Home > Cultură > Istorie > Oradea. Iadul în care au fost închiși Arsenie Boca, Arlette Coposu, Iuliu Hirţea, Nicolae Bordaşiu și sute de români
Istorie Premium

Oradea. Iadul în care au fost închiși Arsenie Boca, Arlette Coposu, Iuliu Hirţea, Nicolae Bordaşiu și sute de români

Oradea. Iadul în care au fost închiși Arsenie Boca, Arlette Coposu, Iuliu Hirţea, Nicolae Bordaşiu și sute de români
Foto: Muzeul Ţării Crişurilor

M-am născut mult mai târziu ca să pot descrie exact așa cum au fost anii de comunism, însă știu că scrierile rămase ca o pată în istoria țării nu mint și întotdeauna vor marca generații la rând, deoarece perioada 1944-1989 a avut zile cu adevărat marcante. Am privit cu toții înapoi astăzi, cu ocazia Zilei Naționale a deținuților politici anticomuniști. Am privit în trecut și ne-am adus aminte d cele 44 de penitenciare principale și 72 de lagăre de muncă forțată destinate deținuților politici. Când vine vorba despre penitenciare, penitenciarul din Oradea a fost unul dintre iadurile comuniste în care deținuții politici aveau să suporte pe propria piele duritatea nedreaptă a unui regim criminal, fiind supuși unor suferințe crunte ce au lăsat rădăcini adânci de durere. Modul hilar în care au fost torturați le-a marcat, pentru totdeauna, trupurile și sufletele, însă și-au păstrat valorile morale.

Printre persoanele care au fost nevoite să îndure iadul de la Oradea se numără Arsenie Boca, Arlette Coposu, cea care a fost cunoscută drept soția seniorului Corneliu Coposu, episcopul greco-catolic de Oradea Iuliu Hirțea, Ion Ioanid sau părintele Nicolae Bordașiu, precum și sute de români care tot ce au făcut a fost să își permită să gândească liber și să vrea să lupte pentru binele compatrioților.

Deținuți, sau mucenici?

Oradea a fost, în perioada 1945-1977, unitatea de detenție cu un regim mult mai brutal precum cel de la Aiud, așa cum susține muzeografa Cristina Pușcaș, de la Muzeul Țării Crișurilor (MTC). Regimul comunist pentru deținuții din această închisoare a semănat în sufletele oamenilor ceea ce înseamnă teroare, minciună, represiune, umilință, disperare și sărăcie. A rămas în urmă o istorie despre crime, abuzuri și modele de rezistență democratică, modele inspiraționale în acțiunile omului de astăzi.

Foto: Muzeul Ţării Crişurilor

Foto: Muzeul Ţării Crişurilor

Foștii deținuți politici din România pot fi asemuiți celor 40 de mucenici, îndurând și ei, în perioada comunistă, cumplite suplicii, torturi și schingiuiri în lungul lor periplu prin închisorile Gulagului românesc în care au fost aruncați pentru că au luptat împotriva regimului ateist de sorginte sovietică”, a povestit muzeograful Dr. Cristina Liana Pușcaș, pentru Agerpres.

Muzeograful povestește că printre zecile de mii de români care au avut de suportat pe nedrept umbra temnițelor comuniste, bihorenii au fost pe locurile fruntașe. Potrivit unor noi bilanțuri, numărul victimelor din județ clasa Bihorul în primele 10 locuri, cu un procent de 1,4%, procent analizat în urma fișelor matricole, însă acestea pot fi și mai mari, în condițiile în care nu toți deținuții au avut fișe.

Foto: Muzeul Ţării Crişurilor

Foto: Muzeul Ţării Crişurilor

Penitenciarul din Oradea a fost, între anii 1945-1977, unul dintre unitățile de încarcerare cu un regim sever, unii dintre deținuți considerând că la Aiud ‘tot era de o mie de ori mai bine decât la penitenciarul Oradea”. Printre cei care au trecut pragul închisorii de pe Criș se numără Arsenie Boca, Arlette Coposu, soția seniorului Corneliu Coposu, episcopul greco-catolic de Oradea Iuliu Hirţea, episcopul romano-catolic de București Joseph Schubert, Gheorghe Rizea, soțul Elisabetei Rizea, Lucreția Jurj, din grupul Teodor Șușman, femeile din lotul Arnăuțoiu, Remus Radina, Ion Ioanid, părintele Nicolae Bordașiu și mii de alți martiri”, a mai povestit Cristina Pușcaș.

Aceasta a mai transmis că toate zilele destinate chinului din detenție au fost cu adevărat tragice. Oamenii aveau de îndurat pe nedrept foamea, frigul, amenințările și deși erau credincioși și își iubeau țara, erau jigniți, chinuiți și considerați „dușmani ai poporului”. Metodele folosite asupra deținuților de la Oradea erau cele clasice, intimidare permanentă, șantaj, lipsa asistenței medicale, bătăi cumplite, înfometare, etc.

Chinuiți, ocoliți și duși din de la restricțiile închisorii, la restricțiile României comuniste

Cel mai greu era când deținuții erau trimiși la izolare la „Neagra”, adică o celulă de pedeapsă fără lumină, fără mâncare, geroasă și fără măcar o toaletă.  Nopți la rând se împuținau deținuții, deoarece execuțiile sângeroase aveau loc după lăsarea serii. Ani de zile, arestații au fost închiși în celule supra-aglomerate, cu paturi de beton, fără pernă, pătură sau cearșaf. Tot ce mâncau era varză, cartofi, arpacaș și fasole, iar aceste alimente veneau în porții foarte mici.

Mai mult, după ce erau eliberați din temnițe, chinul lor continua, deoarece erau nevoiți să suporte noile condiții de viață, o viață nedreaptă, în România comunistă. Nu mai puteau să se exprime public, deoarece știau că sunt urmăriți și că vor ajunge din nou în închisoare sau, mai rău, executați.

Foto: Muzeul Ţării Crişurilor

Foto: Muzeul Ţării Crişurilor

Maria Popa, cu numele de familie de femeie căsătorită Tarcea, din Beiuș, a fost arestată pe 8 iunie 1948. Un an și trei luni a fost nevoită să suporte temnițele, înfometarea, chinurile și amenințările, iar apoi după ce a fost eliberată, chinul a continuat. Deținuta povestea că, după ce a fost eliberată, „acasă era mai rău decât în închisoare”.

Nu vorbea nimeni cu noi în oraș. Colegi, prieteni treceau pe partea cealaltă. Dacă vorbea cineva cu noi, îi chema la Securitate să-i întrebe ce am spus”, povestea Maria Popa Tarcea.

Harta unităților din iadul comunist face referire la 240 unități de detenție, între care 44 de penitenciare, 61 de locuri de anchetă, depozit și surghiun, 72 de lagăre de muncă forțată, 63 de centre de deportare și domicilii obligatorii și 10 aziluri psihiatrice cu caracter politic. Mai erau prevăzute și alte 93 de locuri de asasinate, gropi comune și alte spații terifiante. Se adaugă la această listă neagră și 100 de sedii regionale, raionale sau de la nivel de județ care erau pregătite la acea vreme de anchetele Securității, rezultând un total de aproape 450 locuri de detenție sau reprimare.

Ne aducem aminte că data de 9 martie a fost declarată prin Legea nr. 247/2011 ca Ziua Foștilor Deținuți Politic, zi consacrată în calendarul ortodox şi greco-catolic ca sărbătoare a celor 40 de Mucenici din Sevastia. Astăzi, este o zi în care suntem datori să nu îi uităm pe cei care au suferit pentru că și-au permis să gândească liber într-o perioadă nedreaptă pentru țară, suntem datori să îi omagiem așa cum se cuvine pe acești adevărați români care au îndurat chinuri groaznice, pentru ca noi, după Revoluție, să putem alege. Dacă toți cei care au fost aruncați în lagăre și în gropi ar putea să mai vorbească acum, cel mai probabil ne-ar întreba cum am putut să stricăm o întreagă Românie în trei decenii de nepăsare, de interese politice și de batjocură. Din păcate, cei de ieri nu mai sunt azi, însă cei de azi pot fi cei buni de mâine, deoarece răul triumfă atunci când încetăm să facem bine.

La fel ca pozele din penitenciar a rămas și viața noastră. Undeva, la capătul tunelului, se mai vede o lumină slabă, o speranță de care ne mai agățăm și spunem: poate ne vom face bine, însă așa cum spuneau și marii gânditori, înainte de a acționa, amintește-ți că luminița de la capătul tunelului poți fi chiar tu. Fă asta pentru tine, pentru cei dragi, pentru deținuții politici și pentru puțina Românie liberă rămasă.

Foto: Muzeul Ţării Crişurilor

Foto: Penitenciarul Oradea. Muzeul Ţării Crişurilor

Citeste si




Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor