Home > Actualitate > Externe > Oficial: Rusia ,,este dispusă să ajute Europa să depășească această criză”. Care sunt condițiile cerute de Putin
Externe

Oficial: Rusia ,,este dispusă să ajute Europa să depășească această criză”. Care sunt condițiile cerute de Putin

Oficial: Rusia ,,este dispusă să ajute Europa să depășească această criză”. Care sunt condițiile cerute de Putin
DMITRY ASTAKHOV/AFP/Getty Images

În timp ce prețul gazelor continuă să crească, creând îngrijorare printre consumatori, potrivit unei declarații făcute de ministrul de externe, Serghei Lavrov, Rusia este dispusă să ofere ajutor Europei pentru a trece peste acestă criză. Însă oficialul a transmis că este nevoie de un schimb de pași ,,reciproci”, pe care Uniunea Europeană ar trebui să-i facă, potrivit Adevărul.ro.

Oficialul îndeamnă la o ,,cooperare mai strânsă”

Ministrul a transmis în timpul unei întâlniri cu reprezentanții Asociaţiei companiilor europene, că Gazprom își îndeplinește toate obligațiile, ajungând chiar să le depășească.

”În actuala situaţie de creştere puternică a preţurilor hidrocarburilor, în special la gaze naturale, şi la electricitate în ţările UE, este evident că trebuie să cooperăm mai strâns în acest domeniu”, a spus acesta.

Chiar dacă a menționat că Rusia este gata să ajute și că a UE ar trebui să facă o serie de pași la schimb, el nu a oferit mai multe explicații. Cu toate acestea, Lavrov a respins acuzațiile făcute de anumite țări, potrivit cărora, Rusia ar fi responsabilă de criza gazelor care a lovit Europa. El a explicat că ar trebui să se discute despre cei care nu au ținut cont în planificările făcute de condițiile meteo sau de sursele alternative de aprovizionare.

Moscova susține că țările din Uniune trebuie să achite acum prețuri uriașe, deoarece nu au încheiat contracte pe termen lung cu Rusia. În plus potrivit unei alte explicații oferite de ministrul de externe rus, directivele stabilite de UE prin care se impune separarea companiilor pentru a garanta concurența pe piață este un alt motiv pentru care Nord Stream 1 a fost folosit doar la 50% din capacitate.

”Unul din motivele pentru care capacităţile Nord Stream 1 au fost utilizate numai la 50% şi la fel se va întâmpla cu cele ale Nord Stream 2 dacă totul decurge bine cu certificatele şi permisele”.

Oficialul a mai ținut să transmită că Rusia este în favoarea unei securități energetice colective a Europei, însă pentru a se întâmpla acest lucru, trebuiesc puse pe masă toate preocupările și toți factorii care au generat această criză. De asemenea, este nevoie să fie căutat un echilibru între interesele diferite.

Rusia nu va crește livrările până nu se semnează noi contracte

Însă chiar și așa, acesta a mai subliniat că Rusia nu are cum să crească rapid livrările, nu înainte de semnarea de noi contracte. O idee ce a fost evidențiată și de Vladimir Putin.

”Nu este un secret pentru nimeni, şi am declarat-o de mai multe ori la mai multe niveluri, inclusiv la cel mai înalt nivel, că Rusia este interesată de aceasta şi este dispusă să discute imediat semnarea unor noi contracte, care să ofere o acoperire unică împotriva fluctuaţiilor pieţelor, cum sunt cele pe care le vedem astăzi”, a fost declarația făcută de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Totodată, el a mai subliniat că Rusia nu se folosește de energie pentru a șantaja. Acesta este felul în care SUA procedează și a dat drept exemplu sancțiunile prin care Washingtonul a încercat să se opună construcției gazoductului Nord Stream 2.

,,Nici măcar în momentele cele mai dificile Rusia nu a încercat vreodată să oprească livrările (de gaze). Acest lucru nu s-a întâmplat şi nu se va întâmpla niciodată”, a mai spus Peskov.

Și în timp ce presiunea pentru acordarea aprobărilor pentru deschiderea North Stream 2 crește, Comisia Europeană trebui să vină cu un răspuns și la reclamațiile potrivit cărora Gazprom și-ar folosi poziția de furnizor major astfel încât să crească prețurile la gazele naturale.