Origami sau arta plierii hârtiei – de la ceremoniile șintoiste la artă modernă

Timp de sute de ani, culturile din întreaga lume au inventat modalități creative de transformare a meșteșugurilor hârtiei. Hanji, hârtia tradițională coreeană, sau papier mâché, un meșteșug cu rezonanță franceză care provine de fapt din China antică, se laudă cu o istorie lungă. În acest articol, vom oferi mai multe detalii despre origami sau arta plierii hârtiei, un meșteșug foarte popular care s-a extins în toată lumea.

Origami este legată în special de Japonia, dar găsim rădăcini ale acestei practici în China și Europa. De aceea este necesar să-i explorăm istoria, pentru a înțelege modul în care diferite culturi au adaptat această artă. Origami este arta plierii hârtiei iar numele său provine de la cuvintele japoneze „ori” care înseamnă pliere, și „kami” care înseamnă hârtie. Origami-ul tradițional constă în plierea unei singure foi pătrate de hârtie, într-o formă, fără a o tăia sau lipi.

China

În jurul anului 105 d.Hr., hârtia este inventată în China. Nu după mult timp, apare și zhezhi (hârtia pliată). Yuanbao din hârtie sau pepitele de aur erau nelipsite la înmormântările tradiționale din China. Acestea erau făcute prin plierea hârtiei aurite sau galbene. Ornamentele erau create cu scopul de a fi aruncate în foc la sfârșitul ceremoniei, simbolizand efemeritatea vieții. Cu timpul, plierea hârtiei a devenit populară. Deși este asemănător cu origami-ul japonez, origami-ul din China are o predilecție spre lucrurile neînsuflețite, cum sunt bărcile sau cutiile.

Japonia

În secolul VI, hârtia este introdusă în Japonia. Inițial, practica plierii hârtiei era un ritual care făcea parte din ceremoniile șintoiste (șintoism-religia tradițională a Japoniei). In perioada Heian (794-1185), origami devine un aspect important al ceremoniilor japoneze. O poezie scrisă de Ihara Saikaku în 1680, descrie fluturii făcuți prin tehnica plierii hârtiei, folosiți în timpul nunților șintoiste pentru a simboliza mirii. De asemenea, războinicii samurai își ofereau cadouri decorate cu noshi, un fel de monede făcute din benzi de hârtie pliată, care purtau noroc.

În perioada Edo (1603-1868), origami devine o activitate populară, ridicându-se la rang de artă. Precum imprimeurile japoneze pe lemn, o altă formă de artă care a câștigat popularitate în perioada Edo, origami reprezenta păsări, flori și alte motive inspirate din natură. Motivele naturale predomină și în origami-ul din zilele noastre, rămânând fidel practicii tradiționale japoneze.

În 1797, este publicată Senbazuru orikata, prima carte de origami din Japonia. În cultura japoneză, există multe povești despre origami, una dintre acestea fiind povestea lui Abe no Seimei, care a făcut o pasăre din hârtie și a transformat-o într-o pasăre adevărată. Orizuru sau cocorul de hârtie este cea mai cunoscută reprezentare din origami-ul japonez. În cultura japoneză, pasărea este numită „Onorabilul Lord Cocor” și se consideră că aripile sale conduc sufletele oamenilor spre Paradis.

Este folosit în cadrul ceremoniilor sau pentru a decora mesele restaurantelor. O mie de orizuru așezați împreună sunt numiți senbazuru, care înseamnă „o mie de cocori”. Opera japoneză „Sadako și cei o mie de cocori de hârtie” vorbește despre semnificația lor – pentru ca o dorință să se îndeplinească, trebuie realizați o mie de cocori de hârtie.

Europa

În spațiul european, se crede că origami a evoluat din plierea șervețelelor, foarte populară în secolul XVII. Precum origami-ul japonez, plierea șervețelelor se făcea prin diferite metode și tehnici care duceau la reprezentarea unor forme simbolice sau abstracte. În cele din urmă, interesul pentru plierea hârtiei a depășit sfera șervețelelor de la petreceri și a ajuns în școli. Pedagogul Friedrich Fröbel (1782-1852) a făcut un demers revoluționar în acest sens.

Fiind fodatorul grădinițelor, Fröbel a introdus mai multe activități practice, inclusiv plierea hârtiei. Astfel, copiii s-au familiarizat cu origami, permițând acestei forme de artă să înflorească în toată Europa. Josef Albers, părintele artei minimaliste și al teoriei culorilor moderne, a predat origami în anii 1920-1930, în școala de design Bauhaus. Tehnica sa implica folosirea unor foi rotunde din hârtie care erau pliate în spirale si forme curbe. Metodele sale au fost o influență pentru Kunihiko Kasahara și pentru alți artiști moderni.

Modern & contemporan

Akira Yoshizawa (1911-2005) este considerat părintele origami-ului modern. În 1954, el concepe o notație pentru a indica modul de pliere. Sistemul de pliere este cunoscut ca Yoshizawa-Randlett și este utilizat la nivel internațional. El a renunțat la tehnicile de tăiere, dezvoltând o tehnică de pliere umedă care dădea linii mai naturale.

În 1957, publică „Origami Tokuhon” și devine foarte cunoscut. Publică mai multe cărți în domeniu și devine ambasador cultural în Japonia. În 1983, Akira Yoshizawa primește Ordinul Soarelui Răsare al Japoniei. Ulterior, Robert Harbin și Samuel Randlett îmbunătățesc sistemul lui Yoshizawa. În anii 1960, Robert Harbin publică „Paper Magic” și „Secrets of the Origami Masters”, dezvăluind lumii secretele artei origami.

Kosho Uchiyama (1912-1998) a fost preot budist și maestru al artei origami. În 1958, publică „Origami Zukan”, o carte de origami pentru copii. Ca tatăl său, Michio Uchiyama, publică mai multe cărți de origami de-a lungul vieții. Cartea lui Kosho Uchiyama permitea câteva tăieturi iar pliurile nu erau la fel de elegante ca ale lui Akira Yoshizawa, cei doi fiind considerați rivali.

Artiștii contemporani continuă să se inspire din tehnicile vechi. Gonzalo Garcia Calvo și Mademoiselle Maurice nu folosesc adezivi sau tăieturi în creațiile lor. Românul Cristian Marianciuc folosește tăieturi strategice, creând modele impresionante.