Monden > Ştiri mondene > Ozana Barabancea vorbește despre o minune din viața ei! Cum s-a întors la credință și unde va petrece Paștele
Ştiri mondene

Ozana Barabancea vorbește despre o minune din viața ei! Cum s-a întors la credință și unde va petrece Paștele

Ozana Barabancea vorbește despre o minune din viața ei! Cum s-a întors la credință și unde va petrece Paștele

Ozana Barabancea nu este o vedetă care să vorbească prea des despre viața ei. Nu este adepta petrecerilor și preferă să apară doar din punct de vedere profesional. Uneori are și momente în care simte nevoia să se destăinuie, iar acum, în postul Paștelui, a decis să vorbească despre o minune care a avut loc în viața ei și modul în care a revenit la credința pe care o pierduse în tinerețe. Dacă tot a vorbit despre credință, vedeta a mărturisit unde și cu cine va petrece Sărbătorile Pascale.

Cu emoție în glas, Ozana Barabancea a făcut o serie de confesiuni legate de viața ei personală. Chiar dacă puțini ar crede așa ceva, cei apropiați de Dumnezeu știu că astfel de minuni au loc. Vedeta a mărturisit că în copilărie, timp de câțiva a locuit lângă o biserică. Bunica ei a învățat-o să își facă cruce și să se roage, iar o bună perioadă de timp a fost apropiată de Dumnezeu. Anii au trecut, iar la vârsta adolescenței a început să descopere alte lucruri și să lase credința deoparte. Nu mai locuia lângă biserică și nici nu mai era atrasă de spiritualitate, asta până acum aproximativ nouă ani, când o minune a avut loc în viața ei. Un perete complet zidit, fără fereastră, s-a luminat și Ozana Barabancea susține că a văzut raze de lumină.

„Am fost educată de mică, m-am născut vis a vis de o biserică, mergeam la biserică, bunica mea m-a învățat să fac semnul crucii și am trăit șapte ani vis a vis de biserică. Viața m-a îndepărtat, m-a dus pe alte căi, în fine, tentațiile tinereții… La un moment dat, acum 8-9 ani, într-o dimineață de mai am avut așa ca o revelație. Mi s-a luminat un perete complet zidit, fără fereastră. Am văzut cum din partea stângă vin raze”, a spus Ozana Barabancea la Antena Stars.

Unde și cu cine va petrece Ozana Barabancea Paștele! Vedeta face mărturisiri emoționante

Povestea legată de minune nu se oprește aici. Artista susține că auzea o voce care îi transmitea că totul s-a schimbat. Nu poate reproduce exact cuvintele auzite, însă totul o îndemna înapoi spre biserică. Mulți în situația asta poate ar fi intrat în panică, însă nu și Ozana Barabancea. Ea susține că s-a simțit liniștită și a fost cuprinsă de un sentiment de bucurie. A avut parte de un moment în care a vorbit cu ea însăși, având o nouă stare de spirit. Deși acest eveniment a fost un șoc, lucrurile s-au așezat cum nu se poate mai bine, iar vedeta a revenit la drumul pe care bunica sa îi condusese pașii în copilărie.

„Parcă o voce mi-a spus: „totul s-a schimbat”. Nu pot să vă spun exact ce am auzit, dar ideea era că de acum înainte drumul duce către biserică. Nu m-a speriat. Nici măcar nu m-a liniștit, m-a surprins și m-a bucurat. Am stat de vorbă cu mine. Era o nouă stare de spirit. Nu am făcut nimic decât să mă așez. A fost un șoc. Nu am vorbit cu nimeni. A fost un șoc să vezi o lumină dintr-un perete complet zidit, zici că e SF. Nimic nu e întâmplător, totul e programat”, a mai transmis Ozana Barabancea.

Legat de modul în care va petrece sărbătorile, artista susține că nu este o mare amatoare de petreceri, mai ales în perioada Paștelui. Va merge la rudele din Sibiu și va petrece în cadru restrâns, alături de familie. Ozana Barabancea își dorește să poată ține tot postul și a mărturisit că în ultima perioadă se împărtășește mult mai des.

Noi patru, eu cu Gloria cu Andrew și cu Daria vom fi la o rudă din Sibiu și vom petrece Sfintele Sărbători acolo, în familie, restrâns. Niciodată nu am fost adepta petrecerilor, pentru că totuși Paștele e o sărbătoare care vine după un post, o introspecție.”, a mai declarat artista.