Home > Ştiri mondene > Oana Roman este oficial o femeie singură! Ea și Marius Elisei au semnat astăzi actele de divorț
Ştiri mondene

Oana Roman este oficial o femeie singură! Ea și Marius Elisei au semnat astăzi actele de divorț

Oana Roman este oficial o femeie singură! Ea și Marius Elisei au semnat astăzi actele de divorț

Vestea că Oana Roman și Marius Elisei nu mai formează un cuplu a uimit o țară întreagă, mai ales că cei doi s-au separat într-o perioadă foarte aglomerată din punct de vedere emoțional, și anume cu puțin timp înainte de sărbători. Cea care a făcut anunțul a fost chiar vedeta, care în acel punct nu s-a mai putut opune deciziei soțului său de a merge pe drumuri separate. La două luni de atunci, cei doi au ajuns în fața notarului, unde au semnat actele de divorț.

Oana Roman și Marius Elisei și-au unit destinele în anul 2o14, iar relația lor nu a fost ferită de gurile rele. Încă de la început cârcotașii și-au exprimat părerile negative despre relația lor, alimentate în mod deosebit de diferența mare de ani dintre ei. Cei doi au reușit însă să depășească acest impediment și și-au văzut mai departe de viață, iar rodul iubirii lor a fost Isabela, o fetiță superbă care acum are 6 ani.

Iubirea nu a fost însă suficientă pentru Oana și Marius, iar cei 6 ani pe care i-au petrecut împreună au scos la iveală diferențele dintre ei. În timp ce fiica fostului prim-ministru Petre Roman este o fire mai serioasă, soțul său avea un spirit mai liber. Cerurile dintre ei și neînțelegerile nu au fost un secret pentru nimeni, iar povestea lor de dragoste s-a încheiat astăzi, când cei doi s-au întâlnit pentru ultima oară în calitate de soț și soție în fața notarului. Au ales să-și împartă bunurile în mod amiabil, iar divorțul s-a finalizat fără vreun scandal notabil.

Cine va avea grijă de Isabela, fiica Oanei Roman și a lui Marius Elisei

Cât despre micuța Isabela, lucrurile se pare că sunt la fel de clare și în privința custodiei acesteia. Atât Oana, cât și Marius vor să se implice în creșterea ei, așa că vor avea grijă de ea împreună. Relația dintre ei nu va mai fi niciodată aceeași, dar decizia divorțului nu trebuie să o afecteze pe fiica lor, care are nevoie de ambii săi părinți.

Așa se face că Isabela îl va vizita pe Marius Elisei ori de câte ori dorește, iar Oana susține acest lucru din tot sufletul. Chiar dacă a fost rănită de fostul său partener de viață, vedeta este conștientă că acesta este un tată deosebit de implicat, la adresa căruia a avut mereu doar cuvinte de laudă din acest punct de vedere.

„Păstrăm legătura și avem o relație foarte ok, pentru că trebuie să o creștem pe Isa și suntem doi părinți responsabili. Am ajuns împreună la concluzia că nu mai există șanse de împăcare și e mai bine așa pentru amândoi!”, a declarat Oana Roman.