus vorba pentru a ne aminti câți dintre noi au strigat că vine lupul. Sigur au fost mai mulți cre îi negau cu orice preț sosirea, dar până la urmă asta s-a întâmplat. Iar pe zgarda lui scria cu litere de-o șchioapă: CRIZĂ!
Dumnezeu să-i odihnească pe oamenii de la spitalul din Piatra Neamț și să ne lumineze pe noi!

sursă imagine: graiul.ro

Raportează o greșeală

Urmatorul text selectat o sa fie trimis editorilor nostri: