Home > Actualitate > Externe > O nouă explozie la Kabul! Bilanțul victimelor crește de la o clipă la alta
Actualitate Externe

O nouă explozie la Kabul! Bilanțul victimelor crește de la o clipă la alta

O nouă explozie la Kabul! Bilanțul victimelor crește de la o clipă la alta

Minim 13 persoane au fost ucise și alte aproape 100 au fost rănite în urma celor două explozii produse în ultimele ore în apropierea aeroportului din Kabul. Situația din teritoriu este destul de alarmantă, deoarece mii de cetățeni afgani au creat cozi infernale în încercarea de a pleca din țară înainte de încheierea oficială a operațiunilor internaționale de evacuare.

Au început atacurile sângeroase în Afganistan

Imaginile de la fața locului nu sunt deloc plăcute. O serie de posturi TV din Afganistan au prezentat poze și videoclipuri cu cadavre lăsate în stradă, în urma celor două atentate. Unul a avut loc la o poartă a aeroportului Kabul, iar celălalt în fața hotelului Baron.

La un moment dat, ONG Italia Emergency a transmis pe pagina oficială de Twitter că aproximativ 60 de răniți au ajuns la centrul său medical. De partea cealaltă, purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a vorbit despre un număr mai mare de răniți.

Din păcate, tragedia nu se termină aici! Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a confirmat oficial că există americani printre victimele atacurilor. Un alt oficial american a menționat ulterior cinci răniți în rândul personalului militar american. Unul dintre ei este în stare foarte gravă, iar medicii sunt rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire.

Oficiali americani sunt de părere că gruparea ISIS-Khorasan se află în spatele acestor atacuri. ISIS-Khorasan, sau Statul Islamic al Khorasan este gruparea de transfugi talibani extrem de periculoasă, aflată în conflict direct cu cei care au preluat Afganistanul în 15 august.

Din cauza oamenilor care sunt în pericol și a numeroaselor atacuri, statele participante la aceste operaţiuni de evacuare au transmis încheierea operațiunilor de evacuare lor chiar înainte de 31 august, aceasta din urmă fiind data la care SUA au confirmat că-şi vor retrage din Afganistan ultimele efective militare, intrate acum pe aeroportul din Kabul.

Recomandări autor