Home > Cultură > Literatură > „Orașul pisicilor” povestea lui Haruki Murakami din romanul „1Q84”, semnificația și perspectiva asupra condiției umane
Cultură Literatură

„Orașul pisicilor” povestea lui Haruki Murakami din romanul „1Q84”, semnificația și perspectiva asupra condiției umane

„Orașul pisicilor” povestea lui Haruki Murakami din romanul „1Q84”, semnificația și perspectiva asupra condiției umane

Povestea despre Orașul pisicilor, în care un călător visător ajunge doar ca să se piardă, are multe semnificații. Chiar dacă, cel puțin în aparență, este doar o poveste banală și înfricoșătoare, despre care autorul nipon spune că ar fi aparținut unui scriitor german. Mulți s-au întrebat dacă este reală povestea, dacă a fost un autor german care a scris Orașul pisicilor, nu se poate da un verdict în cazul paternității textului. Cu toate acestea, rămâne la fel de incitant de descoperit adevăratele ei semnificații.

Rezumatul poveștii

Scurta poveste este citită de unul dintre personajele principale ale romanului 1Q84, Tengo, în timp ce călătorea cu trenul spre sanatoriul unde era internat tatăl lui bolnav de Alzheimer. Funcționează ca o alter realitate prin care se descrie relația celor doi, ultimii rămași în familia lor, sunt singuri fiecare în parte izolați de celălalt și de restul lumii. Tatăl, condamnat să sfârșească singur într-un spital, din cauza unei boli care îl va face în cele din urmă să uite cine este. Iar, fiul, condamnat la o moarte la fel de crudă, urmărit de o organizație ciudată, rămas singur, incapabil să își iubească tatăl.

În roman, Tengo, scoate o antologie cu ai multe povestiri legate de călătorii, imediat după ce trenul părăsește gara din Tokyo. Printre acele povestiri se număra și Orașul pisicilor, o poveste fantastică scrisă de un german necunoscut în perioada interbelică. Mica istorisire prezintă un tânăr care călătorește singur fără să își stabilească vreo destinație anume, pur și simplu coboară unde se nimerește, în speranța că poate descoperi locuri noi. Nu are o perioadă anume setată, pleacă atunci când simte că a explorat tot ce se putea în locul respectiv.

Într-una din zile este fermecat de priveliștea de la fereastră, de unde vede un râu superb și dealuri înverzite care înconjoară dunga șerpuitoare a apei, așa că se hotărăște să coboare acolo. Odată ajuns în gara orașului realizează că este singurul care o face, nu e nimeni în jur, doar el. Pare că totul este pustiu, trage concluzia că este un oraș abandonat, prin urmare se hotărăște să plece cu primul tren care va ajunge de dimineață, este nevoit să își petreacă noaptea aici.

„Orașul pisicilor” povestea lui Haruki Murakami din romanul „1Q84”, semnificația și perspectiva asupra condiției umane

Însă, după ce apune Soarele, are parte de o surpriză, orașul nu este pustiu, din contră are o populație densă, este locuit de pisici, dar nu de cele obișnuite, sunt niște pisici uriașe care pot să vorbească.  În tot acest timp a fost martor la un lucru foarte straniu, pisicile aveau propria lor viață, aveau magazine și locuri de muncă, practic totul se desfășura ca în orice alt oraș populat de oameni.

La răsărit fiecare în parte își închide magazinașul și își părăsea locul de muncă și se ascundea, totul rămâne pustiu, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu există nicio urmă care să ateste faptul că locul ar fi fost cu puțin timp înainte animat. Tânărul, până atunci ascuns iese din ascunzătoare,  apoi intră într-unul dintre hotelurile goale. Acolo poate chiar să mănânce și să doarmă în unul dintre paturile goale pentru că nu avea cum să plece. Trenul ajungea doar înainte de prânz și după-amiaza. Își petrece încă două zile tot așa, până când, în a treia seară este descoperit sau cel puțin asta credea.

Dacă până acum fusese contrariat, de data aceasta, tânărul rămâne perplex, speriat de faptul că unele pisici îi simțiseră mirosul se ascunde într-o clopotniță, de unde le poate auzi, sunt căutarea lui, felinele simțiseră miros de om. În mod straniu, fix când erau pe punctul de a-l descoperi abandonează căutarea, spunând că de fapt nu se află nimic acolo. Acum este hotărât să plece atât timp cât nu îl descoperiseră. Dar, când ajunge în gară și are din nou ocazia să se urce în trenul care să îl scoată din situația stranie, nu oprește în gară, de parcă nu l-ar fi văzut nimeni.

„Orașul pisicilor” de Haruki Murakami – semnificația și perspectiva asupra condiției umane

Orașul pisicilor este un extras din cea mai mare operă a lui Haruki Murakami, 1Q84, un roman compus din trei volume publicate în anii 2009 și 2010. O acțiune scurtă și simplă, kafkiană, și, bineînțeles, existențialistă, despre însingurarea omului modern în societatea noastră axată pe rezultate imediate și îmbogățire, care te condamnă la izolare. Este o poveste care vorbește despre alienarea socială, despre o altă față a omenirii și a vieții în general, ce așteaptă să fie descoperită.

„Orașul pisicilor” povestea lui Haruki Murakami din romanul „1Q84”, semnificația și perspectiva asupra condiției umane

Sursa foto: helloholidays

Tengo, personajul lui Murakami, este un tânăr de 30 de ani care, după o meditație îndelungată, ajunge la concluzia că este singur. Realizează că tatăl lui nu este cel biologic și este convins de faptul că mama lui a plecat și i-a părăsit pe el și pe tatăl care îl crescuse. Apoi, nicio femeie din viața lui nu reușise să îi trezească sentimentul de iubire. Dintr-o dată își dă seama de faptul că este singur, că a fost mereu singur și că, odată cu trecerea timpului, ajunge să se auto sigileze. Este condamnat să trăiască în propria lui lume, în care ajunge să se piardă, așa cum se pierduse pe sine tânărul din povestea scriitorului german. Cel care călătorea fără țintă, ceea ce este de fapt o rătăcire, ambii se află într-o continuă rătăcire, parcurg un drum lipsit de sens.

Imediat după citirea poveștii, Tengo, începe să mediteze mai mult la propria lui condiție și la scopul existenței sale. Mai apoi, ajunge la destinație, la spitalul unde era internat tatăl lui. Loc în care va avea parte de o experiență care îi va schimba total perspectiva asupra propriei vieți. Are impresia că o revede pe o fată de care fusese îndrăgostit timp de 20 de ani. Astfel, își găsește scopul existenței sale, acela este găsirea fetei, care îi salvase viața fără să o știe.

Poate că toți suntem cumva pierduți în lumea asta modernă atât de grăbită și, la fel ca Tengo, trebuie să ne găsim adevăratul nostru scop al existenței. Poate că ne dorim să fim observați și apreciați de cineva. Așa cum, inițial, personajul lui Murakami, a căutat recunoașterea tatălui său, un demers care l-a ajutat să se dezmeticească și, pentru prima dată în viața lui, să fie gata de sacrificiu, doar pentru a ajunge la singura persoană pe care o iubise în viața lui. Înainte de asta va ajunge în punctul tânărului din povestea scriitorului german care se pierduse. Tatăl lui îl eliberează spunându-i că nu reprezintă nimic, doar așa își poate propune să însemne ceva.

Tatăl și fiul experimentaseră același gol, lipsa mamei și a soției, femeia care plecase și lăsase în urmă vidul. Acel gol trebuia umplut de fiecare în parte pentru celălalt, dar, cu toate acestea, simpla prezență în viața celuilalt nu poate fi asimilată cu iubirea. Cei doi nu se iubesc, totul merge înainte dintr-o anumită inerție a unei logici lipsite de suport sentimental și de vreo semnificație existențială. Tengo are parte de o experiență revelatorie, realizează că este total desprins de ceilalți, că nu împărtășește valorile și normele societății în care trăiește.

Recomandări autor