Home > Actualitate > O nouă eroare s-a produs la centrala nucleară de la Cernavodă! Unitatea 2 s-a deconectat
Actualitate

O nouă eroare s-a produs la centrala nucleară de la Cernavodă! Unitatea 2 s-a deconectat

O nouă eroare s-a produs la centrala nucleară de la Cernavodă! Unitatea 2 s-a deconectat

Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional. Anunțul a fost confirmat oficial de Nuclearelectrica. La fața locului s-a prezentat o echipă de specialiști pentru a afla de ce s-a produs o astfel de eroare.

Unitatea 2 are din nou probleme

Specialiștii CNE Cernavoda au anunțat oficial că investighează cauza care a condus la declanșarea întrerupătoarelor de livrare a energiei și care este adevăratul motiv pentru care s-a trecut la deconectarea automată a Unității 2 de la SEN. Și în aceste momente se desfășoară o anchetă pentru a se afla care sunt problemele reale la Unitatea 2 a uneia dintre cele mai importante centrale nucleare din Europa de Est.

 „Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional în dimineaţa zilei de 14 octombrie 2021 ca urmare a declansşării întrerupatoarelor de livrare a energiei în Sistemul Energetic Naţional. Specialiştii CNE Cernavodă investighează cauza care a condus la declanşarea întrerupătoarelor de livrare a energiei, fapt care a determinat deconectarea automată a Unităţii 2 de la SEN“, anunţă compania.

Deconectarea automată a Unităţii 2 a fost produsă în condiții de siguranță, însă toate sistemele unităţii au răspuns proiectului la intervenție pentru situații de urgență. Din fericire, de data aceasta, nimeni nu a fost rănit și nu s-au creat pagube la sistemele coordonate de echipele de specialiști.

Deconectarea automată a Unităţii 2 precum şi lucrările de remediere nu au impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului unităţii, populaţiei şi mediului înconjurător. Nuclearelectrica va reveni cu un comunicat de presă la momentul reconectării Unităţii 2 la SEN”, precizează compania.

Conform primelor informații din SEN declanșarea ar fi avut loc la ora 09:41. Mai mult, reconectarea la SEN a fost programată tot astăzi, în jurul orei 12:00. În ultimii doi ani, reactorul 2 al centralei Cernavodă a fost deconectat de mai multe ori, din cauza unor defecțiuni. Cu toate acestea, lucrările de reabilitare au continuat, iar reactorul nu este considerat un pericol.

De aducem aminte că pe data de 17 aprilie 1996 a fost inaugurată oficial Centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă. Centrala  punea la acea vreme în funcţiune primul reactor, fiind prima centrală de acest fel din Europa de Est.

În 2007 a intrat în exploatare și Unitatea 2 a Centralei nuclearoelectrice Cernavodă. Reactorul 2 a fost realizat pe baza unui contract de conducere de lucrări încheiat în 2003 cu Atomic Energy of Canada Ltd. Unitatea 2 a fost conectată la sistemul energetic naţional la începutul lunii august, iar pe data de 6 septembrie 2007 a început să funcţioneze la 100% din capacitate.

 

Raportează o greșeală

Urmatorul text selectat o sa fie trimis editorilor nostri: