Home > Cultură > Istorie > Operele de artă care sunt valoroase datorită disprețului artiștilor față de clienții lor
Diverse Istorie Premium

Operele de artă care sunt valoroase datorită disprețului artiștilor față de clienții lor

Operele de artă care sunt valoroase datorită disprețului artiștilor față de clienții lor

Istoria ne demonstrează că artiștii și clienții lor nu au avut parte de o colaborare perfectă, din contră. Mulți artiști contemporani încă au parte de astfel de situații dificile. Motivele sunt diverse de la ideologiile diferite pe fondul cărora se creau divergențe sau nu cădeau de acord în privința noțiunilor ce țineau de gustul estetic. Natura artiștilor îi face să ia decizii neprevăzute și uneori șocante din dorința de a-și impune  punctul de vedere pe care de cele mai multe ori îl exprimă răspicat. De la Renaștere până la mișcarea de artă modernă, din Italia până în Mexic, artiștii nu și-au luat niciodată lucrările în derâdere, fiind insultați dacă le erau contestate credințele și pentru că a face asta însemna să le insulți însășii esența lor umană.

Michelangelo Buonarroti: Artistul Renașterii de neatins

Michelangelo este cunoscut pentru multele sale opere impresionante – de la David până la picturile sale de pe bolta cerească pictată pe Capela Sixtină – reprezentându-l ca pe un virtuoz al artelor vizuale. Abilitatea sa de a munci nu a fost singurul lucru care i-au făcut lucrările atât de grozave și de celebre. În Judecata de Apoi, în Capela Sixtină, există un mesaj îndrăzneț al artistului cu privire la o anumită persoană.

Arta care s-a născut din ura artiștilor față de clienții lor și asta o face fascinantă

Secțiunea din dreapta jos a Judecății de Apoi de Michelangelo, 1536-1541, via Musei Vaticani, Vatican

Este vorba despre persoana care l-a comandat, Papa Clement al VII-lea (Giulio di Giuliano de Medici)? Nu, dar era cineva apropiat de Papa. Michelangelo a avut o relație bună și de lungă durată cu familia de Medici, nu a avut conflicte (cu excepția momentului în care i-a trădat, pentru care a fost iertat), servind în total patru nume mari. Dintre aceștia trei au avut funcția de papă în timpul domniei familiei Medici, perioada în care Michelangelo a lucrat la Capela Sixtină a fost sub conducerea sau îndrumarea lor.

Biagio Martinelli a fost Maestrul papal al ceremoniilor în funcție sub primul și al doilea Papă al familiei Medici, Papa Leon X (Giovanni di Lorenzo de Medici) și Papa Clement al VII-lea, care erau vechi colegi de școală de-ai lui Michelangelo. Judecata de Apoi a fost finalizată sub domnia Papei Paul al III-lea (Alessandro Farnese) care a fost crescut în curtea familiei Medici și succesor al Papei Clement al VII-lea. Inutilitatea a ceea ce încearcă să facă mai târziu este cu atât mai amuzantă datorită legăturii dintre toți acești oameni. Conform A History of the Tale of Michelangelo and Biagio da Cesena, de Norman E. Land, Martinelli nu a fost un mare fan al Judecății de Apoi pe vremea când încă era concepută marea lucrare, afirmând că există multă nuditate gratuită și a condamnat-o. Michelangelo nu a luat în seamă acest lucru.

El a decis să-l înfățișeze pe Martinelli în iad, complet nud cu un șarpe mușcându-i organele genitale și, pentru a face ca această insultă să fie cu atât mai mare, a oferit Maestrului Papal trăsături demonice. Era modul lui Michelangelo de a-l insulta public pe omul care îndrăznea să-i calomnieze munca. Martinelli a încercat să îndepărteze acea porțiune specifică în care era prezent Papa Paul al III-lea, dar la fel ca Papa Clement al VII-lea de dinaintea sa, Papa Paul al III-lea a avea relații bune cu Michelangelo și a apărat opera Judecata de Apoi.

În esență, el i-a spus lui Martinelli că puterea sa nu s-a extins până în iad, așa că nu a fost nimic de făcut pentru scoaterea Maestrului Papal de acolo, ceea ce este absolut uimitor. Martinelli a slujit patru papi, dar nici unul nu l-a respectat așa. Ceea ce Martinelli ar fi trebuit să realizeze a fost că în acest moment al carierei lui Michelangelo, care se bucura de relațiile sale vaste, a fost că omul era de neatins. Dacă Martinelli nu l-ar fi mustrat atât de grosolan opera lui Michelangelo, nu am fi obținut o poveste atât de hilară legată de o secțiune la fel de stranie a unei capodopere.

Édouard Manet: Subversarea celor bogați

Arta care s-a născut din ura artiștilor față de clienții lor și asta o face fascinantă

Prânz pe iarbă de Édouard Manet, 1863, via Musée d´Orsay, Paris

Cine erau mai exact clienții lui Manet? Ei bine, erau cei bogați și „sofisticați”. Artistul a pictat multe opere controversate în timpul Mișcării Realismului, iar singurul motiv pentru care au fost considerate controversate este pentru că i-au întruchipat pe cei bogați exact așa cum erau. Manet avea un dezgust față de diferențierea economică dintre bogați și săraci și ura faptul că cei bogați credeau că sunt mai presus de toți și de toate, unii se considerau chiar de neatins. Operele sale urmăreau să transmită cât de neadevărat era acest lucru.

Prânz pe iarbă a fost pictat pentru a induce discrepanța asta în conștiința socială, la fel ca multe dintre operele sale. Această pictură a fost menită să „înlăture” clasa superioară și aproape să-i amuze pe ceilalți. A dorit ca prin pictură să se reflecte a corectitudinea văzută prin ochii bogatului. Mișcarea realismului a respins normalitățile clasice din artă și a căutat o abordare directă și realistă.

În primul rând, oamenii reprezentați în lucrare nu par că pot să se integreze în peisaj. Sunt reprezentați de parcă ar fi cu adevărat în viață, dar nu par să aparțină decorului datorită planeității lor . Apoi vedem femeia care se scaldă în apă, una dintre cele două mari probleme ale tabloului care i-a îngrozit pe cei bogați.

Perspectiva femeii „la scăldat” este undeva în fundal, dar Manet a decis să o facă mai mare și să iasă în evidență mai mult. Asta pentru că a vrut să pună sare pe rană. Nu numai că pictura nu era proporțională din punct de vedere clasic, dar femeia din fundal nu se îmbăia de fapt. Când a fost întrebat ce face această femeie, Manet a afirmat că „face pipi”, pentru a pune și mai multă sare. A pictat-o ​​în așa fel încât să șocheze oamenii grandioși care frecventau Salonul.

Arta care s-a născut din ura artiștilor față de clienții lor și asta o face fascinantă

Blonda Odalisca de François Boucher, 1752, prin galeria Alte Pinakothek, München

Cea de-a doua insultă a fost cu siguranță femeia goală, care stătea dezinvoltă alături de doi domni cărturari. Manet a expus un punct de vedere pentru a o arăta pe femeia din prim-plan ca fiind goală, nu nud. Un nud este corpul idilic în starea sa naturală, ceva asemănător cu pictura rococo a lui François Boucher Blonda Odalisca, de exemplu. În comparație cu ele, femeia lui Manet este pozată sugestiv, spunând spectatorului să vină la „prânzul” lor.

Singurul motiv pentru care apare o femeie goală în operă este pentru că oamenii s-au plâns că nu a pictat suficiente nuduri, așa că a spus el, prietenului său Antonin Proust: „Le voi face un nud… Atunci cred că mă vor sfâșia cu adevărat… Ei bine, ei pot spune ce le place. ” Acestui bărbat nu-i păsa de ce aveau de spus cei bogați despre piesele sale și le arăta asta.

A ales să satirizeze ceea ce oamenii s-ar aștepta să vadă într-un salon, spre deosebire de modul în care cei bogați și-au petrecut timpul. El chiar „a tras un semnal de alarmă” și i-a întors spatele către public, în caz că intenția lui nu ar fi fost suficient de evidentă. Lucrarea nu a fost inovatoare din punct de vedere tehnic, dar reacția spectatorilor a arătat că există o ipocrizie socială profundă. Păcat ca a fost alungat din Salon.

Diego Rivera: simbolism comunist

Diego Rivera a proiectat și a început o pictură murală pentru Rockefeller, magnatul din New York. Cu siguranță i-a oferit o piesă de artă excelentă. Cu toate acestea, când a trebuit să le ofere la ce a lucrat un amar de vreme, nu i-a oferit neapărat ceea ce le-a promis că la vinde. El trebuia să creeze o pictură murală pentru Rockefeller care să reprezinte puterea capitalismului asupra socialismului. Rockefeller a fost complet cumpărat cu această idee și, după ce au aprobat schița lui Rivera, Man at the Crossroads, a început să lucreze la fresca pentru ei. Familia Rockefeller știa că Rivera era un comunist aprig, dar nu credeau că ar fi o problemă, voiau doar un artist cunoscut care să lucreze pentru clădirea lor.

Din toate punctele de vedere, au fost corecți și Rivera le-a dat ceea ce doreau, până când New York World-Telegram a spus că lucrarea era inerent anticapitalistă. O mare greșeală din partea lor, având în vedere cum a ajuns să fie o pierdere de timp și resurse. Rivera a sfârșit prin a arunca ziarul și a picta figura lui Lenin în operă, precum și parada sovietică rusă Mayday Parade.

Arta care s-a născut din ura artiștilor față de clienții lor și asta o face fascinantă

Omul, conducătorul universului de Diego Rivera, 1934, prin Museo del Palacio de Bellas Artes, Mexico City

Rockefeller l-au rugat să facă anumite schimbări, dar el nu s-a clintit. Originalul a fost distrus din această cauză, deoarece Rivera a insistat asupra unei fresce, deci nu era ceva ce putea fi doar mutat. Ceea ce a mai rămas din conceptul original este în Omul, conducătorul universului, pe care l-a pictat în Mexic.

Rockefeller deținea una dintre cele mai mari averi din lume și fi putut foarte ușor să fie considerată o regalitate capitalistă, așa că, desigur, Rivera a profitat de ocazie pentru a pune propaganda comunistă pe una dintre clădirile lor. Aparent, Rivera a spus: „Dacă vreți comunismul, voi picta comunismul”. Sună familiar, nu? Manet a făcut cu siguranță exact același lucru cu Prânzul pe iarbă. Artistul răstoarnă mass-media și capitalismul însuși pasărea proverbială.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor