Home > Actualitate > Social > Părinții puși din nou în situația de a găsi soluții în cazul revenirii elevilor în online. Merg la job sau stau acasă
Social

Părinții puși din nou în situația de a găsi soluții în cazul revenirii elevilor în online. Merg la job sau stau acasă

Părinții puși din nou în situația de a găsi soluții în cazul revenirii elevilor în online. Merg la job sau stau acasă
Sursa Foto: Pixabay

În vreme ce incidența cazurilor de coronavirus continuă să crească, tot mai multe unități de învățământ revin în online. Însă această situație cauzează probleme pentru părinții care se vad din nou puși în postura de a veni cu soluții, astfel încât să poată să meargă și la muncă și să-i supravegheze pe cei mici cât timp se află la cursuri.

Bona sau afterschoolul, printre variante

Totuși, variantele de luat în calcul sunt destul de costisitoare, mulți dintre părinți fiind nevoiți să decidă dacă apelează la bone, aleg programe de tip afterschool sau nu mai merg la job. Cu toate acestea, bonele se găsesc din ce în ce mai greu și nu toți au banii necesari pentru un afterschool, potrivit Observator News.

Revenirea în online este din ce în ce mai posibilă în cazul în care rata de infectare ajunge la 3 cazuri la mia de locuitori. Iar dacă se ajunge din nou în această situație nu doar elevii vor avea de suferit, ci și părinții care și lucrează. Dacă nu au bunici la care să apeleze, atunci au nevoie de o altă variantă de rezervă.

Părinții pot primi ajutor din partea statului

Părinții care aleg să renunțe la job pentru a rămâne acasă ar urma să primească din partea statului 75% din salariul mediu brut. După cum rezultă din datele Ministerului Muncii, în 2021, doar 646 de salariați de la 467 de firme au solicitat din partea angajatorilor zilele libere pentru a putea rămâne acasă în perioada în care elevii au învățat online, în timpul celui de-al patrulea val al pandemiei. De asemenea, potrivit datelor, statul a plătit mai bine de 660 de mii de lei, pentru a achita indemnizațiile pentru părinții care au rămas acasă, mai notează sursa citată.

Și pentru că există și părinți care nu au această opțiune, în cazul lor o soluție ar fi afterschoolul. De fapt, în 2021, unitățile private au fost la mare căutare, cererea fiind în creștere. La anumite afterscooluri, copilul vine de la ora 8 dimineața și poate sta până la ora 18:00, ceea ce îi oferă părintelui timpul necesar pentru a merge la job. Desigur, prețul plătit pentru această variantă este destul de ridicat.

În schimb, pentru cei care optează pentru o bonă, situația ar putea fi și mai complicată. Bonele nu numai că sunt la mare căutare printre părinți, dar și agențiile care se ocupă cu recrutarea lor duc lipsă de forță de muncă în acest domeniu.

Citeste si