Home > Cultură > Istorie > Onoruri și Glorie
Cultură Istorie

Onoruri și Glorie

Onoruri și Glorie
Credit imagine: Muzeul Legiunii de Onoare, Paris

Majoritatea marilor monarhi s-a gândit, încă de la sfârşitul Evului Mediu, să răsplătească ieftin, prin distincţii pur onorifice, devotamentul slujitorilor lor.

În jurul anului 1000, în Europa de Vest, puterea monarhică s-a structurat în jurul legăturilor de vasalitate prin care războinicii jurau să-și servească exclusiv suzeranul.

Însă la sfârșitul Evului Mediu, în secolul al XIV-lea, aceste legături au slăbit din cauza multiplelor relații de supunere. Unii lorzi au folosit pretextul că au depus un jurământ de vasalitate mai multor suzerani pentru a nu se supune niciunuia.

Pentru a-și fideliza nobilimea, regele Alphonse al X-lea al Castiliei și al regatului Leon a creat în 1330 primul „ordin de cavalerism”: Ordinul Bandului, acum dispărut.

Marile ordine de cavalerie

Exemplul spaniol a fost preluat foarte repede de ceilalți suverani care au întemeiat la rândul lor ordine de cavalerism, cu ritualuri și atribute vestimentare prestigioase precum și grade, cel mai înalt fiind cel de mare maestru al ordinului, rezervat, desigur, suveranului.

Aceste ordine precipită sfârşitul feudalismului şi apariţia Statelor moderne, membrii, onoraţi pentru meritele lor, nemaiavând niciun motiv să se supună altor suzerani decât regelui lor.

Ordinul Jartierei

La 23 aprilie 1348, de ziua Sfântului Gheorghe, patronul Angliei, regele Eduard al III-lea a fondat „Ordinul nobilissime al Jartierei” (în engleză: Most Noble Order of the Garter). Este cel mai vechi ordin de cavalerism care a supraviețuit. Este unul dintre cele mai închise din lume, având de la început 25 de titulari plus suveranul, excluzând șefii de stat străini.

Ordinul Lânei de Aur

Pentru a-și demonstra prestigiul și a asigura loialitatea baronilor săi, fie flamanzi, burgunzi sau de altă natură, ducele de Burgundia Philippe le Bon a fondat ordinul Lânei de Aur în 10 ianuarie 1430, la Bruges, cu ocazia căsătoriei sale cu Isabela de Portugalia.

Imitând Ordinul Jartierei, ordinula fost inițial limitat la 25 de cavaleri. În timpul domniei lui Filip al IV-lea, în secolul al XVII-lea, a crescut la 61, toți spanioli, plus un număr limitat de străini, aproximativ douăzeci.

De la ordinul Saint-Michel la ordinul Saint-Louis

Imitându-l pe rivalul său englez, regele Franței Jean II le Bon a fondat Ordinul Stelei în 1350.

Un secol mai târziu, la 1 august 1469, Ludovic al XI-lea, dornic să concureze cu Lâna de Aur, a fondat ordinul și compania prietenoasă a ordinului Saint Michel. Inițial a fost limitată la 36 de cavaleri, toți nobili. Dar, după Henric al II-lea, ordinul s-a devalorizat și a devenit „zgarda tuturor animalelor”.

Exasperat de excesele celor din ordinul Saint-Michel, Ludovic al XIV-lea l-a reformat prin reducerea numărului deținătorilor săi, care erau neapărat nobili, de la mai mult de o mie la o sută. Și pentru prima dată, el a rezervat comanda persoanelor care și-au demonstrat meritele cel puțin zece ani.

La 5 aprilie 1693, la inițiativa lui Vauban și a Mareșalului de Luxemburg, Regele Soare a creat și o distincție destinată militarilor. Numit Ordinul Saint-Louis, recompensa luptătorii în funcție de curajul lor și nu după nașterea lor. Succesul său îl va inspira pe Napoleon Bonaparte să creeze Legiunea de Onoare.

Legiunea de Onoare

Revoluția Franceză a dus la desființarea ordinelor cavalerești, considerate vinovate de inegalitățile dintre cetățeni, la fel ca instituțiile feudale.

Dar, odată cu restabilirea ordinii, zece ani mai târziu, Primul Consul Napoleon Bonaparte a simțit nevoia de „tinichle”. Așa a întemeiat Legiunea de Onoare, prezentând-o în premieră la 14 iulie 1804.

Sub Primul Imperiu, 48.000 de oameni au primit prestigioasa distincție, inclusiv 1.400 de civili.

Căderea lui Napoleon și restaurarea monarhiei nu au afectat Legiunea de Onoare. Victor Hugo a primit-o în 1825 când avea doar 23 de ani.

Sub cel de-al Doilea Imperiu, a fost dat la șapte femei, inclusiv pictoriței Rosa Bonheur și mai multor călugărițe…

Ordinul Național de Merit

Generalul de Gaulle a creat la 16 noiembrie 1940, la Brazzaville, ordinul Eliberării, pentru a onora autenticii luptători și membrii rezistenței Franței Libere. Numirile s-au oprit firesc când conflictul s-a încheiat. Existau ceva mai mult de o mie de deținători.

Când, mai târziu, generalul de Gaulle a întemeiat Republica a Cincea, a fost îngrijorat de banalizarea Legiunii de Onoare. Pentru a remedia acest lucru, la 3 decembrie 1963, a creat Ordinul Naţional al Meritului.

Medalia militară

La 22 ianuarie 1852, la mai puțin de două luni de la lovitura sa de stat, prințul-președintele Louis-Napoleon Bonaparte a creat Medalia Militară. Nu este un ordin de cavalerism ci o simplă decorație cu un singur rang.

Medalia militară a fost conferită unor mari veterani de război, inclusiv unor străini precum Churchill sau generalul american Pershing. Acum este purtată de aproximativ 200.000 de oameni, aflăm de pe Herodote.

Foto: Prima decernare a Legiunii de Onoare, 15 iulie 1804, la Saint-Louis des Invalides, pictură de Jean-Baptiste Debret, 1812.