Monden > Actualitate > O nouă țară impune interdicția circulației pe timpul nopții
Actualitate

O nouă țară impune interdicția circulației pe timpul nopții

O nouă țară impune interdicția circulației pe timpul nopții

Una dintre țările care se confruntă în aceste momente cu o creștere masivă a cazurilor de îmbolnăvire provocate de pandemia de coronavirus este Portugalia. În această țară, cazurile de îmbolnăvire cu varianta Delta a coronavirusului au crescut masiv, motiv pentru care autoritățile au luat decizii drastice. Printre seturile de măsuri impuse acum se află și reintroducerea interdicției de circulație pe timpul nopții.

Măsura a intrat în vigoare de la începutul acestui weekend. Regula este aplicată în peste 45 de orașe, inclusiv Lisabona. Anunțul a fost făcut oficial de reprezentanții guvernului portughez. Aceștia au recunoscut public faptul că situația din Portugalia a devenit din nou îngrijorătoare. Mariana Vieira da Silva, șefa cancelariei prezidențiale și ministru de stat a organizat o conferință de presă, prin intermediul căreia a vorbit despre situația actuală provocată de Delta-Covid.

Constatăm că săptămâna trecută situația s-a deteriorat din nou”, a declarat Mariana Vieira da Silva.

Mai mult, aceasta a explicat, cu îngrijorare, că „nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a spune că pandemia este sub control”. Din acest motiv, executivul a luat decizia de a impune restricțiile de circulație pe timp de noapte, iar dacă situația nu se îmbunătățește, acestea vor fi impuse și pe timpul zilei.

O astfel de „interdicție de a circula pe drumurile publice” este aplicată în orașele și zonele lor limitrofe cele mai afectate de pandemia de coronavirus, mai ales unde sunt foarte multe cazuri cu varianta Delta. Printre zonele afectate și în care se impune noua măsură se află și capitala portugheză și Porto. Măsura se va aplica în fiecare zi, între orele 23:00 și 05:00.

Mai mult, autoritățile au vorbit și despre reducerea programului de lucru al cafenelelor și restaurantelor. Acesta este în vigoare la Lisabona și în alte două municipii. Planul comitetelor pentru situații de urgență este de a aplica această măsură și în alte 16 orașe. Astfel că, localurile vor trebui să închidă la orele 22:30 în timpul săptămânii și la 15:30 în weekend.

Portugalia a trecut la jumătatea acestei săptămâni de pragul de 2.000 de noi contaminări la fiecare 24 de ore, conform bilanțului dat de reprezentanții direcțiilor de sănătate publică. Acesta este cel mai ridicat nivel înregistrat de la mijlocul lui februarie, moment în care Portugalia, stat cu circa 10 milioane de locuitori, era lockdown național.

Varianta Delta a noului tip de coronavirus, care a dus la o majorare masivă a numărului de contaminări în Portugalia în ultimele săptămâni, motiv pentru care autoritățile se tem că va fi nevoie de un nou lockdown național.

În Portugalia, peste 50% din oameni au primit deja o primă doză de vaccin, iar 32% din populație este complet vaccinată. De la debutul acestei pandemii, Portugalia a înregistrat 17.101 decese de coronavirus și 882.002 de cazuri de îmbolnăvire.