Home > Diverse > Frumusețe > Parfumuri accesibile ca preț pentru femeile care nu doresc să cheltuiască foarte mult în această perioadă
Frumusețe

Parfumuri accesibile ca preț pentru femeile care nu doresc să cheltuiască foarte mult în această perioadă

Parfumuri accesibile ca preț pentru femeile care nu doresc să cheltuiască foarte mult în această perioadă

Atunci când vorbim despre parfumuri ne vin în minte produsele care apar cel mai des la televizor sau în diferite articole. Multe dintre ele sunt parfumuri scumpe, iar majoritatea oamenilor nu își permit să cheltuiască o avere pentru a deține în propria lor colecție un astfel de produs.

Totuși, există tot felul de variante pentru a obține un produs de calitate la un preț accesibil pentru toate buzunarele. Atunci când te decizi să achiziționezi un parfum e important să ții cont de faptul că acesta trebuie să ți se potrivească, să te reprezinte, să aibă o durabilitate cât mai mare, rămânând pe pielea ta pentru o perioadă cât mai lungă de la prima aplicare.

Unele femei consideră că este destul de complicat să găsești un astfel de parfum, mai ales la un preț accesibil. În cele ce urmează vă vom prezenta câteva dintre parfumurile de damă care pot îndeplini fără probleme toate criteriile enumerate anterior. Prețurile sunt aproximative și diferă de la un site la altul.

1. Cool Water de la Davidoff (130 de lei)

A fost lansat în 1996, făcând parte din familia olfactivă a parfumurilor floral-acvatice de damă. Este un parfum fresh care te trezește la viață și te face să te simți plin de energie pe tot parcursul zilei, indiferent de locul în care te afli. În zilele de vară vei simți că acest parfum este fix ceea ce ai nevoie pentru a scăpa de căldura sufocantă, fiind un parfum exclusiv pentru sezonul cald.

Va rămâne pe piele cel puțin șase-opt ore de la prima pulverizare, poate chiar mai mult dacă pielea a fost bine hidratată înainte. Femeile au fost mulțumite de acest parfum, declarând că este echitabil din punct de vedere al prețului și al calității.

  • Note de vârf: pepene. lotus, lămâie, ananas, gutuie, crin și coacăze negre;
  • Note de mijloc: nufăr, lăcrămioare, iasomie, miere, păducel și trandafir;
  • Note de bază: mosc, vetiver, zmeură, mure, rădăcină de violete, piersică, lemn de santal și vanilie.

2. Amethyst de la Lalique (100 de lei)

Nathalie Lorson este cea care a reușit să creeze rețeta perfectă a parfumului ce poartă semnătura Lalique, fiind lansat pentru prima dată în magazinele parfumurilor de lux din întreaga lume în anul 2007. Face parte din categoria parfumurilor florale, fructate, dedicate reprezentantelor sexului frumos.

Este un parfum pe care nu foarte multe femei îl cunosc și tocmai de aceea te vei bucura de ceva ce nu poartă oricine, simțindu-te specială chiar dacă nu porți un parfum de renume. A fost creat special pentru femeile senzuale, misterioase, feminine, care își doresc să impresioneze de fiecare dată când ies din casă.

  • Note de vârf: coacăze negre, mure, afine, dud și căpșuni;
  • Note de mijloc: piper, bujor, trandafir și ylang-ylang;
  • Note de bază: mosc, note lemnoase și vanilie de bourbon.

3. CK In2U de la Calvin Klein (100 de lei)

Lansat în 2007, CK In2U a fost unul dintre cele mai apreciate produse de damă al anului. Toate doamnele care l-au încercat au fost mulțumite de mirosul unic și persistența surprinzător de mare, având în vedere prețul atât de accesibil. Cei patru parfumieri, Bruno Jovanovic, Jean-Marc Chaillan, Loc Dong și Carlos Benaim, au dezvoltat timp de 6 luni o rețetă care să fie pe gustul tuturor femeilor sofisticate.

Poate fi considerat un parfum dulce și feminin, perfect pentru zilele la birou, rămânând pe piele peste 8 ore de la prima pulverizare. Chiar dacă este un parfum semnat Calvin Klein, acesta nu va ajunge niciodată la prețurile ridicate pe care restul produselor acestui brand îl au.

  • Note de vârf: grapefruit, pergamut sicilian și frunze de coacăze roșii;
  • Note de mijloc: cactus și orhidee;
  • Note de bază: vanilie, cedru roșu și ambra.