Orlando Balaș (n.1971), scriitor și profesor de germană. A mai publicat: Borderline, versuri, Editura Echinox, 1995; Reprezentări ale feminității în eposul germanic medieval: Edda. Saga, Cîntecul Nibelungilor, Editura Echinox, 200; Limba germană. Simplu și eficient, Editura Polirom, 2003-2021, Ediția a XVI-a; Limba germană. Exerciții de gramatică și vocabular, Editura Polirom, 2004-2021, Ediția a XV-a; Incomod, teatru, Editura Brumar, 2021.
Discursul ecologic românesc capătă o și mai mare credibilitate prin intermediul noii cărți a lui Orlando Balaș, terra 2.0. Lipsit de interes față de estetismul de suprafață, permite textului liric să se dezvolte eficient conform cu ideile pe care le lansează vizavi de consumerism, plastic, efectul de intoxicare a planetei cu obiecte nonbiodegradabile. Amendează consumul de plastic și militează pentru salvarea terrei de la un posibil colaps ecologic.
Nu știm dacă civilizația înseamnă acoperirea planetei cu o folie de plastic, exact așa cum facem cu alimentele, dar Orlando Balaș ne transmite că în ignoranța noastră chiar ne putem lăsa seduși de plăcerile de moment pe care comoditatea ni le oferă, că probabil igiena extremă ni se promite prin utilizarea unică a unor obiecte: tacâmurile. Dar să nu uităm că tot ce aruncăm la gunoi se întoarce împotriva noastră ca un factor dăunător, ca un dușman pe care îl ignorăm și își face treaba în secret. Și toate aceste semnale de alarmă ni se prezintă într-o formă accesibilă, fără sofisticheuri compoziționale, fără ascunderi în amănunte de versificație, așa că oricine poate citi și înțelege și poate asimila, sau ignora.
Victoria Diaconescu, prefațatoarea cărții chiar subliniază că autorul „spune atît de multe cu atît de puține cuvinte”, așa este, sunt de acord. Asta necesită o măiestrie discursivă de invidiat și la nivel de idei o logică imbatabilă și compensatorie pentru lack-ul de vocabular luxuriant. Dacă ne orientăm după cei mai sceptici și adresăm eterna întrebare care pune în dificultate orice ideologie: dacă scoatem ecologia din versuri, ce mai rămâne? Ei, that’s an end. Așa că vom vira într-o altă direcție, aceea unde Greta Thunberg îi familiarizează pe toți cu ce înseamnă a conștientiza că și din cauza ta planeta s-ar putea juli în genunchi în sensul cel mai denotativ cu putință. Și rana ar putea cauza extincția totală a omenirii și a planetei, dispariția speciei umane odată cu dispariția mediului propice traiului și dezvoltării.
Orlando Balaș se declară pastor al propovăduirii liturghiei ecologice și face bine ce face. Este un caz fericit între cazurile nefericite, aș spune, căci avem la ora actuală deja câteva încercări de aplicare a teroriei ecologice în poezie. Am senzația că acolo unde este ideologie n-ar trebui să existe metaforizare, acolo unde se cer drepturi, drepturile se cer răspicat, unde găsim metaforă nu găsim asumare integrală. Ori asta reușește Orlando Balaș față de antecedenții săi, să zicem Gabi Eftimie, (Sputnik în grădină) sau Mihók Tamás, (biocharia. Ritual Ecolatru).
Am spus, nu există propagandă politică metaforizată, și atunci când temele se mixează cu tendințele estetice, ideologia cade într-o groapă comună. Însă inteligența poeziei lui Balaș mizează pe simplitate, repere imperative, nuanțe puține, o linie stabilă de așa da, așa nu. Iată un Dumnezeu al poeziei ecologice în sfera românească, n-aș fi crezut că am să citesc, și îmi doream de mult timp să găsesc ceva spălat de „frumos” și „manierat” și aici am găsit un personaj care imprimă forfota în semeni. Acum că am citit acest volum de poeme, trebuie să mărturisesc, nu știu cum mă voi simți data viitoare mâncând la Tacoo din farfurie de plastic cu tacâmuri de plastic acel meniu ieftin și gustos. Probabil va fi un lanț al amintirilor, căci văzând carnea mă voi gândi și la teoria eco și de dominare de la Rosi Braidotti în Postumanul. Ofer o mostră: uită ce te-au învățat/ mai bine uită-te// uită cartea de povești/ uită-le pe Cenușăreasa și Albă ca Zăpada/ tu n-ai o problemă cu prințul/ ci cu tine și cu mama ta/ care nu e neapărat mama vitregă// un prinț nu te va trezi cu un sărut/ și nu, nu ești prințul/ nici Făt-Frumos/ trezește-te// mama Scufiței Roșii/ își punea speranța în lup/ tu nu-ți pune speranța în vînător/ poate nu lupul e rău/ ci chiar tu/ mieii și iezii nu lupul i-a mîncat/ ci tu sau bunul păstor// nu-ți pune speranța în lup/ nu-ți pune ura în lup/ ursul nu e prost sau morocănos/ vulpea nu e vicleană/ lupul nu e nici rău, nici fioros/ și ursul și vulpea și lupul/ sînt animale// ca tine// uneori le e foame/ alteori le e frică/ și în general vor/ să fie lăsate în pace// uită cartea de povești/ uită ce te-au învățat/ uită-te mai bine în tine/ uită-te mai bine în jur// fă pace cît mai ai timp/ fă pace cu tine/ fă pace cu ursul/ cu lupul/ cu vulpea/ fă pace.”(uită, pp.50-51). Iată efectul moralizator al poemelor lui Orlando Balaș, un poet pe care vreau să îl urmăresc și la discursul căruia mă mai întorc la câte o cafea. Are mult-mult sens, este eco-profetic.
terra, 2.0., aici!
Citeste si
- 1. Banca Transilvania oferă clienților câștiguri uimitoare. Înscrierile sunt doar până pe 31 iulie! Iată ce trebuie să faci!
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
