Home > Cultură > Istorie > Osuarul din Sedlec, lăcaș de cult unic la nivel mondial! Biserica decorată cu zeci de mii de schelete umane
Istorie Premium

Osuarul din Sedlec, lăcaș de cult unic la nivel mondial! Biserica decorată cu zeci de mii de schelete umane

Osuarul din Sedlec, lăcaș de cult unic la nivel mondial! Biserica decorată cu zeci de mii de schelete umane

Osuarul Sedlec, cunoscut și sub numele de Biserica Oaselor, este una dintre cele mai neobișnuite capele pe care le veți vedea vreodată. Este unică în lume, iar decorul ei sperie pe mulți. Deși este o adevărată operă de artă, nu putem spune că interiorul bisericii este de o frumusețe rară, ci mai degrabă ceva nemaivăzut și totodată înspăimântător.

Acest lăcaș nu pare să prezinte nimic spectaculos dacă ne luăm după aspectul exterior. Este o mică capelă situată în Sedlec, în suburbiile Kutna Hora din Republica Cehă. Ați crede că este doar o biserică gotică, veche, nimic interesant sau demn de a te impresiona pe viață. Odată ce intrați în Osuarul Sedlec, veți realiza că este una dintre cele mai uimitoare și unice biserici din lume. De ce? Pentru că aceasta a fost decorată artistic, folosindu-se între 40.000 și 70.000 de schelete umane. Din acest motiv ea este cunoscută și ca Biserica Oaselor.

Osuarul Sedlec este unul dintre cele mai captivante locuri de pe întreaga planetă. Milioane de oameni își doresc să îl viziteze, chiar dacă totul pare extrem de înfricoșător. Aici totul este desprins dintr-o altă lume. Pare ireal, dar este cât se poate de adevărat. Biserica este construită în centrul unui cimitir, iar pentru ridicarea acesteia mulți dintre cei înmormântați acolo trebuiau dezgropați. Conform legendei, întreaga poveste cu operele de artă a pornit în 1511, când niște călugări aproape orbi au început să așeze oasele dezgropate într-un mod surprinzător de artistic. Mulți ani mai târziu, deținătorii locului au angajat un meșter extrem de priceput în arta lemnului pentru a decora biserica cu oase umane.

Operele pe care le putem vedea în Osuarul Sedlec

Una dintre cele mai fascinante opere artistice din acest lăcaș sfânt este candelabrul mare, situat în centrul Bisericii Oaselor, realizat numai din rămășițe umane. Imensul candelabru conține cel puțin unul din fiecare os uman.

O altă lucrare impresionantă este stema familiei Schwarzenberg, deținătoarea bisericii. Această stemă este de asemenea realizată din oase umane. În timp ce există alte locuri macabre de vizitat în Europa, precum Catacombe din Paris, Osuarul Sedlec este cu adevărat unic în întreaga lume și extrem de vizitat, aici nefiind vorba doar de ceva înfricosător.

Alte opere de artă uimitoare în această biserică sunt clopotele situate în colțurile lăcașul. Nu este greu să vă imaginați din ce sunt realizate acestea. Ei bine, tot din oase umane, iar creația și imaginația decoratorului nu se oprește aici. Candelabrul de care vorbeam mai sus este flancat de două turnuri realizate din cranii umane. Folosim prea mult cuvântul oase umane nu? Când veți vedea imaginile din galeria foto o să înțelegeți de ce. Este ceva unic și fascinant.

Osuarul Sedlec, lăcaș cu o poveste impresionantă

S-ar putea să vă întrebați cum toate aceste oase au ajuns să fie aranjate în opere de artă, într-o mică capelă situată în Republica Cehă. Totul datează din 1278, când regele Boemiei l-a trimis pe starețul mănăstirii cisterciene, Sedlec, la Ierusalim. Când s-a întors starețul, a adus și un borcan de pământ din Golgota, cunoscut sub numele de „Sfântul sol”. Acest pământ a fost împrăștiat în cimitirul din Sedlec și vestea s-a răspândit repede. În curând, oamenii din toate locurile au dorit să fie îngropați aici, astfel cimitirul a trebuit extins, devenind extrem de aglomerat.

În secolul al XV-lea a fost construită o biserică, iar subsolul ei a fost folosit ca osariu. Oasele au rămas acolo timp de secole, până în 1870, când un sculptor în lemn numit Frantisek Rint a fost angajat să pună oasele în ordine, creând astfel adevărate opere de artă. Această idee a plecat de la călugării despre care povesteam mai sus. Rezultatul a fost impresionant de șocant, însă a devenit unul dintre cele mai renumite obiective turistice.

 

  • Osuarul din Sedlec, lăcaș de cult unic la nivel mondial! Biserica decorată cu zeci de mii de schelete umane
  • Osuarul din Sedlec, lăcaș de cult unic la nivel mondial! Biserica decorată cu zeci de mii de schelete umane