Externe

Omul. Legenda. David Duchovny

Omul. Legenda. David Duchovny
Credit imagine: Newsweek

Lumea ar putea crede că atunci când a scris versurile pentru noua sa melodie, David Duchovny a avut și un glob de cristal la dispoziție.

Cea mai recentă piesă a actorului /autorului /muzicianului, „Layin ‘on the Tracks”, pune întrebarea „Ați văzut cum este/ Să te afli pe muchie de cuțit?”, un vers care pare că a fost scris pentru a descrie ultimele alegeri din America.

Cântecul este profund politic, însă Duchovny nu este nici pe departe un profet. Cu atât mai mult o persoană care încearcă să protesteze împotriva a tot ce s-a întâmplat în lume, recent.

„Este dificil pentru că nu am mai scris niciodată o melodie politică până acum. Pur și simplu nu  fac asta”, a spus el. „Pur și simplu nu îmi place.”

Din cauza pandemiei, noul său album a fost amânat, așa că s-a gândit să încerce să scoată piesa înainte de alegeri.

„Este pentru prima dată când încerc să creez ceva, astfel încât să vorbească despre exact acel moment din timp”, a mai spus Duchovny

Sursă imagine: IMDB

Vedeta serialului „Californication” a încercat să fie cât mai atentă posibil cu privire la subiectele: pandemie, justiție socială și demonstrațiile din această vară, exprimând că asta poate fi uneori „complicat” pentru el, ca om alb, întrucât oamenii l-ar putea înțelege greșit.

„Ar trebui să fiu atent acum”, a spus el. „Poate că acum nu este momentul să vorbesc, poate este momentul să ascult. Așa că stăteam în acel moment din timp. Mi-am exprimat sprijinul, dar nu am pretins că „Oh, am eu soluția aici. ”

În schimb, actorul a decis să se exprime printr-un cântec despre alegerile prezidențiale, deoarece a spus că simte că așa trebuie.

Duchovny face muzică de ani de zile. Când era copil a început să scrie poezii și tot atunci a început să învețe să cânte la chitară și să scrie melodii.

Ne putem aștepta oare la mai multe cântece politice de la Duchovny?

„Nu este în natura mea de scriitor”, a spus el. „Dar ne schimbăm și cred că evenimentele din ultimul an, evenimentele din ultimele șase luni, ne-au forțat într-adevăr pe mulți dintre noi să privim atent la lucruri la care nu ne-am uitat de mult timp. Pe măsură ce mă găsesc făcând asta, cred că vor ieși cuvinte noi de-aici „.