Oskar Kokoschka este una dintre figurile care au făcut pionierat în arta expresionistă. Acesta era un artist cu o personalitate care friza poate chiar și extremismul, spunând despre sine că este un „martir al artei”. Abordarea sa a fost cu adevărat revoluționară, fiecare operă este ca un vulcan de emoții din care se distinge foarte bine personalitatea lui plină de sevă, a fost considerat unul dintre artiștii nativ talentați ai secolului al XX-lea. Este foarte frapantă apariția lui dată fiind rigurozitatea care se proclama în marile centre artistice de la acea vreme.
Kokoschka s-a născut în Pöchlarn, Austria în anul 1886 și s-a stins la vârsta de 93 de ani. Este este cel mai longeviv din generația sa, a trăit mai mult decât Gustav Klimt și Egon Schiele. La vârsta de numai 27 de ani, a fost deja descris ca „unul dintre vechii maeștri, dar născut din păcate mult prea târziu”.
De la prima sa operă, prima pânză pe care și-a așternut ideile, pictorul extravagant a scăpat de toate micile hopuri brodate ale secesiunii vieneze, care, la acea vreme, sfidau orice triumf din toate sferele artei. Kokoschka a început să folosească pensula pentru a expune lumea din capul său, nu în ideea de a picta o lume ireală, însă a mizat mult pe estetică. Dar această miză a fost cu scopul de putea deschide dezbateri aprinse despre enigmele minții umane, acele adâncuri întunecate care sunt undeva ascunse în inconștient. În anul 1908, și-a afișat reprezentările nud care au interpretat relația dintre bărbat și femeie ca un amestec de dorință sexuală și violență. Apoi a pictat-o pe Sfânta Fecioară în ipostaza de femeie fatală, seducătoare. Inutil să spunem că reacțiile pe care picturile sale au provocat sentimente destul de puternice, uimirea și revoltă.
Oskar Kokoschka a fost exmatriculat din Academia de Arte și Meserii din Viena
Kokoschka a fost fie demonizat fie idealizat, și de mulți întâmpinat ca un fel de om ales, un mesia. Când au apărut primele sale picturi care au atras atenția, a fost degrabă respins de prestigioasa Academie de Arte și Meserii. Cu toate acestea, a fost acceptat ca student de influentul arhitect și reformator social Adolf Loos. El a fost și cel care a organizat prima expoziție solo a artistului la Berlin în anul 1910. În acel moment, Kokoschka își păstra capul ras și își picta autoportretele cu înfățișarea sa în ipostazierea de prizonier intelectual, pedepsit pentru ideile sale inovatoare.
Critica veșnic negativă a devenit în cele din urmă cea mai bună promovare a sa. A apărut rapid pe scena artistică europeană, cu strălucirea și aroganța unei stele rock. Cu toate acestea, o astfel de comparație ar fi incompletă dacă vedeta nu ar avea nicio problemă cu dependența.
În anul 1918, după ce a trăit câțiva ani tulburi, fiind afectat de despărțirea de Mahler, Kokoschka a ordonat unui cunoscut maestru din Stuttgart să-i facă o păpușă, care să fie o copie în format real a lui Alma. Ideea stranie a unei femei create artificial nu a fost ceva nou. A fost o tehnică deja cunoscută din era romantismului. Cu toate acestea, în mâinile artistului, această Alma „perfectă” avea mai mult decât valoare terapeutică. A fost, de asemenea, un instrument pentru noi provocări creative. Timp de câțiva ani, păpușa a fost un fel de muză surogat. A fost în centrul unei multitudini de picturi care a ilustrat încercarea artistului de a putea inspira la propriu viața materiei neînsuflețite prin arta sa.
În anul 1922, Kokoschka a pus capăt poveștii cu mai marile perioade de depresie apărute pe fondul vieții sale personale și creative cu Mahler. Episodul s-a încheiat cât se poate de dramatică, fapt pentru care a decapitat păpușa și a mers mai departe. Această crimă simbolică a fost adevăratul sfârșit, spectaculosul punct pus îndelungatei și agonizantei sale obsesii față de femeie și subiectul luptei eterne dintre sexe.
Artistul a pus mereu accent pe ideea de creație născută din impuls, un mod prin care să răzbată puritatea. Această abordare este evidentă mai ales în reprezentările copiilor. Pentru majoritatea dintre ei, inocența idilică este reliefată în lupta cu fricile lor din copilărie, traume și maturității abia apărute. În același timp, portretele pictate de Kokoschka au documentat nu doar anxietățile modelelor sale, ci și fluctuațiile lor personale.
Kokoschka a petrecut ceva timp în satul elvețian Leysin, unde și-a însoțit mentorul și prietenul Adolf Loos într-o călătorie. Iubita lui Loos, Bessie Bruce avea tuberculoză și a stat la sanatoriul Mont Blanc pentru tratament. Kokoschka a desenat multe portrete în timpul petrecut în Leysin, inclusiv pe cel al lui Joseph de Montesquiou Fezensac, viitorul duce de Fezensac, care era și pacient la sanatoriu. Este curios că ani mai târziu, Kokoschka l-a descris pe Duce ca fiind un om cu aspect degenerat.
Pictura și alte 400 de lucrări au fost confiscate de la naziști în Kokoschka în anul 1937. Ulterior a fost vândută la Moderna Museet din Stockholm, Suedia, unde a locuit până în 2018. Moștenitorii fostului proprietar, Alfred Flechtheim, au restituit pictura și l-a vândut la Sotheby’s, New York la 12 noiembrie 2018 la un preț record de 20.395.200 USD.
