Ştiri mondene

O altă despărțire a fost anunțată în mediul online! Cine sunt cei care își vor spune adio pentru totdeauna?

O altă despărțire a fost anunțată în mediul online! Cine sunt cei care își vor spune adio pentru totdeauna?

Se pare că acesta chiar este anul despărțirilor în România. Un alt cuplu care părea că duce o viață minunată a ajuns în punctul de a se destrăma pentru totdeauna. Este vorba de data aceasta despre artiștii Juno și Jo, doi interpreți de muzică ce au câștigat inimile oamenilor datorită talentului și charismei cu care au fost înzestrați de la mama natură. Nimeni nu se aștepta ca cei doi îndrăgostiți să o ia pe drumuri separate, ba din contră, fanii așteptau nunta acestora.

Se pare că drumurile se despart pentru Juno și Jo iar de data aceasta pare o decizie definitivă. Oricât de mult s-ar iubi unul pe celălalt, problemele și certurile au făcut ca de data acesta fiecare să renunțe la celălalt. Nimeni nu ar fi crezut că acest lucru este posibil, mai ales că cei doi păreau unul dintre cele mai fericite cupluri din România, iar fanii așteptau cu nerăbdare cererea în căsătorie.

Fanii au intrat la bănuieli în momentul în care au observat că cei doi nu mai au fotografii împreună. Mai apoi, cei mai curioși au dorit să afle dacă aceștia se mai urmăresc sau nu pe rețelele de socializare și și-au dat seama că ceva sigur s-a întâmplat. Artista nu a dorit să dea prea multe detalii legate de această relație, spunând că preferă să pună o limită clară între viața privată și viața profesională.

Îmi doresc foarte mult ca dintr-un anumit punct al vieții mele să țin foarte privată viața personală. Am greșit că am făcut-o mai publică decât trebuia. Sunt foarte împlinită, am oameni care sunt în jurul meu. Nu o să stresez oamenii cu poveștile mele mai puțin fericite. Mă bucur că am familia fericită și o am aproape, în rest nu contează absolut nimic”, a fost declarația pe care Jo a dat-o pentru cei de la Antena Stars.

Vă reamintim că Juno a fost bărbatul în brațele căruia Jo s-a aruncat după despărțirea de Randi. Deși nici ea și nici artistul nu au dorit să comenteze nimic despre relația lor, fanii au observat cum toate melodiile pe care Randi le scotea, li se potriveau perfect.