Monden > Diverse > Literatură > Octavian Perpelea, Noaptea Sfântului Alcoolomeu – viaţa e un tango executat impecabil de doi paraplegici
Literatură

Octavian Perpelea, Noaptea Sfântului Alcoolomeu – viaţa e un tango executat impecabil de doi paraplegici

Octavian Perpelea, Noaptea Sfântului Alcoolomeu
Drepturi de autor imagine: Casa de Pariuri Literare

Octavian Perpelea s-a născut pe 22 iunie 1977, la București. A absolvit Facultatea de Științe Politice a Universității din București, urmând mai apoi cursurile masterale ale aceleiași instituții. A publicat poeme în Apostrof, Hyperion, Luceafărul, Steaua, Timpul, Tiuk!, Viața Românească, Vorba Vine. cu dricul pe contrasens, Editura frACTalia, 2015, Noaptea Sfântului Alcoolomeu, CDPL, 2017.

Discutăm puțin despre nediscutata, sau foarte puțin pomenita carte a lui Octavian Perpelea, Noaptea Sfântului Alcoolomeu (CDPL, 2017). Prefațatorul, Caius Dobrescu, este mult mai în măsură decât mine să emită impresii, dar nici eu nu vreau să cred că aș fi mai prejos. Căci am citit manuscrisul atunci când Octavian mi l-a trimis. Mi-a stârnit râsul, dar cum să vă zic, am senzația că și plângeam totodată, nu de fericire, ci fiindcă tocmai constatam derapajul grav al lumii intelectuale și a intelectualității. Sigur asta eram capabilă să simt atunci când pretențiile mele și ale autorului pe care îl aveam în față erau de fapt similare, acum să zicem că standardele mele au mai scăzut în sensul elevării, căci nu-i așa, în fond ne petrecem viața în subterane, și acum unele tot mai pandemice. Dar am reluat în dimineața asta, că dimineață este când scriu acum, ora 4:50. Ca să vedeți și cam câtă dedicare și fanatism pentru poezie am încă după atâția ani (unii așa știu că nu mulți).

Noaptea Sfântului Alcoolomeu învăluită în haiku-uri (false) așa cum afirmă Caius Dobrescu și nu pot să nu fiu de acord, sunt, cerne noblețea spiritului de pseudovalori și pe fachiri de purtătorii extinctoarelor. La vremea potrivită îți poți da seama că râzând la unul dintre poemele de aici, s-ar putea să râzi de tine însuți. Că ironia cuprinde toți oamenii de rând care se cred scriitori și se autointitulează ei înșiși astfel. Pare că descrie aici o societate anume (o cunoaștem) a înfumuraților, a boemilor (dar boemii aceia care plătesc chirii și rate la bancă), a statutului social înalt (și acesta prefabricat), a mâncărurilor alese (sărăcie, sărăcie, dar cu Foie gras), tot felul de teze și antiteze care mai de care mai simpatice. Pentru a putea scrie despre fiecare personaj simpatic, celebru și stilat, autorul, a creat aici prototipuri ale figurilor contemporane. Sub pelerina informării că orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare. De fapt nimic din ce a scris nu e la întâmplare. Inteligența, sarcasmul, manierismul, aristocrația și dexteritatea celor ce se scriu aici nu sunt valori des întâlnite la unul și același scriitor. Dar aici vedem că sunt toate calitățile la un loc, și pare că face dintr-o carte aparent de haiku-uri un expozeu de caractere umane. Și ironia se produce de la sine apelând la defecte prin augmentarea unor defecte și trivialități, vicii și comportament imoral. A poza este activitatea principală preferată de personajele lui Perpelea.

Nu atât de apetisante sunt haiku-urile, cât descrierile persoanelor care aparent au scris aceste haiku-uri, pseudoidentitățile așezate într-o antologie de lux, varianta premium, fiindcă nu se poate altfel când susținem valorile cele mai înalte ale literaturii mondiale. Vă dau numai un exemplu ca să înțelegeți la ce mă refer și să vă descrețiți frunțile: „Se naște în 1980, la Beijing. Este singurul fiu al unor înalți funcționari din aparatul partidului comunist chinez. Dacă majoritatea copiilor duc în spate traume legate de indiferența parentală ori pentru că nu au avut îndeajuns de multe mașinuțe de fier/păpuși Barbie, Cao Pi târăște după el povara unei copilării lipsite de pauperitate, dar sufocată de grija patologică a părinților. Când nu stătea la geam să-i privească pe ceilalți copii cum se joacă, visa să devină pescar și să cutreiere marea. Își dorea să aibă o existență exact opusă celei pe care o ducea: să fie un bărbat sărac ce-și câștigă existența din pescuit și trăiește într-o colibă înconjurat de cei șase copii ai săi. Cao Pi este în momentul de față un prosper om de afaceri, dar nu a uitat de bovarismele sale juvenile, drept pentru care, din când în când, le încredințează tiparului. Autorul chinez a fost adus în atenția publicului român de către cunoscutul sinolog Ionuț Es. Chiva, cel care i-a tradus o serie de poeme în revista Fundamente universale.

***
am prins pestișorul de aur

dar n-am vrut să aud gargara lui ieftină

acum e în farfuria copiilor

 

***

peștele mare înghite peștele

mijlociu care înghite peștele mic despre

care nu se mai știe nimic

 

***

la final lucrurile se vor aranja

vom sta toţi cu burţile-n sus dar nu în hamac

ci ca peştii

(Cao Pi (haikuuri alese din volumul Peștele orb și marea fără de sfârșit)

Dacă am să aleg să fac vreodată un top al cărților care mi-au adus un plus de energie și entuziasm, cu siguranță că Noaptea Sfântului Alcoolomeu ar fi undeva foarte în față, cred că între primele trei cărți. Văd că are stocurile epuizate, poate n-ar fi rău să fie reeditată. Că sigur după ce  veți citi aceste rânduri veți dori să o achiziționați. În fond, cu toții avem în anturajul nostru prieteni narcisiști și preocupați strict de sinele lor, hrănindu-și ego-ul cu bibelouri, piciorușe de mobilă, sau telefoane de ultimă generație pe care, la o adică, le pot da la schimb pe un apartament, la nivelul ăsta de snobism suntem, despre acest nivel de snobism citim aici. O carte valabilă azi, mâine, oricând, are un caracter universalist, tocmai că anumite vicii umane și defecte nu se pot demoda, sunt parte recurentă din ceea ce înseamnă rasa umană. Mare tupeu are Octavian Perpelea. Și de ce să nu recunosc? Îmi place. Indeed. Tuturor ne place.

Dar până se va reedita Noaptea Sfântului Alcoolomeu, sau până la o viitoare carte a lui Octavian, vă invit să urmăriți blogul lui aici!