O nouă biserică în Pipera, construită chiar de către Gigi Becali


Data actualizării: 18 iulie 2026, 03:19

Cu toate că încă ne aflăm în plină pandemie și după cum derulează lucrurile, economia nu pare să se redreseze rapid, Gigi Becali a declarat că vrea să înceapă construcția unei biserici în Pipera.

Omul de afaceri a spus că planul unei biserici a prins rădăcini încă din anul 2008, în decursul unui meci dintre echipa sa și Galatasaray. Acesta i-ar fi promis lui Dumnezeu că va construi lăcășul de cult dacă reușește să îi bată pe turci. Firește însă că documentația necesară unui astfel de proiect nu a putut fi redactată rapid. De îndată ce toate autorizațiile necesare au fost primite, Becali a ales că locație pentru lăcăș, cartierul Pipera.

„Este un proiect la care m-am gândit înainte de meciul cu Galatasaray. I-am făgăduit lui Dumnezeu încă de atunci că, dacă noi îi vom elimina pe turci, eu voi face o biserică. A mai trecut o perioadă pentru că nu faci o biserică bătând din palme. Trebuie să găsești locul, să primești toate autorizațiile, și așa mai departe. Până la urmă am decis să o fac în Pipera. Muncitorii de la mine au acolo tot ce le trebuie. Acolo dorm, acolo mănâncă, deoarece au mult de muncă. O să contruiească şi o clădire de birouri. Încerc să fac și eu tot ce pot pentru semenii mei. Nu îmi este ușor”

Gigi a mai mărturisit și că nu a fost testat doar o dată pentru noul virus ci chiar de două ori, pentru a se simți mai sigur. Ambele rezultate au fost negative atât pentru el cât și pentru familia sa.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe www.monden.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨