Home > Actualitate > Politică > Orban despre varianta ca Florin Cîțu să fie nominalizat din nou pentru funcția de premier: ,,Asta ar fi tupeu maxim”
Politică

Orban despre varianta ca Florin Cîțu să fie nominalizat din nou pentru funcția de premier: ,,Asta ar fi tupeu maxim”

Orban despre varianta ca Florin Cîțu să fie nominalizat din nou pentru funcția de premier: ,,Asta ar fi tupeu maxim”

Ziua de marți va fi una decisivă pentru Guvernul Cîțu, pentru că pe 5 octombrie 2021 se va vota moțiunea de cenzură depusă de PSD. După ce au început să apară scenarii despre posibilitatea ca președintele Klaus Iohannis să îl nominalizeze tot pe Florin Cîțu pentru funcția de premier, chiar dacă moțiunea de cenzură va trece, Ludovic Orban a avut o primă reacție în legătură cu această variantă.

,,Tupeu din partea celor care ar urma”

Fostul lider al PNL a spus, luni, că nu crede că Florin Cîțu va fi din nou nominalizat, chiar dacă moțiunea va trece. Potrivit lui Orban, ar fi ,,tupeu maxim” ca șeful statului să facă o asemenea mișcare. În plus, persoana care ar urma să fie propusă trebuie să fie aleasă de Consiliul Național al partidului.

“Asta ar fi tupeu maxim, să vii cu Florin Cîţu” a afirmat Orban.

“Tupeu din partea celor care ar urma să ia o astfel de decizie. Conform statutului partidului, nominalizarea candidatului de premier este făcută de Consiliul Naţional al partidului. Preşedintele desemnează candidatul care este propus de partidul care îşi propune formarea unei majorităţi parlamentare”.

În momentul în care a fost întrebat dacă se va ajunge în situația de a vota un nou Guvern în fruntea căruia s-ar afla tot Florin Cîțu, fostul premier a spus că nu crede că este posibil așa ceva. Ludovic Orban a mai adăugat că o asemenea propunere nu va primi susținere și a adăugat că în cazul în care conducerea PNL va încerca să facă o înțelegere cu PSD, el nu va lua parte la acestă înțelegere.

,,Este o ipoteză care nu stă în picioare. (…) Nu pot să cred că se va veni cu o astfel de propunere. Nu va fi susţinută de cei cu care putem să obţinem majoritatea parlamentară. Dacă cei din conducerea partidului vor încerca vreun blat, o înţelegere pe faţă cu PSD, eu mă desolidarizez complet şi nu voi participa la această înţelegere cu PSD. Cu siguranţă, va trebui convocat Consiliul Naţional pentru desemnarea unui nou premier. Cu siguranţă, această convocare nu poate fi făcută până nu se află deznodământul moţiunii de cenzură”, a mai adăugat Orban.

Echipa Cîțu a promis opt ani de guvernare

Cât despre posibilitatea ca liberalii să nu vină cu o propunere de premier, în primă fază, fostul președinte a formațiunii politice a spus că nu se poate întâmpla așa ceva. Cel puțin nu în condițiile în care Florin Cîțu și echipa sa de susținători au promis că vor sta opt ani la guvernare.

“Nu pot să cred aşa ceva. În campania electorală domnul Cîţu şi susţinătorii domniei sale din interiorul PNL au promis opt ani de guvernare, după aceea au redus la patru ani. Să aduc aminte discursul preşedintelui care a spus că nu există niciun motiv de demisie şi Cîţu va fi premier până la finalul mandatului”.

Nu în ultimul rând, Ludovic Orban a ținut să transmită încă o dtaă că întreaga criză politică în care a fost aruncată România s-a întâmplat din cauza deciziilor luate de Florin Cîțu și a mai adăugat că el și echipa sa nu au avut nimic de-a face cu acestă criză.

“Vreau din nou să accentuez această idee: să nu cumva să-şi imagineze cineva, datorită manipulărilor susţinătorilor lui Cîţu, că, în cazul în care va pica Guvernul Cîţu, eu sau alţi colegi de ai mei care mă susţin avem vreo contribuţie. Criza politică este provocată de deciziile intempestive, neanunţate, fără consultarea partidului, luate de Florin Cîţu şi, dacă va pica, va pica din cauza lui şi din cauza greşelilor politice grave pe care le-a făcut ca şi premier”, a transmis Orban.

Orban avertizează în privința deciziilor care ar putea duce la alegeri anticipate

Totodată, Ludovic Orban a mai ținut să le reamintească colegilor de partid ca în cazul în care iau în calcul varianta de a veni cu o propunere de premier intermediar și care ar putea să pice în Parlament, doar din dorința ca Florin Cîțu să fie din nou propus pentru funcția de premier, atunci există toate șansele ca o asemenea decizie să ducă la alegeri anticipate.

“Vreau să atrag atenţia colegilor mei din partid că pentru prima oară există condiţiile politice parlamentare care pot să ducă la alegeri anticipate. La ora actuală, cu excepţia PNL, care a scăzut drastic în ultimele trei luni, celelalte formaţiuni politice care în momentul de faţă anunţă susţinerea pentru moţiunea de cenzură toate înregistrează în sondajele de opinie scoruri mai bune decât scorurile pe care le-au înregistrat pe 6 decembrie şi este posibil să-şi dorească alegeri anticipate”, a mai explicat Ludovic Orban.

Raportează o greșeală

Urmatorul text selectat o sa fie trimis editorilor nostri: