Omar Khayyam, Caravana Vieții, Editura Herald, 2017, cu un studio introductiv de Teodoru Ghiondea și traducere din limba persană și note de Otto Starck este un evenimentatât de mult așteptat. Aduce în fața noastră un mare poet și un mare petrecăreț în deznădejde. A trait între anii ( 1048-1131), s-a născut la Nișapur, capitala Khorassanului, ca fiu al unui țesător de corturi, de unde I se trage numele, Khayyam -denumind o persoană cu un astfel de meșteșug. Prima referire la Omar Khayyam ca poet provine de la o compilație araba, scrisă pe la 1176, el fiind considerat unul dintre poeții Khorassanului, om fără egal în vremea sa în domeniul astronomiei și filosofiei. Într-o Istorie a filosofilor, compusă pe la 1221, este prezentat ca un adept al culturii și științei grecești, dar și autor al unor versuri „pline de erezii”.
Cartea de față cuprinde trei segmente de împărțire a versurilor lui Omar Khayyam, și anume: Robaiurile înțeleptului Khayyam; Catrenele înțeleptului Omar Khayyam și Catrene khayyamiene. Poemele lui Omar sunt pline de patos și patetice, cuprind revolte asupra învățăturilor musulmane, asupra vălului specific cu care femeile se acoperă, nu se lasă ghidat de restricțiile religioase. Nu se lasă decât ispitit și cântă plăcerile vieții și frumusețea femeilor, gustul dulce al vinului roșu, adesea la mese, adesea scriind versuri sub influența licorii bahice. Este o altă lume, în permanentă opoziție cu cea clasică, cu cea constrictive și conservatoare, iată omul atipic, la fel de actual și azi, la fel de viu.
Am fost surpinsă să găsesc atâta contemporaneitate în versurile de secol al XII-lea și să văd atâta adevăr care se pare că e același adevăr al zilelor noastre. Tot praful pe care îl negociem și renegociem, luptele, pierderile, amăgirile și dezamăgirile, iubirile pierdute, toate sunt cele cu care ne confruntăm și în zilele noastre. Este un poet fără timp, dar cântărind într-un spațiu atât de îndepărtat și de necunoscut nouă, un spațiu pe care adesea mi-l imaginez și care face sens în versurile lui Omar în care ne spune că nimic nu va dăinui. Ne lasă cu asigurarea că orice ar fi suntem sortiți pieirii. Nihilist și extrem deconstructivist, unul dintre cei mai influenți gânditori ai Evului Mediu, a muncit enorm, se pare că ziua preda algebra și geometria și noaptea studia astronomia. Versurile sale spiritual-hedoniste se fac remarcate, e adevărat prin latura lor predictive. În interpretările biografiștilor săi și ai criticilor operei sale, Omar este când un musulman păgân, când un adevărat maestro sufi, în egală măsură adorat pe cât de urât de lume.
Iubirea la Omar este difuză, principala problemă, o suferință constantă și pentru această suferință a sa crede că cele care i-au produs-o vor suferi în înaltul cerului și se vor căi abia atunci. Ne e greu să ne imaginăm în lumea musulmană o astfel de libertate în acele vremuri, libertatea de a iubi ca femeie și de a dezamăgi. Căci nu ne prezintă iubirea platonică, cât mai degrabă iubirea sexuală, carnală, la care tânjește și ochii care întărâtă ființa umană și amăgesc, ademenesc, ochii care aduc omul înspre foc. Accel foc al pasiunii. : „Uită de necazuri, de ești om cu-adevărat! Și, cum azi e sărbătoare, bea câte-un urcior!//Lupt cu poftele-mi necontenit/ Ce mai pot face? Sufăr pentru tot ce-am înfăptuit. – / Ce mai pot face?/ Poate că din milă-o să mă ierți, / dar cu rușinea c-ai văzut tot ce-am săvârșit – ce mai pot face?”(p.113) Ei bine este o confesiune celebră și Omar nu scapă de acea vină resimțită pe calea învățăturilor lumii orientale.
Amintește liderii spirituali, inclusive pe Moise, pare că toarnă vin și-și amintește toți sfinții și toate calendarele lor în timp ce își macină sufletul căindu-se la o băută cum se cuvine oricărui petrecăreț. Petrecerile lui Omar sunt cam sinister, pentru că în loc de dans vom descoperi reflecții despre diverse forme grave ale adevărului terestru. Îngrijorările lui cu privire la viața care trece fără oprire și asupra căreia nu are controlul. Lamento-uri prelungi în fața paharelor cu vin stau să imortalizeze problemele cu care se confruntă el și întreaga omenire în versurile sale. „Noi suntem cei care-n beție își găsesc plăcerea. Doar cupele cu vin ne-adună, prelungind vegherea./ Suntem sătui de sfatul tău, pios necopt la minte! Noi vinulîl slăvim și el ne-mplinește vrerea.// Dau în floare trandafirii. Iată gândurile mele:/ voi călca-n picioare Legea, mă voi ține-acum/ de rele,” (p. 119). Ei bine iată toată mângâierea lui Omar – vinul care îl face liber să își trăiască viața după reguli nescrise, conform cu gândurile sale. Omar a deschis pentru mine o lume într-o societate convențională și un adevăr, adevărul că nimeni nu poate opri sentimentele cu legi sacre. Luptă de unul singur, se pare, cu fățărnicia lumii (lume care are gânduri ascunse nespuse) „nu-s nici păgân cu totul, nici cu totul musulman.” (p.121) Acest Omar, nemuritorul Omar.
Aici găsiți cartea Caravana Vieții.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Banca Transilvania oferă clienților câștiguri uimitoare. Înscrierile sunt doar până pe 31 iulie! Iată ce trebuie să faci!
